Piatra Mare si Prima Zapada

Tura s-a desfasurat in cadrul programului "Tinteste in sus !", vizand initierea membrilor noi ai Asociatiei de Ecoturism Azimut in turismul montan. Au participat, alaturi de mine, Ioana, Simona, Adi, Rusu si Andreea. Am ales pentru prima zi, intrucat prognoza meteo era favorabila, sa strabatem culmea principala a masivului, urcand pe la Bunloc.

Cu chiu cu vai ajungem in Timisul de Jos pe la 11 si ceva de dimineata. Trenul personal strabate 155 km in peste 5 ore (deci o viteza medie de 30 km pe ora...). Coboram repede din tren si ne luam drumul. Alte doua grupuri, mai mari decat al nostru, trec in sus spre 7 Scari. Noi cotim catre stanga, inainte de bariera, in directia cabanei Bunloc.

Cerul e de postav gri, drumul plin de noroi. Doar copacii ne bucura cu hainele lor tomnatice - padurea asta are un stilist bun ! Urcam domol, rucsacurile sunt grele - corturi, saci de dormit, tot tacamul. Spre dreapta, prin goluri de padure, vedem catre Varful Piatra Mare frumoasa vale a Sipoaiei... petece galbene, petece rosii, petece verzi, tivite cu alb.

Sporovaim, ne oprim ades pentru poze, respiram si ne bucuram de linistea padurii, tulburata numai de zapada care se scutura din copaci in adierea vantului, lansand asupra noastra un atac neintrerupt.
Dupa un ceas ajungem la locul vechii cabane; inca un pic si suntem in curtea cabanei Sava-Bunloc. Schimbam doua vorbe cu cabanierul si urcam hotarat spre statia de telescaun.
Pe aici zapada s-a instapanit... punem parazapezile si trecem mai departe de-a coasta catre Bechia. Ocolim larg si depasim mai multe vai in urcus domol.

Doar la Gatul Chivei urcam mai sustinut vreo doua sute de metri. Pe culme ne punem manusile si caciulile pentru ca vantul a devenit cam taios. Dupa un colt de munte ajungem in fata Pesterii de Gheata . Cum ora e cam tarzie si vrem sa punem cortul pe lumina abandonam ideea de a intra, asa ca dupa o pauza de ciocolata ne lasam usor catre Piatra Mica.

Lasam fetele in ritmul lor si o zbughim in sus. Dupa 15 minute de urcus cu sufletul la gura ajungem in platoul pe care este asezata cabana Piatra Mare. Printre nori negri si repezi luna ne zambeste cu toata gura. Ne indreptam spre ruinele fostei cabane, unde mai sunt alte doua corturi. Desfacem rucsacurile si ne apucam de cort. Pana sa terminam, apar din vale si fetele. Desfacem in graba lucrurile si ne retragem cu totii in cabana imbietoare. E cald si pustiu. Ne desfatam cu ceai cald si ciorba de legume. Ne cam codim la gandul ca trebuie sa ne intoarcem in cort, mai ales ca afara sunt deja -5 grade. Sporovaim verzi si uscate. Dupa masa o cana de vin fiert vine numai bine sa ne incurajeze, asa ca, de voie de, nevoie, ne indreptam spre "dormitor". Ne varam in saci si repede-repede Mosu' Ene vine in Piatra Mare.

Ne trezim tarziu, dupa 10 ore de somn. Cortul e plin de apa, de la condensul care s-a scurs si peste saci. Din fericire nu s-au udat prea tare. Strangem alene lucrurile, strangem si cortul si mergem in cabana pentru un ceai. Pe la 12 reusim sa plecam catre varf.

Un cocos de munte ne atrage privirea din marginea padurii cu zborul sau greu si galagios. Urcam pe poteca din dreapta, nemarcata, trecand pe langa arcada de piatra. Turturi mari si plini de promoroaca stau atarnati pe tavanele de piatra. Zapada a acoperit de-a-ntregul pamantul, dar e inca prea mica sa ne incurce la mers. In jumatate de ora suntem pe Claia de Piatra si in inca 20 de minute pe varf. Facem o poza, bem ceaiul cald, carat de la cabana si ne lasam repede in jos catre Coada Pietrei Mari. Lasam in dreapta poteca ce coboara prin canionul Tamina in Timisul de Sus si continuam catre Stana din Pietricica. Inainte de a intra in poiana, insa, prindem marcajul punct albastru si intram in Valea Timisului Sec. Coboram prin padure domol, mirandu-ne de amestecul anotimpurilor si felul in care s-a colorat padurea. Dupa vreo doua ore de mers poteca coboara catre dreapta, accentuat si ajungem in drumul forestier, langa canton. Cautam poteca ocolind larg, prin dreapta cantonul, cu ochii la cainii ce ne latra ca pe ursi, trecem peste un mic baraj si urcam pe Muchia Susaiului, tot ce am coborat ultima jumatate de ora. Inca 40 de minute si suntem in drumul ce leaga Susaiul de Predeal. Tura noastra e gata... Pana la Predeal mergem repede, cu gandul la masa calda pe care ne-am promis-o in asteptarea trenului. Ne incheiem tura cu o masa copioasa, cu ciocolata calda si vin fiert. Semn ca la munte a venit iarna...

Bucegi, sub streasina toamnei

Cand celelalte planuri de munte cad, mergem in Bucegi... e deviza noastra recenta. Cum in Buila nu prea ma lasa inima sa merg cu ploaia anuntata de meteorologi si cu soborul saracit, pun planul B(de la Bucegi) la bataie. Sambata de dimineata urcam in trenul de 7 (mai nou nici la accelerat nu mai gasim locuri), eu, Ioana, Radu si Andrei, iar la 10 fara suntem deja in Busteni. Ne intalnim cu Cici, prietenul nostru din Bran si pornim copacel catre cabina. Planul e sa urcam repede cu cabina si apoi sa mergem pe la Omu si sa coboram pe Valea Gaura in Bran. La telecabina, insa, prima surpriza a zilei: coada de zile mari. De neinteles pentru noi, privind in sus la ceata care acopera masivul. Propunerea de a merge pe jos este repede combatuta: nu avem timp sa ajungem pe zi in Bran (de parca asta a fost vreodata o problema). Asa ca asteptam si asteptam si asteptam vreo doua ore. Urcam repede apoi (12 minute) si suntem sus la 1 de dupa amiaza. Trecem val vartej pe langa Babe si Sfinx si ne pierdem in ceata spre Omu. Drumul e o adevarata placere. Vantul nu bate atat de tare cum asteptam, iar de frig nici vorba. Tot sa mergi. Dar atat, pentru ca privirea se blocheaza repede in negura. Trecem peste Saua Sugarilor, apoi pe sub Cerdac si vedem prin ceata rarefiata Acele Morarului. Usurel, valurile de ceata se topesc sub vantul hotarat. Eu hotarasc sa nu mai ocolesc de asta data varful Ocolit si urc catre stanga, sustinut. Ceilalti se insira alene pe drum.
Norii fug repede dezvelind pret de cateva clipe privelisti de vis. Sus pe varf am un moment de deruta - Cabana si Varful Omu se vad... in jos... Imi amintesc de disputa cu Rusu si ii dau acum dreptate, desi cred ca nici el, ca atatia altii, nu cred sa fi urcat pe acest varf. In fata cabanei, inchisa peste iarna, poposim in compania unor sandvisuri delicioase si a unor biscuiti binefacatori. Ne urnim grabnic apoi catre Saua Hornurilor. Privirea se intoarce ades in urma, catre silueta frumoasa a Omului. In sa hotaram sa mergem peste Scara, pe culmea Tiganesti si sa coboram pe Clincea Prea frumos s-a facut cerul ca sa nu stam cat mai mult sus. Pasii ne indreapta catre Scara pe care urcam aproape in fuga. Abia o jumatate de ora de la Omu pana aici. Norii s-au cam risipit, iar pe varf (de forma unui mic platou) avem o perspectiva minunata asupra zonei nordice a masivului... Bucsoiul, mai cu seama, se arata semet si insingurat...
Coboram repede, catre est deasupra caldarii Tiganesti, lasand catre stanga poteca ce coboara pe Ciubotea si ne continuam drumul catre nord. Siruri de stanci puternic metamorfozate ne insotesc de ambele parti. Sunt surprins de pitorescul zonei. In vale stau adunate apele sarace ale Lacului Tiganesti, singurul natural din masiv. In urma noastra zidul de piatra al Scarii. De jur imprejur turnuri de cetate. Sfincsi si babe sa tot numeri. Soarele in cumpat peste spinarea Pietrei Craiului. De atata frumos si rododendronii au innebunit si au inflorit a doua oara... Depasim, beti de frumusetea momentului, cateva culmi paralele si ne coboram pronuntat pe Clincea. In marginea padurii poteca se lasa ghicita, dar o dibuim printre molizi. Trecem de Poiana Clincei si urma de bordei ciobanesc de aici, evitam poteca pronuntata catre stanga si mergem prin desis tot inainte. O mica saritoare ne scoate din monotonia potecii. O "sarim" si intram de-a binelea in padure. Drumul e frumos, padurea se inalta treptat, poteca se lasa alene spre vale. Seara izvoraste din vai. Un indicator ne pune pe jar: 3 (trei) ore pana la Bran. Noi am plecat deja de 2 ore jumate de la Omu si erau socotite patru, asa ca banuim ceva putred la mijloc. Ne pregatim frontalele si continuam. Ne dor talpile de atata coborat, dar promisiunea ciorbei pregatita de Iulica ne misca inainte. O rupem ades la fuga, incurajati de pantele domoale si ingrijorati de timpul inca mare pe care-l mai avem de mers. Surpriza, insa, dupa doar o ora ajungem la partia de schi din Bran. Gata. Inca 5 kilometri si suntem in Predelut, acasa la Cici. Drumul prin sat il facem la lumina frontalelor. De-o parte si alta, meri grei de rod ne ispitesc din intuneric. Mancam pe saturate. Mere rosii, mere galbene, mere puzderie. Ne dor dintii, dar nu rezistam nici unei tentatii. Descoperim de fiecare data alt gust... Romania, trista tara vesela, importatoare de mere, e totusi tara merilor...
Pe la 8 seara ajungem in casa prietenului nostru. Ne bucuram de dusul cald, de masa buna si vinul prietenos. Mergem la somn pe rand, inainte de miezul noptii...
Duminica ne trezim tarziu si cu dureri de picioare. Cum timpul nu ne mai permite, hotaram sa ne plimbam peste Magurile Branului. Drum frumos, printre frunze si mere rosii. Facem poze cu nemiluita. De sus, printre valuri de ceata, admiram indelung Scara si culmile nord-vestice ale Bucegilor, pe unde am trecut ieri dupa amiaza. De cealalta parte Craiul se ascunde in neguri. Peste tot flori - de vara, de primavara, de toamna... Coboram agale, luand ca reper Castelul Branului. Tura noastra se incheie in fata castelului, in apropierea locului unde a fost depusa cu multi ani in urma inima reginei. Lesne de inteles de ce, pentru ca si inima mea este legata de aceasta minunata zona...

Linkuri utile

Iata cateva siteuri cu sfaturi utile legate de drumetie, de achizitionarea unor produse etc:
http://gorp.away.com/index.html (http://gorp.away.com/gorp/gear/main.htm)
http://www.hikingandbackpacking.com/gear_buying_advice.html
http://www.traildatabase.org/
http://www.hikemore.com/hiking-gear/gear-guide.htm
http://hike.mountainzone.com/
http://www.sonomaoutfitters.com/

Lectura placuta !

Retezat 17-20 august 2009

Astetpam tura din Retezat de prin iunie, de cand, in buna traditie, ne stabiliseram turele de peste vara, ca pe o rascumparare a turei din 2001, ramasa mie ca cea mai ploioasa amintire din munti. Culcati pe cer senin si pat de muschi pe malul Lacului Bucura, ne-am trezit pe la 4 de dimineta plutind, literlamente, pe apele lacului, crescut in cateva ore. Cu toate lucrurile ude si noi uzi pana la piele am dormit atunci vreo 2 nopti fara sac si fara izopren, doar cu hainele de pe noi, uscate de caldura corpului. Timp de 5 zile singura caldura pe care am simtit-o a fost cea din inimile noastre pe cand urcam varfurile Retezatului: Peleaga, Papusa, Retezat, Bucura, Judele...
De asta data plecam fara cort, urmand sa stam la cabanele Buta si Gentiana. Echipa e plina de veselie: eu, Budinca, Simona, Vierme si Mielu. Trenul de noapte ne poarta in burta ca un balaur, furisandu-se peste campii, dealuri si vai. Orele noptii trec repede si ajungem la Petrosani odata cu zorii. In jumatate de ora avem legatura la Lupeni, iar acolo, gasim repede o ocazie care ne duce dincolo de Campu lui Neag, pe drumul forestier pana aproape de cabana Buta. Ajungem acolo in timp record pe la 11 de dimineata, ne cazam, mancam un pic si, drept siesta, ne culcam sa recuperam orele pierdute peste noapte. Pe la 3 dupa amiaza ne trezim cu pofta de drum, asa ca pornim avantati catre Piule. Trecem prin marginea padurii peste vreo doua picioare de munte si patrundem intr-un valcel inclinat, plin de grohotis. Multe flori de mac galben si de omeag puncteaza albul vaii. Urcam incet, oprindu-ne ades sa ne potolim rasuflarea. Privirea incepe sa distinga in spate, catre nord siluetele elegante ale Papusii si Pelegii. Dupa vreo 2 ore si jumate ajungem intr-o culme inierbata intre varfurile Piule si Plesa. De acolo pana pe varful Piule (2081m) mai sunt doar 5 minute...
Coboram repejor, manati si de norii care acopera incet tot cerul. Revenim la cabana pe acelasi drum, oprindu-ne din cand in cand sa mancam afine. Seara se scurge incet, norii se imprastie, iar cerul se umple de stele.
Marti de dimineata pornim cu gandul de a ajunge pe Piatra Iorgovanului, completand astfel tura in Retezatul Mic. La 9.30 ajungem in Saua Plaiul Mic, unde vederea, printre cele mai cuprinzatoare din Retezat, cuprinde insirate varfurile Custura, Papusa, Peleaga, Bucura, Judele si Slaveiul. Noi ne indreptam catre vest pe lunga culme a Dracsanului, plina de jnepeni mari si vigurosi. Dupa vreo ora peisajul se schimba: intram intr-o pajiste alpina, plina de oi (aflam mai tarziu ca in turma erau doua mii). Catre dreapta se zareste varful Retezat, iar Piatra Iorgovanului incepe sa creasca inaintea noastra. Spre Peleaga incep a se invartosi nori din ce in ce mai negri. Ne continuam drumul pe sub varfurile Dracsanului si Scorotei si ajungem, dupa vreo trei ore, in valea in care isi are izvorul Jiul Romanesc, sub Varful Albele. Temandu-ne de schimbarea vremii hotaram sa facem cale intoarsa. Cautam trecerea spre Culmea Piule-Plesa, cu gand de a cobori pe la Lacul Buta, dar desisul jnepenilor ne descurajeaza in cele din urma, asa ca revenim pe poteca. Cerul se inchide incet-incet; grabim pasul, dar cand trecem de Saua Plaiului Mic, vremea se indreapta, asa ca trecem catre dreapta, pe curba de nivel, catre Taul Butii, situat pe al doilea circ glaciar al vaii. Ne oprim deseori, cautand prin tufele de afin ce a scapat de culegatorii prezenti in numar mare, care aduna cu "pieptenii lor" toate fructele... Pe malul lacului poposim mai mult, profitand si de faptul ca gasim semnal gsm si putem vorbi cu cei dragi de acasa.
Revenim la cabana pe la orele 3 dupa amiaza. Cerul este insorit pe de-a intregul. Ne bronzam in curtea cabanei in timp ce gatim la primus. Dupa masa, drept siesta, atipim vreo doua ceasuri...
Spre seara ne punem iar bocancii si plecam sa cautam ceva afine sau zmeura... in zadar. Ne resemnam cu o bere Hategana, sub cerul ce sta sa cada sub greutatea miliardelor de stele.
Miercuri ne trezim pe la 4, cu gandul de a prinde rasaritul cat mai sus si de a evita nebulozitatea de la amiaza. Strangem repede, infulecam cate ceva si pornim la lumina frontalelor, astfel ca la 6.30 trecem de Saua Plaiul Mic. Pornim catre dreapta, luand ca reper masivul varf al Custurii. Urcusul este bland lasandu-ne timp pentru a ne bucura de frumusetea privelistii. Dupa vreo 3 ore de la pornire ne lasam catre stanga, evitand varful, pentru a prinde Custura Papusii. Trecem cu atentie peste zone intinse de grohotis si intram in frumoasa custura. Poteca suie si coboara mici diferente de nivel, lasand, de-o parte si de alta, privirea sa se bucure de salbatice vederi. Cerul incepe sa se tapeteze cu nori albi si pufosi. Coboram accentuat in Saua Custurii si recuperam apoi, din greu, urcand pe Papusa. Ceea ce pare a fi varful se dovedeste de doua ori doar un tanc proeminent. Trecem pe rand de amandoua si ajungem, pe rand, sus.

Ajuns mai repede pe varf, ma bucur pret de o jumatate de ceas de o liniste perfecta. Spre rasarit, in valea Raului Barbat, si in nord, in Valea Rea, stau aninate cateva lacuri mici. In vest, sub varf, Taul Pelegii se intinde in soarele bland de sfarsit de vara. In toate partile, varfuri masive, inalte, stau stranse ca la un sobor venit sa ne intampine solemn in ceasul inalt al amiezii. Ma simt, ca de obicei, patruns de un ascuns si deplin sentiment de piosenie in fata lor. Glasul interior sopteste, in limba lui tainica, necunoscuta nici mie de-a intregul, un psalm inaltator.

Loc prielnic, poposim aici mai indelung, regrupandu-ne dupa urcusul destul de solicitant. Pornim apoi catre vest, coborand in Saua Pelegii. De aici poteca suie repede pe fata estica a Varfului Peleaga. Intalnim oameni, manati ca si noi de dorul potecilor. Multime de staini: unguri, cehi, polonezi, nemti, romani mai putini. Pe varf sunt zeci de persoane de toate varstele si natiile, ca la un pelerinaj.
Ne inghesuim intr-o poza de varf si pornim in jos, catre Coltii Pelegii. Depasim inca un varf, presarat de blocuri mari de piatra si ajungem intr-un tarziu in Curmatura Bucurei. Din valea Pietrele se ridica valuri dese de ceata albicioasa. O indefinita stare de neliniste ne cuprinde. Privirea nu razbeste nici inainte, nici inapoi; mergem inainte, ca din inertie. In vale ne regrupam si coboram asteptandu-ne pe rand. Alti oameni urca apasati de rucsacuri grele catre Bucura. Noi trecem pe langa Lacul Pietrele, prin multimea de jnepeni si ajungem in pragul serii la cabana Gentiana. Suntem franti de oboseala, dar bucuria acestei zile ne infloreste pe chip sub forma de zambete. Cu gand sa mai pacalim cateva ore somnul ne facem de lucru pe langa pricuiir. Mancam pe indelete, bem ceai si jucam whist. La zece noaptea suntem in saci.
Joi de dimineata ne strangem lucrurile si spunem la revedere Retezatului. Coboram pe vale, trecem pe langa Cascada Lolaia si oprim la Carnic, de unde ne culege un microbuz, care ne duce la tren in Ohaba. Cu greu, ajungem in Simeria, iar de acolo luam un tren de noapte spre Bucurestiul cotidian, prafuit si fierbinte.

Negoiu, 18-22 iulie 2009

O permanenta a turelor in Fagaras este, se pare, vreamea capricioasa...pornim la drum, sambata dimineata, cu prognoza meteo negativa pentru duminica si luni. Suntem sase: eu, Ioana, Adi, Rusu, Bogdan si Andrei. La Brasov ajungem cu acceleratul de 7.30, la clasa I, ca la a II-a se terminasera locurile... rezervarea la cursa Brasov - Sibiu nu ne e de nicun folos pentru ca autocarul intarzie, pe motiv de defectiune... in cele din urma ne urnim spre Porumbacu, apeland la o solutie de rezerva, un microbuz venit sa preia pasagerii autocarului stricat. Cu toata taraganarea ajungem in Porumbacu de Jos pe la 3 si ceva. Ne intelegem repede cu cineva sa vina sa ne duca pana "La cariera" si ne asezam la umbra sa ne dezmortim si sa mancam cate ceva. Dupa o ora de asteptare sunam si aflam ca s-a stricat masina. Soarele arzator (peste 35 de grade) si drumul lung (aprox. 22 km + poteca prin padure) apar ca singurele lucruri sigure ale zilei... Pornim incetisor catre Porumbacu de Sus, cu viteza de rama... spre norocul nostru zarim in fata unei porti o camioneta. Ne intelegem reepde cu proprietarul si iata-ne in goana catre munte.
Trecem in revista, pe rand, varfurile si vaile nord fagarasene: de la Suru, pana la Serbota si catre caldarile Balei...
De-a lungul drumului, dincolo de Prombacu de Sus, de-o parte si de alta, noi constructii ne insotesc pana sus in munte. Dupa 40 de minute ajungem la cariera, trecand peste mai multe rupturi provocate de torente. De aici, drumul devine mai simplu: ne luam in spinare rucsacurile si pornim in sus. O vreme urmam drumul dorestier, apoi imbratisam poteca ce urca in largi serpentine pe Muntele Serbotei. Lumina cade piezis, dinspre dreapta mangaindu-ne privirile cu raze blande si umbre tainice... ne insoteste o vreme sunetul Serbotei, apoi cel al vantului schimbator, anunatand, ca o rea presimtire, schimbarea vremii...

La cabana ajungem inainte de ora 8, la timp pentru a ne bucura de apus... intindem repede corturile, dam drumul la primus si ne asezam la masa. Noaptea fagaraseana coboara repede si deplin, invaluindu-ne intr-o patura groasa de mister. Adormim cu gandul la ziua de maine. Peste noapte ne trezim de mai multe ori si admiram cerul perfect, smaltuit cu milioane de stele. Pe la 5 dimineata, peste Muchia Tunsului, rasare sfioasa luna noua. Dinspre apus, din Valea Oltului razbat pana la noi luminile fulgerelor. Asteptam cu speranta ca vantul o va indeparta, dar, pe la 7, furtuna ne inghite ca un balaur intunecat. Fulgera si trazneste, vantul sufla violent, iar ploaia cade din belsug. Stam ca potarnichile in cabana la o masa si bem ceai. Incet orele trec, furtuna se mai domoleste, dar nicio sansa de inseninare. Ne trecem vremea intre jocul de whist, visinata lui Andrei si afinele care abunda in jurul cabanei. Din timp in timp iesim afara si privim inciudati catre cerul inchis. Doar in amurg, catre vest se iteste soarele, printr-o spartura, vlaguit si indepartat. A doua noapte o petrecem infrigurati, gandindu-ne ca si a doua zi am putea sta degeaba langa corturi. Deja planurile noastre de a merge pe creasta pana la Suru sunt zadarnicite.

Luni dimineata nu pare a se fi schimbat ceva... ceata ne invaluite din toate partile, iar vantul nu reuseste s-o ridice decat putin si pentru cateva minute... Pe la 9 ne luam rucsacurile de tura si pornim catre Piatra Pranzului, cu gand de a ajunge spre Negoiu. Ciobanii din Valea Saratii ne dau o speranta - sunt cu oile la pascut si ne spun ca spre amiaza se va lumina... Dupa vreo ora jumate ajungem la Piatra Pranzului, in punctul in care traseul spre Negoiu se desparte de cel care trece prin Strunga Ciobanului catre Lacul Caltun. Hotaram sa amanam urcarea catre amiaza, pentru ca in departe se aud tunete. Urcam incetisor strunga si trecem de cealalta parte a muntelui. Ne continuam drumul printre blocuri mari de piatra si dupa inca vreo ora si jumatate ajungem in Portita Negoiului. Asistam la spectacolul minunat pe care ceata ni-l ofera, invaluindu-ne pe alocuri si apoi dezvaluind privelisti ametitoare de o rara frumusete. Coboram repede catre refugiul Caltun, unde ne odihnim pret de trei sferturi de ora, asteptand imbunarea vremii. Cum niciun semn nu se arata pornim incetisor catre varf. Alegem pentru urcare Strunga Dracului. Ne strangem betele de treking si ne intrebuintam de maini pentru a urca diferenta de aproximativ 200 de metri. In jumatate de ora ajungem in mica sa de deasupra hornului si apoi urcam repede catre varf. In stanga privirea este atrasa de Valea Negoiului, luminata intens de soare. Catre varf, insa, ceata este nepatrunsa. Ajungem la varf catre ora 3 si jumatate. O fotografie de grup, cateva discutii cu un grup de turisti veniti dinspre Balea si apoi, catre vale. Coboram repede pe versantul vestic si, dupa 30 de minute, ajungem in Saua cu Popasul lui Mihai. Custura Saratii coboara in fata noastra purtandu-si fetele expuse catre apus. Ne luam gandul de la ea si coboram spre nord catre cabana Negoiu. Frumosul Ac al Cleopatrei ramane repede in urma. Trecem in graba si de Piatra Pranzului. Intre timp soarele a biruit ceata, iar Valea Saratii ni se dezvaluie in toata frumusetea ei. Trecem peste tapsanele inierbate ale caldarii glaciare, intram in Poteca Zmeilor si la ora sase suntem inapoi la cabana, incantati de plimbarea noastra pe cel de al doilea varf al tarii. Seara trece repede, suntem obositi de drum. Cerul este promitator si somnul vine repede, iar noi alunecam catre tara viselor...
Marti dimineata strangem incetisor corturile, ne facem rucsacurile si o luam alene catre vale. Soferul intarzie si ne trecem vremea cercetand rocile din albia raului Serbota. In cele din urma pornim si ajungem catre 3 dupa amiaza la drumul national Brasov - Sibiu. Facem autostopul si reusim sa prindem acceleratul de 5.30 catre Bucuresti. Tura noastra se incheie, ca de obicei, cu discutii despre urmatoarea iesire. Ne asteapta o saptamana intreaga in Retezat !

Piatra Craiului 3-5 iulie 2009

"...si-as vrea sa vii si tu, sa mergem impreuna,

sa impletim acolo a Craiului cununa..."

Plecam , in ciuda prognozei meteo, hotarati sa strabatem creasta Pietrei Craiului, alta tura nefinalizata de anul trecut, cand, in noiembrie, ne-am trezit cu o ploaie de zile mari ce ne-a stricat toate planurile... Baietii, hotarati sa-si faca incalzirea, pornesc de dimineata: Rusu cu Sorin prin Busteni pe Valea Azugii si, de la Diham, spre Rasnov, Adi, Vierme si Bogdan pe la Zarnesti, prin Zanoaga. Dupa ce se intalnesc la refugiul de la Curmatura, urca pe Turnu si strabat segmentul de creasta, insotiti de nori si tunete, pana in Padina Popii. Eu, cu Ioana si Mihu ajungem spre seara cu chiu cu vai (a se citi cu trenul personal). Vremea ne da de stire in Poiana Zanoaga ca nu e de acord cu planurile noastre...

Sambata de dimineata ne lamurim si noi ca ziua nu e tocmai buna pentru creasta: grup mare, nori cu nemiluita, ceata si vant... Ne resemnam in fata unei cani de cafea si, pe la 10 pornim catre Saua Crapaturii cu gand sa urcam macar Piatra Mica. Facem, insa, stanga-mprejur in ritmul tobelor celeste. Ne facem de treaba pe la cabana cu cateva cani de ceai si un pachet de carti de joc. Dupa amiaza, cerul pare a se limpezi, asa ca ne montam repede spre Piatra Mica. Urcam sustinut si dupa patruzeci de minute atingem varful Piatra Mica(1816 m). Trecem repede, pentru ca tobele incep iarasi sa bata. Micul platou e plin de flori, care mai de care mai imbietoare: garofite, clopotei, cornuti, flori de nu ma uita. Pierduta sub un colt de piatra o Garofita Pietrei Craiului se arata, timid, privirilor... La cruce facem in fuga o poza, sa fie, si pornim spre Poiana Zanoaga. Coboram repede (aprox 15 m/ minut), amintindu-ne de aceeasi coborare facuta in februarie, cu gheata sub bocanci si noaptea peste capete... De aici pana la refugiu poteca e drum de placere. Ne trecem seara cu cate o bere si planuri pentru luna septembrie.

Duminica vremea pare mai relaxata, dar creasta este invaluita de nori, asa ca hotaram sa coboram prin Valea Crapaturii( traseul nu este marcat, dar poteca, pe care o prindeti in josul Poienii Curmaturii, va scoate usor in Prapastii, oferindu-va prilejul de a gusta un ceas de liniste) pentru a asista la demonstratiile pregatite de Salvamont Zarnesti cu ocazia implinirii a 40 de ani de functionare. Lume multa, multi veterani, oameni de munte. Doua tiroliene stau agatate intre versanti. Alpinisti de 60-70 de ani se catara cu bucurie in concursul rezervat batranilor. Avem prilejul de a vedea la un loc legende vii ale alpinismului romanesc. In programul manifestarii, o demostratie de salvare cu elicopterul, intrat pe firul Prapastiilor pana deasupra noastra, ne taie rasuflarea. Cateva ore asistam uluiti la spectacol printre strigate de uluire si aplauze...

Drumul de intoarcere, este mult mai lung decat la venire. Plecam catre casa un pic abatuti. Maria Sa nu ne-a lasat nici de asta data sa ne indeplinim planul, dar nu-i cu suparare. O sa-l regasim bucurosi peste cateva zile, cand ne vom intoarce cu gandul spre alte poteci...

Imbracamintea

Imbracamintea drumetului pe munte trebuie sa raspunda catorva necesitati precise: sa fie comoda, sa ofere protectie la factorii de mediu (impermeabilitate, izolare termica, rezistenta la vant) si sa fie rezistenta sa diverse solicitari fizice (intindere, frecare, temperaturi scazute). Este necesar ca imbracamintea sa urmeze principiul stratificarii (este preferabil sa imbraci doua sau mai multe piese subtiri decat una groasa); astfel primul strat de haine este cel care regleaza umiditatea (el trebuie sa permita vaporilor de apa sa treaca spre exterior), deasupra acestuia se imbraca un strat izolator, care sa asigure confort termic, iar ultimul strat trebuie sa fie rezistent la apa si vant.

Ar trebui, in consecinta, evitata folosirea bumbacului (moale si confortabil, dar greu, cu indice de uscare scazut si cu mare putere de absortie a apei). Sunt foarte eficiente, in schimb, materialele moderne bazate pe fibre artificiale (poliester, polartec, fleece, drytech etc). Ar mai trebui mentinate si o serie de membrane care se aplica pe diferite texturi pentru a asigura impermeabiliteatea acestora cum ar fi: goretex, windstopper, mp+, hyvent, eVent. Diferentele intre ele sunt date de raportul dintre indicele de permeabilitate (Moisture Vapor Transfer Rate) si cel de respirabilitate.

Folosirea pieselor de vestimentatie din materiale noi aduce, pe langa un plus de confort, si o considerabila reducere a greutatii rucsacului (in loc de 5-6 tricouri de bumbac, eu folosesc la o tura de o saptamana 2-3 bluze de poliester).

Pentru a sistematiza ar trebuie sa incepem cu inceputul:

• Sosetele ar trebui sa fie indeajuns de groase si bine fixate pe picior, pentru a nu favoriza rosaturile; preferabil sa nu fie din bumbac (absoarbe transpiratia, se usuca greu si se cuteaza); exista cateva firme care vand in Romania o mare varietate de ciorapi speciali pentru drumetie (www.lorpen.com, www.mundsocks.com)

• Pantalonii este preferabil sa fie lungi (shorturile sunt bune cu anumite rezerve - soarele puternic poate sa va produca arsuri, vantul poate patrunde mai usor si va poate scadea temepratura corpului, crescand, in consecinta, consumul energetic, nu va protejeaza impotriva zgarieturilor, intepaturilor sau muscaturilor animalelor salbatice). As recomanda pantalonii din poliester datorita grutatii scazute si faptului ca se usuca foarta repede, permitand totodata evacuarea vaporilor de apa din transpiratie. Exista mai multe materiale patentate pentru pantaloni (se utilizeaza si la bluze). Pentru conditii nefavorabile de vreme exista un pantalon special care se pune peste - suprapantalonul, fabricat din materiale impermeabile si respirabile. In zilele friguroase de iarna pot fi folositi si pantalonii din polartec sau fleece (nu ofera o buna protectie la vant). O chestiune aparte ar fi legata de lenjeria de corp, care ar fi preferabil sa fie fabrica tot din materiale usoare, stransa pe corp, cu un bun indice de respirabilitate.
  

• Bluzele sunt foarte asemanatoare ca textura, diferenta facandu-se la grosime si, eventual prin aplicarea unei membrane (windstopper). Primul strat il formeaza bluza de corp (din drytech sau poliester), este urmata de bluze de polar 100, 200 samd, in functie de nivelul temperaturii sau al activitatii pe care o veti desfasura. Important este sa existe posibilitatea de a acoperi bluza de polar cu o jacheta impermeabila. Vara poate fi utilizat tricoul cu maneci scurte, dar, ca si in cazul pantalonilor, eu prefer sa folosesc bluze cu maneca lunga.

• Jacheta este foarte importanta, in orice anotimp. Ea asigura protectia la vant si apa, fara de care stratele interioare isi pierd eficienta. Pentru 3 sezoane este bine sa fie fabricata dintr-un material mai subtire si sa aiba un indice de respirabilitate cat mai bun. Pentru iarna e recomandabila o jacheta cu dubla laminare. Tot aici ar putea fi mentionata si pufoaica sau canadiana, cu precizarea ca in drumetie se intampla destul de rar si doar in conditii de ger aprig, sa folosim pufoaica. Ca o alternativa la jacheta clasica ar putea fi folosite jachetele cu membrana windstopper/softshell, insa acestea, desi sunt rezistente la apa, nu sunt impermeabile. In legatura cu alegerea jachetei as atrage atentia asupra cusaturilor, care trebuie sa fie vulcanizate, a fermoarelor(de obicei se folosesc fermoare YKK) si a sistemului de aerisire.

Fara a face o abordare comerciala as indrazni sa spun ca pretul echipamentului se regaseste in calitatea acestuia. Pretul poate fi un indiciu si pentru a depista produsele contrafacute; de aceea as recomanda ca inainte de achizitionare incercati sa cautati pe siteul firmei producatoare, in catalog, produsul care vi se ofera !

Drept incheiere iata o scurta lista cu magazine din Romania care comercializeaza produse pentru drumetie :

• www.montline.ro
• www.hysport.ro
• www.alpinexpe.ro
• www.ascent.ro
• www.mormota.ro
• www.montrek.ro
• www.himalaya.ro
• www.military-shop.ro
• www.kaki.ro
• www.decathlon.ro
• www.craimont.ro
• magazin.par-alpingrup.ro
• www.montangrup.ro
• www.surmont.ro
• www.climbeer.ro
• www.mmsport.ro

Va continua...

Smardarul

„Sus temperatura e scăzută si capricioasă de la zi la zi, vînturile care suflă cu putere, vremea scurtă de vegetatie, redusă la 3—4 luni, lumina mai puternică si umezeală mai multă, fac ca arbustii care se încumetăpînă pe marile înăltimi să se reducă la rădăcini adînci, ca să-i întepenească bine, iar trunchiurile rămîn numai ca niste crengute, cicură de flori. Asa trăieste Smârdarul, frumosul smârdar (Rhododendron kotschyi) care azvîrle primăvara jarul boghioaselor sale flori pe coasta Bucegilor, fiind văzute si de jos, din drum de fier, cum intri în Sinaia.”

Ion Simionescu - DIN FAUNA SI FLORA ROMÂNIEI

     Rhododendron (din grecescul: rhodos, "trandafir", si dendron, "arbore") este un gen numeros (peste 800 de specii) de plante(arbori si arbust) din familia Ericaceae orginar din estul Asiei si, în ciuda numelui alternativ de "bujor de munte", nu trebuie confundat cu bujorul propriuzis (Paeonia officinalis) care face parte dintr-o altă familie botanică, respectiv cea a Ranunculaceelor. Un alt nume popular este cel de "cocozar".
     

     Dintre plantele lemnoase, în zona alpină din Romania se găsesc aproape numai tufe taratoare, care formează adesea adevărate păduri pitice. Cei mai răspanditi arbusti din această zonă sînt: jneapănul, ienupărul pitic, aninul de munte, sălciile pitice, smârdarul (sau rododendronul), merisorul, afinul, coacăza. Tufărisurile de smardar nu depăsesc 30–50 cm înăltime. Specia apare în raristile din etajul inferior, dar cea mai mare dezvoltare o are în acest etaj, mai ales pe culmile interioare si culmile nordice, pe versantii însoriti, pe soluri sărace,  acide. Acoperirea cu zăpadă în timpul iernii asigură protectia contra gerului, dar o condiŃie importantă este aceea ca zăpada să se topească repede, pentru a nu se reduce durata sezonului de vegetatie. Smardarul este uneori însotit de afin (Vaccinium myrtillus) si merisor (Vaccinium vitisidaea).

    Uneori tufele de smârdar acoperă complet solul. Alteori covorul este întrerupt si smârdarul vegetează în pâlcuri, fâsii sau formează trepte de-a lungul coastei. Spatiile dintre tufe sunt ocupate cu specii din pajistile subalpine sau de pâlcuri de azalee de munte (Loiseleuria procumbens). În alte zone (coastele si seile puternic vântuite) Loiseleuria procumbens formează covoare dese si scunde, continue sau întrerupte de eroziuni eoliene.

     Fiind o plantă care creste în conditii climaterice si de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Frumusetea florilor sale - care emană un miros si o aromă asemănatoare visinelor - si care apar de obicei pe la sfârsitul lunii iunie si la începutul lunii iulie, si raritatea sa, face ca smârdarul să fie o plantă ocrotită si protejată ca atare. Smârdarul este peren si îsi păstrează frunzele verzi tot timpul anului. Înfloreste în iunie-iulie si, uneori, încă o dată toamna. 

    Are numeroase ramuri neregulat încovoiate. Frunzele sunt îngrămădite la vîrful ramurilor au formă ovală sau eliptică, de l—2,5 cm lungime, scorŃoase, pe fată de un verde întunecat, lucitoare, pe dos cu numeroase puncte ruginii, cu marginile putin răsfrînte în jos.

    Florile sunt de un rosu-roz aprins, plăcut mirositoare, asezate în mănunchi pe codite scurte, cu un caliciu foarte scurt si o corolă formată dintr-un tub cu cinci diviziuni.Florile sînt organizate în asa fel încît sa se evite fecundatia cu propriul polen. Altfel, se dezvoltă mai întîi staminele care produc polenul de timpuriu, cînd stigmatul (vîrful pistilului) nu este încă în stare de a primi polenul, într-o a doua faza se dezvoltă si stigmatul care acum poate primi polen de la alte floare. Prin această dezvoltare succesivă a celor două organe sexuale, se asigura o polenizare încrucisată, mai avantajoasă pentru perpetuarea speciei. 

    Florile sînt polenizate numai de bondari cu trompe lungi, putînd ajunge la nectarul din fundul tubului corolei. O serie de peri care se găsesc pe gîtul corolei si pe stamine nu îngăduie pătrunderea insectelor mici care ar încerca să ia nectarul fără a îndeplini polenizarea.

 

    Adeseori pe frunze se găsesc niste umflături cărnoase rosietice sau galbene, pînă la mărimea unei cirese. Acestea sînt «gale» care se produc în urma pătrunderii în frunzi a unei ciuperci microscopice care excită tesuturile si produce dezvoltarea lor anormală.

    Dintre numeroasele specii de Rhododendron, aceasta este singura care creste in muntii nostri, în zona alpină si subalpină, în goluri de munte, pe coaste si pe brâne. Planta este putin pretentioasă la hrană, crescînd pe soluri sărace, neprielnice multor altor plante. În schimb, este gingasă fată de geruri, vîrfurile tulpinilor degerînd în mod obisnuit în iernile aspre si fără zăpadă. Iată de ce Smârdarul se întinde numai pe acele locuri care sînt acoperite de zăpadă în timpul iernii, evitînd crestele bătute de vînt si dezgolite de zăpadă. Pe de altă parte, nu-i priesc nici locurile în care zăpada se aduni în cantităti prea mari si se topeste prea tîrziu, scurtandu-i timpul necesar completei sale dezvoltări.

    Florile smârdarului au proprietăti tămăduitoare pentru numeroase afectiuni, facând din acesta un adevărat panaceu. Ele sunt mucilaginoase si contin aminoacizi esentiali. Alti componenti activi sunt cristalele microsublimate si polifenolii. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se prepară siropuri, dulceată si ceaiuri medicinale.

    Smârdarul a fost pus in evidentă si clasificat pentru prima oara de botanistul austriac Theodor Kotschy (1813-1866) , si deasemenea de maghiarul Lájos von Simonkai (1851-1910).

    Rhododendron este un gen foarte larg raspandit, in intreaga emisfera nordica exceptand zonele uscate si in emisfera sudica in Asia de sud est si in nordul Oceaniei.
   

    Specia are cea mai mare diversitate in muntii Himalaya, in centrul Nepalului si in muntii din Indo-China, Korea, Japan si Taiwan. Numeroase specii sunt si in zona tropicala din sudestul Asiei si nordul Australiei, cu 55 specii cunoascute in Borneo si 164 in Noua Guinee. Mai putine specii sunt intalnite in America de Nord si Europa iar in America de Sud si Africa nu au niciun reprezentant.

    Rhododendron arboreum (Lali Gurans) este planta nationala Nepalului, iar Rhododendron niveum este copacul national in Sikkim, India.  

Garofita Pietrei Craiului

“...micuţa Dianthus callizonus, ce-i drept o raritate, poate fi luată ca tipul artei întrebuinţate de natură pentru pictarea unei flori.... E una din podoabele Carpaţilor noştri, de care Alpii ar putea fi invidioşi.”
Ion Simionescu

     

    Garofita Pietrei Craiului a produs prin raritatea ei o vie nedumerire in randul oamenilor de stiinta; planta nu este intalnita in nici unul din masivele muntoase invecinate si nici nu se aseamana cu vreuna din garofitele din Europa, intrunind caracterele a doua grupe sistematice ale genului: “Alpini” si “Glauci”. Originea ei insa nu a fost pe deplin lamurita.  

    Se pare ca se aseamana cu o garofita din China, fiind o specie relicta, apartinand unui trunchi primitiv al genului din care s-au despins in alte parti ale Europei speciile actuale de garofite alpine. Una din ipoteze presupune ca aceasta specie s-a pastrat intr-o enclava carpatica in care s-au conservat conditiile de clima si sol initiale. Astfel planta ar fi supravietuit pana astazi fara a suferi transformarile prin care au trecut celelalte specii. Ipoteza pare valida daca urmarim pozitia geografica a Pietrei Craiului si structura sa geologica.

    Planta apartine familiei Caryophyllaceae, care la randul ei apartine ordinului Caryophyllale. Este o famile foarte numeroasa, cosmopolita, care numara 88 de genuri si peste 2000 de specii din zonele temperate. Multe dintre ele sunt plante decorative, si multe sunt foarte raspandite. Cele mai multe cresc in bazinul Mediteranei si in regiunile de granita dintre Asia si Europa. In emisfera sudica traiesc foarte putine plante din aceasta familie, remarcabila fiind Colobanthus quitensis, planta dicotiledonata cea mai sudica si una dintre cele doua specii de plante cu flori ale Antarcticii. 

    Tulpina scundă, de 5—10 cm înălţime, poartă la vîrf o singură floare cu corola de circa 3 cm în diametru, formată din cinci petale late, la vîrf dinţate, de culoare roşie-carmin, la bază cu o pată purpurie, împestriţată cu alb şi cu peri albi, mătăsoşi, strălucitori. Floarea prezintă în centru un inel purpuriu pestriţ, deosebit de caracteristic. Pe dos, petalele sînt albe-verzui. Frunzele înguste şi alungite, de 2—4 cm lungime, sînt aşezate în perechi. Înfloreşte în lunile iulie si august.Creşte numai pe brînele şi coastele abrupte din Piatra Craiului, fiind planta endemică pentru acest masiv si declarata monument al naturii.

   

    Garofita Pietrei Craiului a fost descoperita de doi botanisti ardeleni, cu mai bine de 150 de ani in urma. Dupa o obositoare expeditie pe crestele salbatice ale Pietrei Craiului, Kotschy si Schott au adus in lumea stiintei o floare rara, de o neasemuita frumusete: Dianthus Callizonus (garofita cu prea frumoase brauri). Ion Simionescu descria planta: “Petalele rasfrante larg sunt de un ros de carmaz sters. Pe ele sunt trase dungi, in lung, de un ros mai inchis, ira spre launtrul florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici de aceeasi culoare mai inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar in mijloc, un joc de verde si alb neintrecut… ”  

     Familia garoafelor cuprinde plante cu tulpinile articulate, formate din noduri şi internoduri. Frunzele sunt simple, totdeauna cu marginea întreagă şi opuse, de obicei sesile şi cu baza concrescută într-o teacă în jurul tulpinii. Stipelele lipsesc totdeauna. Florile sunt grupate în inflorescenţe dihazii. Floarea este bisexuată, cu simetrie radiară, pe 5 cicluri şi pe tipul 5, mai rar pe tipul 4.

    Caliciul are sepalele libere sau concrescute şi este persistent la fruct. Corola este totdeauna cu petalele libere, adesea bifidate sau numai dinţate la creştet, uneori sunt avortate (Sagina). Androceul este format din 2 cicluri ide stamine, dar cel intern se poate reduce la unele specii. Ovarul este superior sau semiinferior şi cu o singură lojă, uneori în partea inferioară cu 2-5 loji şi cu 3-5 stigmate libere.

    Fructul este o capsulă multispermă, cu dehiscenţa apicală, printr-un număr de dinţi egal sau dublu faţă de numărul carpelelor. Rareori fructul este unisperm şi indehiscent, o nuculă sau cărnos, o bacă (Cucubalus). Genul dianthus, care in limba greaca inseamna floare divina, (dios(zeu) , anthos(floare)) cuprinde aproximativ 300 de specii anuale si perene, numeroase varietati si hibrizi. Sunt foarte usor de cultivat si foarte apreciate pentru culorile vii si parfumul lor delicat.
   

     In muntii romanesti traiesc alaturi de garofita Pietrei Craiului si alte specii: Dianthus spiculifolius, Dianthus superbus, Dianthus glacialis subsp. Gelidus, Dianthus carthusianorum, Dianthus armeria, Dianthus armeriastrum, Dianthus banaticus,Dianthus campestris , parte dintre ele fiind ocrotite prin lege.

Bucegi 20, 21 iunie

Motto: "Turistul nu stie niciodata unde a fost, calatorul nu stie niciodata unde se duce"

Turele cele mai frumoase sunt cele mai putin pregatite. Desi era stabilit sa mergem in grup undeva prin Piatra Mare sau Ciucas, pana vineri toata lumea si-a schimbat planurile, asa ca am ramas singurul cu mancarime in bocanci. Sambata dimineata ma trezesc tarziu, neavand vreun plan... caldura mare, aer irespirabil... ne hotaram, eu si Ioana, sa mergem la o scurta plimbare prin Sinaia si, poate, o tura pe Jepi pana la Babe. Ne punem bocancii in rucsacuri si plecam la gara. Luam un tren pe la vreo 15.30. Cerul este deplin, niciun nor nu-i tulbura albastrul...Dupa Breaza Bucegii incep sa ne faca semne, asa ca schimbam rezervarea de la Sinaia cu una la Miorita si ne incaltam bocancii... Ajungem in Sinaia la 17.40 si gonim spre telegondola sa mai scurtam nitel drumul. pe drum opreste o masina si ne intreaba de drumul spre cota - ma invoiesc sa i-l arat daca ne ia si pe noi, asa ca ajungem chiar mai repede decat speram. De la cota 1400 pornim in sus pe drumul de vara.

Vremea este minunata, privim inapoi spre Muntii Baiului. Urmaresc cu privirea poteca urmata cu doar o saptamana in urma... Soarele se lasa domol peste culme. Multime de flori, liniste si pace... Urcam repede  si ajungem la cabana pe la 19.45. Nici aici nu e prea populat, doar cativa turisti stau la o masa in restaurant. Luam cu noi cate o bere si iesim sus pe platou. Soarele se lasa peste creasta Craiului oferindu-ne un spectacol magic de umbre si lumini. Ne tolanim ca doua pisici prin iarba socotind ce chin o fi acum in Bucuresti. Incet amurgul intuneca zarile si briza de munte starneste duhurile vailor. Ne ridicam din iarba imbietoare si ne retragem spre cabana. Un ceai pe terasa cu ochii spre Valea Prahovei, plina de licurici electrici, si somn usor, de munte...

Duminca de dimineata cerul e neschimbat. Un albastru nebun ne aprinde privirile si pofta de drumetie. Plecam pe la 9 spre Babele. Ocolim Furnica, plina peste masura de bujor de munte, trecem repede prin Saua Calugarilor si prin mare de jnepenis de pe Piatra Arsa si ajungem pe Muntele Jepii Mici. Schimbam iarasi planul si coboram direct la Caraiman. Grupuri de turisti urca pe vale... noi pornim incetisor pe Brana Caraimanului. Privirea este rapita de valcelele inclinate catre Valea Jepilor. Dupa trei sferturi de ora ajungem in platoul de la Cucea Eroilor. Si aici e lume multa - macar nu fac gratar, desi peste tot sunt cutii de bere si peturi goale.  Dupa o pauza de ciocolata ne intoarcem pe frumoasa brana la cabana Caraiman. Bem un ceai de fructe si apoi  luam firul potecii in jos. Traseu solicitant cu multe cabluri si zone inclinate. Ioana este in culmea disperarii. Nu rateaza niciun cablu. Taras-grapis coboara incet cu sufletul la gura. Eu am timp astfel sa ma bucur de frumusetea locului. Este, cred, alaturi de Valea Rosiile din Parang si Valea Vistei din Fagaras - mult mai putin umblate, printre cele mai frumoase vai din muntii nostri. La Cascada Caraiman ne luam un moment de respiro. Prin iarba deasa dibui o floare de stanjenel de munte. Stancarie cat vezi cu ochii, coboram pas cu pas numarand sutele de metri coborate in cateva minute... Dupa vreo doua ore trecem pe fata nordica a muntelui Jepii Mici si intram in padure. Poteca se mai domoleste, dar sta tot cocotata pe fata muntelui, dezvaluind catre stanga, printre copaci, privelisti ametitoare. Trecem repede peste poteca umbrita si dupa inca vreo 40 de minute ajungem in Busteni. Acceleratul de 18.20 de la Timisoara intarzie ca de obicei, dar nu-i bai ! Ne-am luat portia de munte si sufletele noastre sunt pregatite pentru spectacolul dezolant al civilizatiei...

O socoteala scurta arata: 24 de ore la munte, adica 1440 de minute, adica 86400 de clipe minunate...