Musala si Pirin intr-un singur weekend

In Borovets, ne pregatim de drum

Priveam de multa vreme cu curiozitate, prin google maps, la muntii vecinilor bulgari, dar distanta considerabila si lipsa unui plan bine intocmit au amanat momentul pana in vara aceasta. Cand, multumita organizarii lui Radu, am umplut doua masini si am pornit spre ei. Eu cu Horia, David si Radu intr-o masina, Adi, Mihu si Cezar, in cealalta. Joi dimineata, la 6, pe 23 august, ne intalnim la Unirii, ne burdusim portbagajele si, cu intarzierea de rigoare, plecam. Drumul pana la Giurgiu, refacut, este placut, cu toata circulatia din marginea Bucurestiului. In Vama nu e aglomerat, asa ca trecem repede si doar faptul ca a trebui sa platim 7 euro taxa de pod, aflat intr-o stare mizerabila pe partea romaneasca, ne-a produs oarece neplacere. Cumparam vigneta si o lipim, just in case, in parbriz, apoi ne continuam drumul spre Pleven, pe E83. Surprinzator, desi cam pietros, drumul este excelent, mai ales ca evita majoritatea localitatilor, iar soferii bulgari sunt mult mai civilizati si cuminti decat ai nostri. Dupa vreo 6 ore, scurse in discutii amicale si muzica voioasa, ajungem pe autostrada spre Sofia - se pare ca toate autostrazile bulgaresti duc la Sofia, pentru ca, din ce am vazut, doar asta scria la intrarile pe autostrazile lor.

Refugiul Everest

De pe autostrada trecem pe centura, care este cu 3 clase peste cea a Bucurestiului, iar de pe centura intram pe drumul 82 spre Borovets, prima noastra destinatie, pe care o atingem dupa vreo 9 ore de la plecare. Asezat la poalele Rilei, muntele bogat in ape, Borovets este o statiune asemanatoare cu Poiana Brasov, nu atat de cocheta, dar, categoric, in avantaj datorita pozitiei sale care ii ofera acces la partii situate la peste 2400 m. Gasim parcare, ieftina - 5 leva/zi, chiar langa gondola, de asemenea, accesibila ca pret - 10 leva, urcat si coborat. La banii astia, cumparam si noi 7 bilete si, pe la trei dupa amiaza, suntem la 2400 m, in drum spre Cabana Musala, la care ajungem dupa vreo 45 minute de mers, pe un drum usor, plin de turisti, care de care mai subtire echipat.

Pe Musala, in amurg

La cabana ne intelegem cumva cu cabanierul - engleza este foarte rara in Bulgaria, si primim locuri in doua camere. Suprinzator, paturile au saltele relaxa si asternuturi curate, ceea ce pentru 2400 m si 15 leva pe zi mi se pare remarcabil. Stiind, din auzite, ca mancarea e cam proasta, ne ospatam din traista, intinzand masa mare. Doar berea ni se pare cam scumpa - 5 leva, dar in caldura de august se potriveste prea bine ca sa ne zgarcim. Cum, dupa o masa copioasa e necesara o digestie sanatoasa, plini de neastampar, pornim spre varf, cu gandul sa-l prindem in amurg. Poteca este usurica si urca in trepte printr-o vale plina de lacuri, avand tot timpul ca reper varful Musala. Pe la jumatatea drumului, adica dupa o ora de urcus, ajungem la refugiul Everest, pe la 2700 m. Nu va ganditi la o cosmelie cu geamuri sparte, pentru ca refugiul este cu mult peste majoritatea cabanelor de la noi. Foarte aproape de el se gaseste si o sursa de apa, asa ca nu e nevoie sa carati prea multa de jos. Daca pana aici traseul urmeaza valea, mai departe el se inscrie pe fata estica a unei muchii pe care o urca in serpentine largi. La capatul ei, dupa o jumatate de ora suntem pe varful Musala, cel mai inalt din Balcani, cu cei 2925 de metri ai sai. Etimologia Musalei, Mus Allah, adica aproape de Allah, indreptateste acest fapt. Pe varf, care arata ca un platou, se gasesc doua statii meteo, unde, dupa cum am vorbit cu cei de aici, se poate ramane peste noapte. Din varf exista mai multe posibile continuari, cea mai banala fiind intoarcerea pe acelasi drum, pe care o alegem si noi, noaptea fiind pe aproape. Pozam pe indelete, orice subiect si nesubiect, soare, umbre, pietre si fete zambarete. O data cu soarele coboram catre cabana, unde ajungem pe rand, sub lumina stinsa a lunii aflate in ultimul patrar. Seara ne-o trecem cu indeletniciri casnice - mancare, bere si palavre.

Pe creasta "Musalei"

Vineri de dimineata ne trezim devreme - nu chiar ca in Carpati, dar destul cat sa avem vreme sa mai urcam o data pe Musala si sa ajungem, in aceeasi zi, la Bansko. Motivul repetarii urcararii pe Musala - o creasta ce porneste spre est de sub varf, pe care o ochisem joi si pe care, vazand poteca, am vrut sa o strabatem. Merita tot efortul... Aceasta creasta, de fapt o custura, coboara vreo suta de metri si apoi urca pe Malka Musala, un alt varf de peste 2900 m. Din varf coboara spre nord, cam in directia cabanei, o alta creasta, mai putin accidentata, dar care ofera o perspectiva foarta frumoasa asupra Musalei si care ne duce, destul de repede, pe varful Irecek. De aici, directia se schimba catre est, coborand intr-o sa larga. Luam ca reper o formatiune stancoasa, alcatuita din lespezi mari si cenusii, prezente, de altminteri peste tot in Rila. Aflaram ca bulgarii o numesc Sfinx, dar, cu toata straduinta noastra, nu am putut sa o asimilam sfincsilor cunoscuti de noi... In nordul acestei formatiuni gasim o poteca ce coboara de-a dreptul in caldarea glaciara ce adaposteste si cabana Musala. O urmam si in jumatate de ora suntem inapoi la cabana, unde, in intampinarea weekendului, incep sa se stranga hoarde de turisti. Socotit cu pauzele dese pentru fotografii, plimbarea aceasta, de o frumusete aparte, ne-a consumat vreo patru ore.

Sfinxul din Rila

Ajunsi la cabana, ne strangem cuminti rucsacurile, mancam si pornim, pe rand, catre gondola. Pe la ora patru dupa amiaza plecam catre Bansko, spre al doilea obiectiv al turei, varful Vihren. Urmam pentru asta ruta prin Dupnita si Blagoevgrad, chiar daca gps-urile noastre ne-ar fi dus prin munti, complet aiurea. Drumul este simtitor mai aglomerat intre Dupnita si Simitli, urmand drumul ce trece in Grecia. In doua ore ajungem la Bansko si, cu greu, gasim strada Pirin, de altminteri cea mai insemnata din localitate. Impresia este covarsitoare, fiind intr-un imens oras turistic, nou, dar aproape gol. Pentru magazine si restaurante a trebuit sa coboram catre partea veche, dupa parerea mea, mult mai interesanta. Noi avem, insa, rezervare la Winslow Apartments, un hotel cu studiouri imense - doua dormitoare, camera de zi cu bucatarie si doua bai, aproape de marginea orasului. Pretul, socotit pentru o persoana, 15 euro pentru doua nopti.

Pe Vihren

Sambata dimineata urcam in masini si urmam strada Pirin, afara din Bansko, catre cabana Vihren. Drumul este bun, dar in partea superioara se ingusteaza, fapt deranjant, dat fiind traficul turistic foarte intens. Impresia pe care ne-o face muntele, vizibil din departare, prin silueta sa eleganta si alba este diferta de cea a Musalei. Suntem convinsi ca albul se datoreaza calcarului, dar, urcand, ne miram de masivitatea acestor munti, neobisnuita pentru acest mineral. Aflam mai tarziu ca Muntii Pirin, al caror nume provine de la zeul suprem al panteonului slav - Perun, asemeni muntilor Rila sunt formati, de fapt, din granit. In Pirin, insa, glaciatiunea a scos la iveala un strat de marmura alba care ofera aspectul aparte. Daca ne miram de numarul si slaba echipare a turistilor in Rila, aici ramanem muti de-a dreptul. Sunt sute de oameni pe fata muntelui in urcus spre varf, cei mai multi in tenisi si pantaloni de plaja. In prima portiune mergem, cam jumatate de ora, printre jnepeni inalti, bucurandu-ne ca scapam de soarele, deja iute. ingustimea potecii ne cam incurca, insa, fortandu-ne sa depasim prin boscheti sau sa mergem foarte incet, dupa soborul turistic. Depasind desisul de jnepeni, iesim in marginea unui prag glaciar. Mai departe urcam pieptis si ajungem, dupa o alta jumatate de ora, intr-o sa, la 2500 m. De aici, poteca se rasfira in zeci de variante pe fata muntelui. Fiecare alege ce parcurs isi doreste... urcand de-a dreptul pe fata masiva a muntelui. Dupa o ora si jumatate de mers apasat, socotit de la cabana, suntem in varf, alaturi de vreo 60 alti turisti, adunati cu mic cu mare. Numai catei numaram vreo 5, din diferite rase.

Creasta Conceto

Pozam de varf dupa ce stam la coada si coboram in saua nordica, luand ca reper un varf din capatul crestei Conceto. Numarul temerarilor scade treptat, cu cat ne departam de Vihren. Recuperam repede ce am coborat de pe varf si ne trezim in Piatra Craiului, sau cel putin asta este prima impresie, pentru ca muntele nu-si pierde masivitatea. Schimbam orientarea, catre vest, ochind varful Banskoe Sohodol, aflat in capatul crestei. Trecem peste varful Cutelo, al doilea ca inaltime din Pirin, cu 2908 m si intram in partea cea mai salbatica. Suspendata la cateva sute de metri, aceasta mica portiune este o adevarata bijuterie. Ne bucuram de fiecare pas. Spre nord, o vale glaciara cu morene si pereti abrupti, de un alb aproape orbitor ne taie respiratia. Spre sud panta mai domoala, se pierde intr-o vale larga si insorita. La jumatatea crestei, o aparitie ne smulge sunete de admiratie. O floare de colti s-a cocotat pe marginea haului, intr-o mica fisura si ne zambeste din poveste. Trecem cuminti si muti spre ultimul varf din itinerar - Banskoe Sohodol. Dupa o pauza necesara facem cale-ntoarsa, urmand poteca ce trece pe sub creasta, pe fata muntelui. Curand ajungem inapoi in saua nordica a Vihremului si, de acolo, coboram spre refugiul Kazana, admirand fata nord-vestica a varfului, mult mai spectaculoasa. Un perete de peste 500 de metri uneste firul vaii cu cerul. Visam la rute de catarare, care de care mai fanteziste. Trecand de Kazana, poteca isi schimba infatisarea, trecand pe fata estica muntelui. Depasim o serie de valcele pline de vegetatie ce coboara abrupt catre valea larga in care este situata cabana. Pe ultima portiune prindem poteca urmata de dimineata, inchizand cercul magic al ascensiunii pe Vihren. Revenim la Bansko cu un zambet larg intiparit pe fata si cu sufletele luminate de albul stralucitor al Pirinului, dupa vreo 7 ore de drumetie de prima clasa.

Floare de colti

Duminica dormim pana tarziu, ne ospatam copiosi, strangem alene bagajele si pornim cu greu spre casa. Incurcam putin drumul din cauza unor lucrari de reparatie, dar revenim in traseu, gratie unor oameni amabili cu infatisare de raketi. Alegerea rutei de intoarcere nu s-a dovedit la fel de inspirata, drumul 84, spre Belovo, fiind foarte plin de gropi. Ne ia vreo doua ore si jumatate, dar scapam, in cele din urma si intram pe autostrada spre Burgas. Cei aproape doua sute de kilometri, pana la Stara Zagora trec, insa, mult mai repede si, pe la trei schimbam directia spre nord. Gasim Veliko in lumina puternica a amiezii. Ne topim de caldura, amintindu-ne brusc de campia dunareana spre care ne indreptam. Orasul, despre care auzisem lucruri minunate, ma dezamageste putin prin lipsa facilitatilor turistice. Altminteri, locul este cat se poate de pitoresc. Casele aninate pe coasta muntelui, falezele ce inconjoara peste tot valea Yantrei, istoria de care musteste in tot locul. Vizitam ruinele de pe Tsarevets si regretam lipsa placutelor explicative in engleza - textele sunt in bulgara, rusa si germana. Intinsa pe intregul deal, citadela mai adaposteste azi Catedrala Patriarhala, Turnul lui Baldwin - imparatul latin al Bizantului, executat aici, ruinele palatului tarilor si sala tronului. Zidurile, reconstruite in secolul 20, impresioneaza prin dimensiuni si, mai cu seama, prin aspectul impenetrabil. Pierdem mai mult de o ora trecand cu pasi mici prin cotloanele maretii cetati de altadata, numita, in evi intunecati, a treia Roma. Ne incheiem periplul bulgar intr-o cafenea din apropierea citadelei. Cu aer boem, livresc si vetust, cafeneaua este decorata cat se poate de eclectic, adunand la un loc tot felul de obiecte decorative sau nu, cel mai impresionant, din punctul meu de vedere, fiind o placa de antrenament pentru escalada, agatata de o grinda.

Veliko Tarnovo

Ultima parte a drumului am strabatut-o, fara rabdare, cu pedala acceleratiei apasata peste limita legala, in lumina dulce a amurgului. Trecem, iarasi, surprinzator de repede prin vama si, iata-ne, dupa vreo ora acasa. O tura frumoasa, frumoasa, frumoasa, pe care o recomand tuturor celor care vor sa ia o pauza de Bucegi, Fagaras sau Piatra Craiului, din care, cu siguranta, isi vor aminti o gramada de privelisti, aflati departe de ei...

Harti si infos:

http://travel.valek.net/maps.cgi

http://www.planinite.info/index_ENGL.htm
Restul pozelor:
https://picasaweb.google.com/109442227521660271943/MusalaSiVihren

Cheile Oratii

Vorbind de Podul Dâmboviței, ne gândim, desigur, la faimoasele chei ale Dâmbovicioarei sau la Cheile Mari ale Dâmboviței. Ca de obicei, ce e mai frumos scapă notorietății, lucru explicabil, în cazul Cheilor Orății, prin accesul greu și cerințele deosebite legate de echipamentul necesar. Cheile sau, mai potrivit, Canionul Orății sunt o mică bijuterie a munților noștri, săpate în calcare albe de pârâul Orația, în dealul dituat în nordul localității. Accesul se face din DN73, din dreptul Cetății Orăției.

Coborâm până la baza acesteia, o ocolim către dreapta (nord) și atingem firul văii. Mai departe, continuăm prin albia pârâului, până la capăt. Valea mai poate fi atinsă și pornind din Podul Dâmboviței, de unde urcăm până atingem vechiul drum medieval. Trecem peste punctul de

maximă altitudine, La Cruce, și, în scurt timp, ajungem într-un vad de trecere peste albia

Orăției.

Cheile se prezintă sub forma unei succesiuni de trepte, șaisprezece la număr, de înălțimi variabile (între doi și șapte metri), ce coboară o diferență de nivel de aproximativ o sută cincizeci de metri. În cea mai mare parte a anului, cheile sunt lipsite de apă și pot fi coborâte fără probleme, mai ales că au fost montate spituri chimice și lanțuri deasupra săritorilor mai mari. Sunt prezente, de asemenea, și destule pitoane sănătoase.

Ca materiale, sunt necesare o coardă, preferabil de șaizeci de metri pentru a trece dintr-o singură coborâre mai multe săritori, hamuri și

dispozitive de rapel(nu punem la socoteala, faptul absolut necesar, ca cei care intră în chei să cunoască tehnicile de utilizare a acestora).

Durata de parcurgere a canionului depinde de numărul participanților și de experiența lor.

Consider că pentru o echipă medie ca experiență și echipare, de 4-5 oameni, 2-3 ore este un timp realist. La acesta se adaugă, însă, timpul alocat fotografiei sau pauzelor pentru contemplarea sălbăticiei locului.

Odată începută coborârea, intri într-un peisaj de poveste. Pereți dezgoliți, înalți de zeci de metri, se apropie în unele locuri cât să încapă un om. Piatra, spălată de-a lungul sutelor de ani a luat forme care mai de care mai spectaculoase: jgheaburi, clepsidre, pâlnii, fisuri.

Peste tot se văd urmele lăsate de viituri. Crengi sau chiar trunchiuri întregi, aglomerări de pietre sunt dovada vie a acțiunii distructive a apei - avertisment pentru cei care vor să intre, de a se

informa asupra prognozei meteo. Din punct de vedere tehnic, săritorile nu pun probleme deosebite, fiind ușor de coborât

Primele săritori sunt relativ mici, de câțiva metri și pot fi depășite fie prin ocolire pe deasupra (prima), fie prin coborârea pe trunchiul de copac, solid, blocat în a doua.

A opta săritoare este urmată de alte două, care pot fi depășite într-un singur rapel, pentru a scurta timpii. Acesta este pragul cel mai mare, având o diferență de nivel de aproximativ 20 de metri.

În lipsa unei corzi lungi, se poate coborî prima și regrupa sub ea, acolo fiind plasate spituri, echipate cu maioane.în condiții normale. Unele dintre ele pot fi depășite chiar fără asigurare, cu condiția unei bune tehnici de escaladă.

Penultima săritoare este un jgheab larg, spălat, care are, de multe ori, la bază un ochi de apă ce nu poate fi ocolit. În fine, ultimele două săritori sunt, de asemenea, grupate, astfel că pot fi făcute dintr-o singură bucată. La baza lor se găsește un ochi de apă, de asemenea. Mai departe, valea își schimbă aspectul, gresia moale luând locul calcarului. După câteva zeci de metri, aceasta ne duce în marginea satului Podul Dâmboviței.

Piatra Mare

Prezentare

Nu este un munte al superlativelor ca Fagarasul, Retezatul sau Piatra Craiului, nu are aura legendara a Ceahlaului sau Bucegilor, nici macar aspectul fotogenic al Ciucasului. Este un munte bland, mic si usor de strabatut in orice anotimp. De fapt, asta are in cea mai mare masura: accesibilitatea. Piatra Mare este un munte cuminte, cochet, asezat numai bine: in sudul depresiunii Brasov, intre Muntii Postavar (nord vest), Bucegi (vest), Baiului (sud) si Ciucas (est).

Muntele poate parea sarac in destinatii turistice: Canionul 7 Scari, Prapastia Ursilor, Canionul Tamina, Pestera de Gheata, Coada Pietrei Mari, Piatra Scrisa, Varful Piatra Mare, fiind cam singurele "cu nume", care ne vin in minte. Cele nenumite sunt, insa, mult mai multe si, cu siguranta, mai frumoase. Frumoasele privelisti care se deschid spre rasarit, toamna, catre abruptul impresionant al Bucegilor, luminile Brasovului licarind in vale, intr-o noapte de iarna cu cer curat, sau pajistea alpina incarcata cu bujor de munte in zilele calde ale Sanzienelor, va vor aduce mereu inapoi, ca un drog pasnic si facator de bine...

Limite si alcatuire

Spre est, Piatra Mare se invecineaza cu Muntii Garbovei, de care sunt despartiti prin Valea Garcinului. Spre sud, muntii mici ai Predealului se intaind dincolo de Valea Timişului Sec de Sus. La vest, Valea Timisului il desparte de Postavar, fratele bun al Pietrei Mari. Inspre nord, nimic nu umbreste maretia acestui munte, ce se ridica deasupra depresiunii Brasovului cu peste 1200 m.

Piatra Mare are o alcatuire masiva, de forma unei culmi lungi, intinse, aproximativ, pe directia nord-sud, care face un nod in apropierea varfului Piatra Mare (1844 m), intr-un platou nu foarte intins, dar de o frumusete aparte. Aceasta culme, care porneste din sud-vestul orasului Sacele, are forma unei insiruiri de varfuri de inaltime medie, despartite prin mai multe sei: Bolnocul, Bechia, Gatul Chivei (1 639 m), Piatra Mica (1 610 m). Urca apoi, prin Sura de Piatra catre varful Piatra Mare. De aici, spre sud, coboara lin, prin Coada Pietrei Mari, catre Muchia Susaiului. Din aceasta mare culme se desprind, lateral, mai multe culmi secundare. Spre vest coboara, pornind din apropierea Pietrei Mici, Sirul Stancilor, pe care s-au format Prastia Ursilor si Canionul Sapte Scari. Tot spre vest coboara Culmea Carierei, pe care au luat nastere din Valea Pietrei Mici, Cascada si Canionul Tamina. Estul masivului are un aspect mai abrupt, dat de prezenta conglomeratelor, ce determina un relief ruiniform, dominat de coloane, cleanturi si conuri de grohotis.

Pe langa conglomerate, in Piatra Mare se intalnesc calcare, destul de frecvent, si, mai rar, marne, gresii si argile. Petecele de calcar determina numeroase forme de relief caracteristice: lapiezuri (in zonele Piatra Scrisă, respectiv Şirul Stîncilor), doline (in zona cabanelor Bunloc si Piatra Mare), chei (7 Scari, Tamina) si cascade.

Flora si Fauna

Flora masivului este comuna, bine reprezentata de speciile forestiere. Cea mai mare parte a masivului este acoperita de paduri de fag si de amestec, iar in partea superioara de molid. Un ochi atent si curios poate descoperi, insa, prin luminisurile de la poale, pete colorate de viorele (Scilla bifolia), brebenei (corydalis cava), floarea paştelui (anemone nemorosa), crucea voinicului (hepatica transsylvanica), ciuboţica cucului (primula officinalis). Mai sus, pe solul acid din zona molidului, covorul vegetale este alcatuit din măcriş iepuresc (oxalis acetosella) si ferigi (genul Nephrolepsis).

Zona alpina a Pietrei Mari adaposteste, de asemenea, cateva specii predominante. Paiusul rosu (festuca rubra) isi imparte suprematia cu tufe intinse de smardar (rhododendron kotschyi) si de afin(vaccinium myrtillus). Clopoteii (campanula), garofitele(dianthus) si gentianele(gentiana) intregesc tabloul. Ferite privirii, prin stancariile sau poienile inalte ale Pietrei Mari se ascund floarea de colţ (leontopodium alpinum), iedera albă (daphne blagayana), tulichia mică (daphne cneorum), ghinţura galbenă (gentiana lutea).

Fauna Pietrei Mari este bogata şi destul de variată. In păduri se întîlnesc cerbi carpatini, urşi bruni, rîşi, specii ocrotite prin lege, alaturi de jderi, vulpi, mistreţi, iepuri şi, mai rar, lupi.
Spre limita superioară a pădurii zboară cocoşul de munte (Tetrao urogallus), pasăre declarată monument al naturii. Găinuşa de alun (Tetrao bonasia) este răspîndită de la poalele muntelui pînă aproape de pajiştea subalpină.

Turism
Intinderea sa este, de asemenea modesta, aproximativ 80 Kilometri patrati. Cu pas hotarat, poti strabate intr-o singura zi masivul, pornind din oricare din localitatile aflate in apropierea sa si luand ca destinatie pe oricare alta. Puteti porni spre munte din Sacele, Timisul de Sus, Timisul de Jos sau din Predeal, localitati in care se ajunge lesne, din Valea Prahovei (Predeal, Timisul de Sus, Timisul de Jos), sau cu autobuzul din Brasov (Sacele).

Traseele turistice sunt, in mare masura, accesibile tot timpul anului, cu limitarile impuse de sezon sau conditiile meteo. Starea marcajelor este buna, solicitand atentia turistului doar zonele defrisate din limita inferioara. In platou, chiar si in conditii de ceata, prezenta stalpilor indicatori faciliteaza orientarea. De asemenea, configuratia muntelui, impune o logica accesibila celor obisnuiti sa "citeasca" harta.

Alimentarea cu apa nu este o problema pentru Piatra Mare, numeroase izvoare fiind prezenta in tot cuprinsul masivului.

Localitatile de patrundere in masiv prezinta numeroase posibilitati de cazare, pentru toate pretentiile si buzunarele. In zona mai inalta, exista, cu program permanent, doua cabane: Bunloc Sava, situata la altitudinea de 1000 m, la distanta de o ora jumate-doua de Sacele, cu capacitate de cazare redusa si Piatra Mare, la 1600 m, in zona centrala a masivului, punct de intersectie pentru cele mai multe trasee turistice. Capacitate de cazare a acesteia este limitata la 20 de locuri. Ambele cabane sunt construite in ultimii ani, in apropierea unor cabane vechi, arse.

Traseele turistice din Piatra Mare urmaresc, pana in zona superioara, vaile sau culmile descrise. Sa le enumeram, intr-o sumara descriere:
Predeal - Hotel Belvedere — Poiana Stanii Pietricica — Vîrful Piatra Mare

Marcaj: cruce roşie
Durata: 4—5 ore
Traseu accesibil tot tot timpul anului

De la gara, pana in zona Belvedere (Cioplea), se ajunge pe şoseaua care traversează calea ferată langă gara, functie de bunavointa, in cca. 45 min. De aici, o jumatate de ora, traseul insoteste drumul spre Susai. Desprinzandu-ne de acesta, urmam marcajul cruce rosie, care ne va insoti prin padure, in urcus usor, peste o spinare alungita, intrerupta de mai multe sei domoale. Timpul de parcurgere este de 4-5 ore, in functie de anotimp, grup etc. Din varful Piatra Mare se ajunge repede (45-60 min) la cabana Piatra Mare, urmarind marcajul banda rosie.

Predeal - Hotel Belvedere — Timişu Sec de Sus — Poiana Stanii Pietricica

Marcaj: punct albastru
Durata: 3-4 ore
Traseu dificil iarna

O varianta a traseului de mai sus se desprinde mai sus de hotelul Belvedere (cca 200 m) catre stanga (nord), urmarind marcajul punct albastru. Traseul coboara prin padurea deasa in Valea Timisului Sec de Sus, limita intre muntii Predealului si cei ai Pietrei Mari. De aici, urcă prin pădure pe culmea situata între valea Timişului Sec de Sus şi Timişului Sec de Jos, traversează o înşeuare largă şi pătrunde în porţiunea superioară a Poienii Stanii Pietricica. In poiana, traseul se intersecteaza cu traseul anterior si cu traseul ce urca dinspre cabana Rentea, marcat cu triunghi albastru. Timpul de mers pana aici este de aproximativ 2 ore si jumatate. In continuare se poate urca la varf, in aproximativ o ora, sau, ocolind, pe sub Piatra Scrisă, se poate ajunge la cabana, pe traseul triunghi albastru, in circa o ora.


Timisu de Sus — Cascada Tamina — Varful Piatra Mare

Marcaj: banda albastra
Durata: 3—4 ore
Traseu dificil iarna

Din halta Timisul de Sus se urca catre Predeal aproximativ 1500 de metri, pana in dreptul unui drum forestier, ce se desprinde catre stanga (est). După ce traverseaza albia îngustă a Timişului, poteca urcă pe culmea Băii Mici. Dupa aproximativ o ora ajungem in zona unei culmi calcaroase, care se detaşează net faţă de împrejurimi. În această culme, la altitudinea de 1 100 m sunt sculptate cheile şi cascada Tamina. Cheile pot fi strabatute usor, cu ajutorul unor amenajari, scări şi balustrade, in circa 30 de minute, pe o poteca ce coboara prin dreapta culmii calcaroase, in care apele pîrîului Pietrei Mici au format o succesiune de 5 cascade strînse între pereţi verticali, înălţaţi cu peste 50 de metri deasupra unui adevărat labirint clocotitor. In cădere, apa exercită asupra calcarului o acţiune intensă, formînd o serie de marmite circulare sau eliptice. Traseul se continuă pe Valea Pietrei Mici, care este traversată în apropierea unor cabane forestiere, pe lîngă care poteca urcă pieptiş pe versantul stîng prin pădure, pe lîngă o serie de pinteni proeminenţi de calcar. Poteca ajunge in limita padurii, în apropierea unei stîne, desupra careia intalneste traseul cruce abastra. De aici, pana pe varf au mai ramas aproximativ 45 de minute.


Timisu de Jos - Dîmbu Morii — Cheile „Şapte scări” — Cabana Piatra Mare

Marcaj: banda galbena
Durata: 3-4 ore
Traseu dificil iarna

Din halta Timisul de Jos, traseul urmareste drumul national spre Brasov circa o jumatate de ora, pana in dreptul fostei cabane Dambul Morii, in jurul careia s-a dezvoltat un mic sat de vacanta. De aici, urmand drumul forestier catre dreapta (est) ajungem in alte 15 minute la o bifurcatie de trasee, care se desfac în evantai spre cabanele Bolnoc si Piatra Mare. Traseul nostru urmareste, pe banda galbena, valea Sipoaiei. Dupa intrarea în padure, drumul se inclina, o data cu îngustarea treptata a vaii. În apropierea cheilor „Sapte scari” se ramifica spre stînga o poteca de legatura (triunghi albastru) care trece pe sub Prapastia Ursilor, intersectînd traseul "Drumul familial". Poteca se continua pe firul vaii si, în curînd, apare prima treapta de 8 m a canionului, succedata de alte 6 trepte dintre care cea mai înalta atinge 35m. Scarile metalice alterneaza cu podete înguste. Schimbarile bruste de directie împiedica privirile sa cuprinda în ansamblu cheile, cu o lungime de 160 m, care corespund unei diferente totale de nivel de 60 m. Ca si în cazul cascadei Tamina si aici se întîlnesc marmite, clar conturate, care indica tendinta continua de adîncire a firului de apa care le-a creat. La iesirea din chei, este întîlnit imediat un traseu de legatura, care se îndreapta spre „drumul familial". Canionul 7 Scari poate fi ocolit, recomandat cand ingheata, prin dreapta, pe o varianta ce iese deasupra sa. Dupa o portiune mai domoala, poteca se continua abrupt urmarind firul vaii presarate cu bolovani. In partea superioara, poteca urca o serie de serpentine scurte pîna în marginea padurii, de unde se zareste cabana.

Dîmbu Morii — Prăpastia Ursului — Cabana Piatra Mare — Vîrful Piatra Mare

Marcaj: bandă roşie
Durata: 3½—4 ore
Traseu accesibil tot timpul anului

Trecand de podul peste raul Timis, urmam, drumul prin mijlocul satului de vacanta, ca in cazul traseului anterior. Dupa 15 minute intalnim prima bifurcatie de trasee: in dreapta porneste şoseaua forestieră se îndreaptă spre cheile şi cascada „Şapte scări”, in stanga se desfac doua trasee spre cabana Bolnoc, respectiv spre Peştera de Gheaţă. Printre aceste trasee, în lungul pîrîului afluent pe dreapta al văii Şipoaia, se desprinde drumul marcat cu banda roşie, spre cabana şi vîrful Piatra Mare. După ce este străbătută pajiştea de la Dîmbu Morii, traseul se continuă în panta domoală, prin pădurea cu poieni, pînă în apropierea unui abrupt impresionant care poartă denumirea sugestivă de „Prăpastia Ursului” şi poate fi admirat de pe un umăr situat în dreapta potecii. Spre dreapta, pe poteca însoţită de marcajul triunghi albastru, se poate ajunge într-o jumătate de ora la cascada şi cheile „Şapte scări”. După 500 m, o a doua derivaţie scurtă se îndreaptă spre traseul care trece pe la Şirul Stîncilor. În poiana Livada Mare poteca şerpuieşte pe lîngă un izvor, întîlneşte traseul bandă albastră, dinspre Peştera de Gheaţă şi cabana Bolnoc, şi se continuă în comun spre sud.