"...si-as vrea sa vii si tu, sa mergem impreuna,
sa impletim acolo a Craiului cununa..."
Plecam , in ciuda prognozei meteo, hotarati sa strabatem creasta Pietrei Craiului, alta tura nefinalizata de anul trecut, cand, in noiembrie, ne-am trezit cu o ploaie de zile mari ce ne-a stricat toate planurile... Baietii, hotarati sa-si faca incalzirea, pornesc de dimineata: Rusu cu Sorin prin Busteni pe Valea Azugii si, de la Diham, spre Rasnov, Adi, Vierme si Bogdan pe la Zarnesti, prin Zanoaga. Dupa ce se intalnesc la refugiul de la Curmatura, urca pe Turnu si strabat segmentul de creasta, insotiti de nori si
tunete, pana in Padina Popii. Eu, cu Ioana si Mihu ajungem spre seara cu chiu cu vai (a se citi cu trenul personal). Vremea ne da de stire in Poiana Zanoaga ca nu e de acord cu planurile noastre...
Sambata de dimineata ne lamurim si noi ca ziua nu e tocmai buna pentru creasta: grup mare, nori cu nemiluita, ceata si vant... Ne resemnam in fata unei cani de cafea si, pe la 10 pornim catre Saua Crapaturii cu gand sa urcam macar Piatra Mica. Facem, insa, stanga-mprejur in ritmul tobelor celeste. Ne facem de treaba pe la cabana cu cateva cani de ceai 
si un pachet de carti de joc. Dupa amiaza, cerul pare a se limpezi, asa ca ne montam repede spre Piatra Mica. Urcam sustinut si dupa patruzeci de minute atingem varful Piatra Mica(1816 m). 
Trecem repede, pentru ca tobele incep iarasi sa bata. Micul platou e plin de flori, care mai de care mai imbietoare: garofite, clopotei, cornuti, flori de nu ma uita. Pierduta sub un colt de piatra o Garofita Pietrei Craiului se arata, timid, privirilor... La cruce facem in fuga o poza, sa fie, si pornim spre Poiana Zanoaga. Coboram repede (aprox 15 m/ minut), amintindu-ne de aceeasi coborare facuta in februarie, cu gheata sub bocanci si noaptea peste capete... De aici pana la refugiu poteca e drum de placere. Ne trecem seara cu cate o bere si planuri pentru luna septembrie.
Duminica vremea pare mai relaxata, dar creasta este invaluita de nori, asa ca hotaram sa coboram prin Valea Crapaturii( traseul nu este marcat, dar poteca, pe care o prindeti in josul Poienii Curmaturii, va scoate usor in Prapastii, oferindu-va prilejul de a gusta un ceas de liniste) 
pentru a asista la demonstratiile pregatite de Salvamont Zarnesti cu ocazia implinirii a 40 de ani de functionare. Lume multa, multi veterani, oameni de munte. Doua tiroliene stau agatate intre versanti. Alpinisti de 60-70 de ani se catara cu bucurie in concursul rezervat batranilor. Avem prilejul de a vedea la un loc legende vii ale alpinismului romanesc. In programul manifestarii, o demostratie de salvare cu elicopterul, intrat pe firul Prapastiilor pana deasupra noastra, ne taie rasuflarea. Cateva ore asistam uluiti la spectacol printre strigate de uluire si aplauze...
Drumul de intoarcere, este mult mai lung decat la venire. Plecam catre casa un pic abatuti. Maria Sa nu ne-a lasat nici de asta data sa ne indeplinim planul, dar nu-i cu suparare. O sa-l regasim bucurosi peste cateva zile, cand ne vom intoarce cu gandul spre alte poteci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu