Negoiu, 18-22 iulie 2009

O permanenta a turelor in Fagaras este, se pare, vreamea capricioasa...pornim la drum, sambata dimineata, cu prognoza meteo negativa pentru duminica si luni. Suntem sase: eu, Ioana, Adi, Rusu, Bogdan si Andrei. La Brasov ajungem cu acceleratul de 7.30, la clasa I, ca la a II-a se terminasera locurile... rezervarea la cursa Brasov - Sibiu nu ne e de nicun folos pentru ca autocarul intarzie, pe motiv de defectiune... in cele din urma ne urnim spre Porumbacu, apeland la o solutie de rezerva, un microbuz venit sa preia pasagerii autocarului stricat. Cu toata taraganarea ajungem in Porumbacu de Jos pe la 3 si ceva. Ne intelegem repede cu cineva sa vina sa ne duca pana "La cariera" si ne asezam la umbra sa ne dezmortim si sa mancam cate ceva. Dupa o ora de asteptare sunam si aflam ca s-a stricat masina. Soarele arzator (peste 35 de grade) si drumul lung (aprox. 22 km + poteca prin padure) apar ca singurele lucruri sigure ale zilei... Pornim incetisor catre Porumbacu de Sus, cu viteza de rama... spre norocul nostru zarim in fata unei porti o camioneta. Ne intelegem reepde cu proprietarul si iata-ne in goana catre munte.
Trecem in revista, pe rand, varfurile si vaile nord fagarasene: de la Suru, pana la Serbota si catre caldarile Balei...
De-a lungul drumului, dincolo de Prombacu de Sus, de-o parte si de alta, noi constructii ne insotesc pana sus in munte. Dupa 40 de minute ajungem la cariera, trecand peste mai multe rupturi provocate de torente. De aici, drumul devine mai simplu: ne luam in spinare rucsacurile si pornim in sus. O vreme urmam drumul dorestier, apoi imbratisam poteca ce urca in largi serpentine pe Muntele Serbotei. Lumina cade piezis, dinspre dreapta mangaindu-ne privirile cu raze blande si umbre tainice... ne insoteste o vreme sunetul Serbotei, apoi cel al vantului schimbator, anunatand, ca o rea presimtire, schimbarea vremii...

La cabana ajungem inainte de ora 8, la timp pentru a ne bucura de apus... intindem repede corturile, dam drumul la primus si ne asezam la masa. Noaptea fagaraseana coboara repede si deplin, invaluindu-ne intr-o patura groasa de mister. Adormim cu gandul la ziua de maine. Peste noapte ne trezim de mai multe ori si admiram cerul perfect, smaltuit cu milioane de stele. Pe la 5 dimineata, peste Muchia Tunsului, rasare sfioasa luna noua. Dinspre apus, din Valea Oltului razbat pana la noi luminile fulgerelor. Asteptam cu speranta ca vantul o va indeparta, dar, pe la 7, furtuna ne inghite ca un balaur intunecat. Fulgera si trazneste, vantul sufla violent, iar ploaia cade din belsug. Stam ca potarnichile in cabana la o masa si bem ceai. Incet orele trec, furtuna se mai domoleste, dar nicio sansa de inseninare. Ne trecem vremea intre jocul de whist, visinata lui Andrei si afinele care abunda in jurul cabanei. Din timp in timp iesim afara si privim inciudati catre cerul inchis. Doar in amurg, catre vest se iteste soarele, printr-o spartura, vlaguit si indepartat. A doua noapte o petrecem infrigurati, gandindu-ne ca si a doua zi am putea sta degeaba langa corturi. Deja planurile noastre de a merge pe creasta pana la Suru sunt zadarnicite.

Luni dimineata nu pare a se fi schimbat ceva... ceata ne invaluite din toate partile, iar vantul nu reuseste s-o ridice decat putin si pentru cateva minute... Pe la 9 ne luam rucsacurile de tura si pornim catre Piatra Pranzului, cu gand de a ajunge spre Negoiu. Ciobanii din Valea Saratii ne dau o speranta - sunt cu oile la pascut si ne spun ca spre amiaza se va lumina... Dupa vreo ora jumate ajungem la Piatra Pranzului, in punctul in care traseul spre Negoiu se desparte de cel care trece prin Strunga Ciobanului catre Lacul Caltun. Hotaram sa amanam urcarea catre amiaza, pentru ca in departe se aud tunete. Urcam incetisor strunga si trecem de cealalta parte a muntelui. Ne continuam drumul printre blocuri mari de piatra si dupa inca vreo ora si jumatate ajungem in Portita Negoiului. Asistam la spectacolul minunat pe care ceata ni-l ofera, invaluindu-ne pe alocuri si apoi dezvaluind privelisti ametitoare de o rara frumusete. Coboram repede catre refugiul Caltun, unde ne odihnim pret de trei sferturi de ora, asteptand imbunarea vremii. Cum niciun semn nu se arata pornim incetisor catre varf. Alegem pentru urcare Strunga Dracului. Ne strangem betele de treking si ne intrebuintam de maini pentru a urca diferenta de aproximativ 200 de metri. In jumatate de ora ajungem in mica sa de deasupra hornului si apoi urcam repede catre varf. In stanga privirea este atrasa de Valea Negoiului, luminata intens de soare. Catre varf, insa, ceata este nepatrunsa. Ajungem la varf catre ora 3 si jumatate. O fotografie de grup, cateva discutii cu un grup de turisti veniti dinspre Balea si apoi, catre vale. Coboram repede pe versantul vestic si, dupa 30 de minute, ajungem in Saua cu Popasul lui Mihai. Custura Saratii coboara in fata noastra purtandu-si fetele expuse catre apus. Ne luam gandul de la ea si coboram spre nord catre cabana Negoiu. Frumosul Ac al Cleopatrei ramane repede in urma. Trecem in graba si de Piatra Pranzului. Intre timp soarele a biruit ceata, iar Valea Saratii ni se dezvaluie in toata frumusetea ei. Trecem peste tapsanele inierbate ale caldarii glaciare, intram in Poteca Zmeilor si la ora sase suntem inapoi la cabana, incantati de plimbarea noastra pe cel de al doilea varf al tarii. Seara trece repede, suntem obositi de drum. Cerul este promitator si somnul vine repede, iar noi alunecam catre tara viselor...
Marti dimineata strangem incetisor corturile, ne facem rucsacurile si o luam alene catre vale. Soferul intarzie si ne trecem vremea cercetand rocile din albia raului Serbota. In cele din urma pornim si ajungem catre 3 dupa amiaza la drumul national Brasov - Sibiu. Facem autostopul si reusim sa prindem acceleratul de 5.30 catre Bucuresti. Tura noastra se incheie, ca de obicei, cu discutii despre urmatoarea iesire. Ne asteapta o saptamana intreaga in Retezat !