Turele cele mai frumoase sunt cele mai putin pregatite. Desi era stabilit sa mergem in grup undeva prin Piatra Mare sau Ciucas, pana vineri toata lumea si-a schimbat planurile, asa ca am ramas singurul cu mancarime in bocanci. Sambata dimineata ma trezesc tarziu, neavand vreun plan... caldura mare, aer irespirabil... ne hotaram, eu si Ioana, sa mergem la o scurta plimbare prin Sinaia si, poate, o tura pe Jepi pana la Babe. Ne punem bocancii in rucsacuri si plecam la gara. Luam un tren pe la vreo 15.30. Cerul este deplin, niciun nor nu-i tulbura albastrul...Dupa Breaza Bucegii incep sa ne faca semne, asa ca schimbam rezervarea de la Sinaia cu una la Miorita si ne incaltam bocancii... Ajungem in Sinaia la 17.40 si gonim spre telegondola sa mai
scurtam nitel drumul. pe drum opreste o masina si ne intreaba de drumul spre cota - ma invoiesc sa i-l arat daca ne ia si pe noi, asa ca ajungem chiar mai repede decat speram. De la cota 1400 pornim in sus pe drumul de vara.
Vremea este minunata, privim inapoi spre Muntii Baiului. Urmaresc cu privirea poteca urmata cu doar o saptamana in urma... 
Soarele se lasa domol peste culme. Multime de flori, liniste si pace... Urcam repede si ajungem la cabana pe la 19.45. Nici aici nu e prea populat, doar cativa turisti stau la o masa in restaurant. Luam cu noi cate o bere si iesim sus pe platou. Soarele se lasa peste creasta Craiului oferindu-ne un spectacol magic de umbre si lumini. Ne tolanim ca doua pisici prin iarba socotind ce chin o fi acum in Bucuresti. Incet amurgul intuneca zarile si briza de munte starneste
duhurile vailor. Ne ridicam din iarba imbietoare si ne retragem spre cabana. Un ceai pe terasa cu ochii spre Valea Prahovei, plina de licurici electrici, si somn usor, de munte...
Duminca de dimineata cerul e neschimbat. Un albastru nebun ne 
aprinde privirile si pofta de drumetie. Plecam pe la 9 spre Babele. Ocolim Furnica, plina peste masura de bujor de munte, trecem repede prin Saua Calugarilor si prin mare de jnepenis de pe Piatra Arsa si ajungem pe Muntele Jepii Mici. Schimbam iarasi planul si coboram direct la Caraiman. Grupuri de turisti urca pe vale... noi pornim incetisor pe Brana Caraimanului. 
Privirea este rapita de valcelele inclinate catre Valea Jepilor. Dupa trei sferturi de ora ajungem in platoul de la Cucea Eroilor. Si aici e lume multa - macar nu fac gratar, desi peste tot sunt cutii de bere si peturi goale. Dupa o pauza de ciocolata ne intoarcem pe frumoasa brana la cabana Caraiman. Bem un ceai de fructe si apoi luam firul potecii in jos. Traseu solicitant cu multe cabluri si zone inclinate. Ioana este in culmea disperarii. Nu rateaza niciun cablu. 
Taras-grapis coboara incet cu sufletul la gura. Eu am timp astfel sa ma bucur de frumusetea locului. Este, cred, alaturi de Valea Rosiile din Parang si Valea Vistei din Fagaras - mult mai putin umblate, printre cele mai frumoase vai din muntii nostri. La Cascada Caraiman ne luam un moment de respiro. Prin iarba deasa dibui o floare de stanjenel de munte. Stancarie cat vezi cu ochii, coboram pas cu pas numarand
sutele de metri coborate in cateva minute... Dupa vreo doua ore trecem pe fata nordica a muntelui Jepii Mici si intram in padure. Poteca se mai domoleste, dar sta tot cocotata pe fata muntelui, dezvaluind catre stanga, printre copaci, privelisti ametitoare. Trecem repede peste poteca umbrita si dupa inca vreo 40 de minute ajungem in Busteni. Acceleratul de 18.20 de la Timisoara intarzie ca de obicei, dar nu-i bai ! Ne-am luat portia de munte si sufletele noastre sunt pregatite pentru spectacolul dezolant al civilizatiei...
O socoteala scurta arata: 24 de ore la munte, adica 1440 de minute, adica 86400 de clipe minunate...
Minunate cuvinte si fotografii care spun totul ! Felicitari !
RăspundețiȘtergere