Garbova, 13 iunie 2009

Plecam din Bucuresti sapte: Eu, Mihu, Iulian (vierme), Radu (mielu), Cristina (nuca), Andrei (18 fingers) si Adi(budinca) sosit cu intarziere (prietenii stiu ce somn sanatos are) pe ultima suta de metri. Pana la Sinaia calatorim confortabil - acceleratul este, de departe, cea mai buna varianta de tren - cu discutii intre prieteni. Atmosfera este vesela si toti asteptam o alta tura frumoasa; vremea se anunta prietenoasa, iar momentul - sfarsitul unui an scolar, respectiv inceputul sesiunii - este numai bun.

Tura aleasa este inceputa in decembrie, dar neterminata din cauza unui viscol teribil, care ne-a gonit de sub Piscul Cainelui...

De data asta sansele noastre sunt mai bune; urcam sustinut, trecem de Cabana Piscul Cainelui (nedeschisa circuitului public) si la vreo ora de la plecarea din gara ajungem pe Piciorul Cainelui (~1350 m). De aici poteca (cu marcaj punct albastru se cam pierde - in conditii de vizibilitate buna nu este o problema; altminteri trebuie urmata culmea care duce catre Piscul Cainelui) iese in luminis...

Vremea incepe sa se strice, nori cenusii se aduna peste Bucegii invecinati. Sunt, insa, destul de rasfirati si soarele razbate printre ei, asa ca mergem linistiti mai departe prin multimea de flori. In nici trei ore suntem sus pe Pisc. Privirea se umple din toate partile de privelisti minunate. Spre vest, masivul Bucegi cu impresionantul lui abrupt prahovean. Spre est Valea Doftanei si, dincolo de ea, masivii Ciucas si Grohotis. Spre nord, mai mult banuita, Piatra Mare cu pietrele ei dezgolite. Peste tot poteci bine conturate coboara catre satele celor doua vai ce delimiteaza masivul. Pe linia crestei drumul de care ce urca din Azuga si coboara in Comarnic pare potrivit pentru ture cu bicicleta (de altminteri am si intalnit un grup de 13 ciclisti in apropierea varfului Baiul Mare).

Sub Baiul Mare incepe sa ploua. Ne retragem in marginea padurii si asteptam sa se opreasca, timp in care ne refacem fortele cu biscuiti ciocolata si stafide. Nu duraza mult si cerul se lumineaza. Revenim repede pe creasta si prindem drumul ce ocoleste prin est zona cea mai inalta a masivului. Ne abatem si urcam pieptis varful Baiul Mare pentru nelipsita fotografie de grup.

Portiunea aceasta, cu o lungime de maxim un kilometru are intr-adevar aspectul unei creste, parcurgerea ei fiind simpla si in acelasi timp delicioasa. Cerul se insenineaza de tot si o priveliste unica se dezvaluie privirii, uimindu-ne: Varful Furnica este rosu de bujori de munte (Rhododendron kotschyi).

Coboram domol catre culmea Zamora, de unde le culegem pe fete, care au ales sa continue drumul de car si incepem agale sa coboram spre Busteni. Pantele sunt pline de flori, unele mai imbietoare ca altele. Gasim printre numeroase exemplare de Piciorul Cocosului (Ranunculus repens L.) o mica familie de

Narcise (Narcissus angustifolius) frumos mirositoare. Trecem prin mijlocul unei stane aseazata de-a curmezisul drumului si intram in padure. Pana in Busteni scurtam frecvent coborand prin padurea inalta de amestec.

Pana la gara ne strecuram pe stradute frumoase, imbatati de parfumul florilor si frumusetea peisajului. Ajungem cu putin inainte de plecarea ultimului tren catre Bucuresti. Tura noastra s-a incheiat... prilej bun pentru noi vise de poteci...