Retezat 17-20 august 2009

Astetpam tura din Retezat de prin iunie, de cand, in buna traditie, ne stabiliseram turele de peste vara, ca pe o rascumparare a turei din 2001, ramasa mie ca cea mai ploioasa amintire din munti. Culcati pe cer senin si pat de muschi pe malul Lacului Bucura, ne-am trezit pe la 4 de dimineta plutind, literlamente, pe apele lacului, crescut in cateva ore. Cu toate lucrurile ude si noi uzi pana la piele am dormit atunci vreo 2 nopti fara sac si fara izopren, doar cu hainele de pe noi, uscate de caldura corpului. Timp de 5 zile singura caldura pe care am simtit-o a fost cea din inimile noastre pe cand urcam varfurile Retezatului: Peleaga, Papusa, Retezat, Bucura, Judele...
De asta data plecam fara cort, urmand sa stam la cabanele Buta si Gentiana. Echipa e plina de veselie: eu, Budinca, Simona, Vierme si Mielu. Trenul de noapte ne poarta in burta ca un balaur, furisandu-se peste campii, dealuri si vai. Orele noptii trec repede si ajungem la Petrosani odata cu zorii. In jumatate de ora avem legatura la Lupeni, iar acolo, gasim repede o ocazie care ne duce dincolo de Campu lui Neag, pe drumul forestier pana aproape de cabana Buta. Ajungem acolo in timp record pe la 11 de dimineata, ne cazam, mancam un pic si, drept siesta, ne culcam sa recuperam orele pierdute peste noapte. Pe la 3 dupa amiaza ne trezim cu pofta de drum, asa ca pornim avantati catre Piule. Trecem prin marginea padurii peste vreo doua picioare de munte si patrundem intr-un valcel inclinat, plin de grohotis. Multe flori de mac galben si de omeag puncteaza albul vaii. Urcam incet, oprindu-ne ades sa ne potolim rasuflarea. Privirea incepe sa distinga in spate, catre nord siluetele elegante ale Papusii si Pelegii. Dupa vreo 2 ore si jumate ajungem intr-o culme inierbata intre varfurile Piule si Plesa. De acolo pana pe varful Piule (2081m) mai sunt doar 5 minute...
Coboram repejor, manati si de norii care acopera incet tot cerul. Revenim la cabana pe acelasi drum, oprindu-ne din cand in cand sa mancam afine. Seara se scurge incet, norii se imprastie, iar cerul se umple de stele.
Marti de dimineata pornim cu gandul de a ajunge pe Piatra Iorgovanului, completand astfel tura in Retezatul Mic. La 9.30 ajungem in Saua Plaiul Mic, unde vederea, printre cele mai cuprinzatoare din Retezat, cuprinde insirate varfurile Custura, Papusa, Peleaga, Bucura, Judele si Slaveiul. Noi ne indreptam catre vest pe lunga culme a Dracsanului, plina de jnepeni mari si vigurosi. Dupa vreo ora peisajul se schimba: intram intr-o pajiste alpina, plina de oi (aflam mai tarziu ca in turma erau doua mii). Catre dreapta se zareste varful Retezat, iar Piatra Iorgovanului incepe sa creasca inaintea noastra. Spre Peleaga incep a se invartosi nori din ce in ce mai negri. Ne continuam drumul pe sub varfurile Dracsanului si Scorotei si ajungem, dupa vreo trei ore, in valea in care isi are izvorul Jiul Romanesc, sub Varful Albele. Temandu-ne de schimbarea vremii hotaram sa facem cale intoarsa. Cautam trecerea spre Culmea Piule-Plesa, cu gand de a cobori pe la Lacul Buta, dar desisul jnepenilor ne descurajeaza in cele din urma, asa ca revenim pe poteca. Cerul se inchide incet-incet; grabim pasul, dar cand trecem de Saua Plaiului Mic, vremea se indreapta, asa ca trecem catre dreapta, pe curba de nivel, catre Taul Butii, situat pe al doilea circ glaciar al vaii. Ne oprim deseori, cautand prin tufele de afin ce a scapat de culegatorii prezenti in numar mare, care aduna cu "pieptenii lor" toate fructele... Pe malul lacului poposim mai mult, profitand si de faptul ca gasim semnal gsm si putem vorbi cu cei dragi de acasa.
Revenim la cabana pe la orele 3 dupa amiaza. Cerul este insorit pe de-a intregul. Ne bronzam in curtea cabanei in timp ce gatim la primus. Dupa masa, drept siesta, atipim vreo doua ceasuri...
Spre seara ne punem iar bocancii si plecam sa cautam ceva afine sau zmeura... in zadar. Ne resemnam cu o bere Hategana, sub cerul ce sta sa cada sub greutatea miliardelor de stele.
Miercuri ne trezim pe la 4, cu gandul de a prinde rasaritul cat mai sus si de a evita nebulozitatea de la amiaza. Strangem repede, infulecam cate ceva si pornim la lumina frontalelor, astfel ca la 6.30 trecem de Saua Plaiul Mic. Pornim catre dreapta, luand ca reper masivul varf al Custurii. Urcusul este bland lasandu-ne timp pentru a ne bucura de frumusetea privelistii. Dupa vreo 3 ore de la pornire ne lasam catre stanga, evitand varful, pentru a prinde Custura Papusii. Trecem cu atentie peste zone intinse de grohotis si intram in frumoasa custura. Poteca suie si coboara mici diferente de nivel, lasand, de-o parte si de alta, privirea sa se bucure de salbatice vederi. Cerul incepe sa se tapeteze cu nori albi si pufosi. Coboram accentuat in Saua Custurii si recuperam apoi, din greu, urcand pe Papusa. Ceea ce pare a fi varful se dovedeste de doua ori doar un tanc proeminent. Trecem pe rand de amandoua si ajungem, pe rand, sus.

Ajuns mai repede pe varf, ma bucur pret de o jumatate de ceas de o liniste perfecta. Spre rasarit, in valea Raului Barbat, si in nord, in Valea Rea, stau aninate cateva lacuri mici. In vest, sub varf, Taul Pelegii se intinde in soarele bland de sfarsit de vara. In toate partile, varfuri masive, inalte, stau stranse ca la un sobor venit sa ne intampine solemn in ceasul inalt al amiezii. Ma simt, ca de obicei, patruns de un ascuns si deplin sentiment de piosenie in fata lor. Glasul interior sopteste, in limba lui tainica, necunoscuta nici mie de-a intregul, un psalm inaltator.

Loc prielnic, poposim aici mai indelung, regrupandu-ne dupa urcusul destul de solicitant. Pornim apoi catre vest, coborand in Saua Pelegii. De aici poteca suie repede pe fata estica a Varfului Peleaga. Intalnim oameni, manati ca si noi de dorul potecilor. Multime de staini: unguri, cehi, polonezi, nemti, romani mai putini. Pe varf sunt zeci de persoane de toate varstele si natiile, ca la un pelerinaj.
Ne inghesuim intr-o poza de varf si pornim in jos, catre Coltii Pelegii. Depasim inca un varf, presarat de blocuri mari de piatra si ajungem intr-un tarziu in Curmatura Bucurei. Din valea Pietrele se ridica valuri dese de ceata albicioasa. O indefinita stare de neliniste ne cuprinde. Privirea nu razbeste nici inainte, nici inapoi; mergem inainte, ca din inertie. In vale ne regrupam si coboram asteptandu-ne pe rand. Alti oameni urca apasati de rucsacuri grele catre Bucura. Noi trecem pe langa Lacul Pietrele, prin multimea de jnepeni si ajungem in pragul serii la cabana Gentiana. Suntem franti de oboseala, dar bucuria acestei zile ne infloreste pe chip sub forma de zambete. Cu gand sa mai pacalim cateva ore somnul ne facem de lucru pe langa pricuiir. Mancam pe indelete, bem ceai si jucam whist. La zece noaptea suntem in saci.
Joi de dimineata ne strangem lucrurile si spunem la revedere Retezatului. Coboram pe vale, trecem pe langa Cascada Lolaia si oprim la Carnic, de unde ne culege un microbuz, care ne duce la tren in Ohaba. Cu greu, ajungem in Simeria, iar de acolo luam un tren de noapte spre Bucurestiul cotidian, prafuit si fierbinte.

Negoiu, 18-22 iulie 2009

O permanenta a turelor in Fagaras este, se pare, vreamea capricioasa...pornim la drum, sambata dimineata, cu prognoza meteo negativa pentru duminica si luni. Suntem sase: eu, Ioana, Adi, Rusu, Bogdan si Andrei. La Brasov ajungem cu acceleratul de 7.30, la clasa I, ca la a II-a se terminasera locurile... rezervarea la cursa Brasov - Sibiu nu ne e de nicun folos pentru ca autocarul intarzie, pe motiv de defectiune... in cele din urma ne urnim spre Porumbacu, apeland la o solutie de rezerva, un microbuz venit sa preia pasagerii autocarului stricat. Cu toata taraganarea ajungem in Porumbacu de Jos pe la 3 si ceva. Ne intelegem repede cu cineva sa vina sa ne duca pana "La cariera" si ne asezam la umbra sa ne dezmortim si sa mancam cate ceva. Dupa o ora de asteptare sunam si aflam ca s-a stricat masina. Soarele arzator (peste 35 de grade) si drumul lung (aprox. 22 km + poteca prin padure) apar ca singurele lucruri sigure ale zilei... Pornim incetisor catre Porumbacu de Sus, cu viteza de rama... spre norocul nostru zarim in fata unei porti o camioneta. Ne intelegem reepde cu proprietarul si iata-ne in goana catre munte.
Trecem in revista, pe rand, varfurile si vaile nord fagarasene: de la Suru, pana la Serbota si catre caldarile Balei...
De-a lungul drumului, dincolo de Prombacu de Sus, de-o parte si de alta, noi constructii ne insotesc pana sus in munte. Dupa 40 de minute ajungem la cariera, trecand peste mai multe rupturi provocate de torente. De aici, drumul devine mai simplu: ne luam in spinare rucsacurile si pornim in sus. O vreme urmam drumul dorestier, apoi imbratisam poteca ce urca in largi serpentine pe Muntele Serbotei. Lumina cade piezis, dinspre dreapta mangaindu-ne privirile cu raze blande si umbre tainice... ne insoteste o vreme sunetul Serbotei, apoi cel al vantului schimbator, anunatand, ca o rea presimtire, schimbarea vremii...

La cabana ajungem inainte de ora 8, la timp pentru a ne bucura de apus... intindem repede corturile, dam drumul la primus si ne asezam la masa. Noaptea fagaraseana coboara repede si deplin, invaluindu-ne intr-o patura groasa de mister. Adormim cu gandul la ziua de maine. Peste noapte ne trezim de mai multe ori si admiram cerul perfect, smaltuit cu milioane de stele. Pe la 5 dimineata, peste Muchia Tunsului, rasare sfioasa luna noua. Dinspre apus, din Valea Oltului razbat pana la noi luminile fulgerelor. Asteptam cu speranta ca vantul o va indeparta, dar, pe la 7, furtuna ne inghite ca un balaur intunecat. Fulgera si trazneste, vantul sufla violent, iar ploaia cade din belsug. Stam ca potarnichile in cabana la o masa si bem ceai. Incet orele trec, furtuna se mai domoleste, dar nicio sansa de inseninare. Ne trecem vremea intre jocul de whist, visinata lui Andrei si afinele care abunda in jurul cabanei. Din timp in timp iesim afara si privim inciudati catre cerul inchis. Doar in amurg, catre vest se iteste soarele, printr-o spartura, vlaguit si indepartat. A doua noapte o petrecem infrigurati, gandindu-ne ca si a doua zi am putea sta degeaba langa corturi. Deja planurile noastre de a merge pe creasta pana la Suru sunt zadarnicite.

Luni dimineata nu pare a se fi schimbat ceva... ceata ne invaluite din toate partile, iar vantul nu reuseste s-o ridice decat putin si pentru cateva minute... Pe la 9 ne luam rucsacurile de tura si pornim catre Piatra Pranzului, cu gand de a ajunge spre Negoiu. Ciobanii din Valea Saratii ne dau o speranta - sunt cu oile la pascut si ne spun ca spre amiaza se va lumina... Dupa vreo ora jumate ajungem la Piatra Pranzului, in punctul in care traseul spre Negoiu se desparte de cel care trece prin Strunga Ciobanului catre Lacul Caltun. Hotaram sa amanam urcarea catre amiaza, pentru ca in departe se aud tunete. Urcam incetisor strunga si trecem de cealalta parte a muntelui. Ne continuam drumul printre blocuri mari de piatra si dupa inca vreo ora si jumatate ajungem in Portita Negoiului. Asistam la spectacolul minunat pe care ceata ni-l ofera, invaluindu-ne pe alocuri si apoi dezvaluind privelisti ametitoare de o rara frumusete. Coboram repede catre refugiul Caltun, unde ne odihnim pret de trei sferturi de ora, asteptand imbunarea vremii. Cum niciun semn nu se arata pornim incetisor catre varf. Alegem pentru urcare Strunga Dracului. Ne strangem betele de treking si ne intrebuintam de maini pentru a urca diferenta de aproximativ 200 de metri. In jumatate de ora ajungem in mica sa de deasupra hornului si apoi urcam repede catre varf. In stanga privirea este atrasa de Valea Negoiului, luminata intens de soare. Catre varf, insa, ceata este nepatrunsa. Ajungem la varf catre ora 3 si jumatate. O fotografie de grup, cateva discutii cu un grup de turisti veniti dinspre Balea si apoi, catre vale. Coboram repede pe versantul vestic si, dupa 30 de minute, ajungem in Saua cu Popasul lui Mihai. Custura Saratii coboara in fata noastra purtandu-si fetele expuse catre apus. Ne luam gandul de la ea si coboram spre nord catre cabana Negoiu. Frumosul Ac al Cleopatrei ramane repede in urma. Trecem in graba si de Piatra Pranzului. Intre timp soarele a biruit ceata, iar Valea Saratii ni se dezvaluie in toata frumusetea ei. Trecem peste tapsanele inierbate ale caldarii glaciare, intram in Poteca Zmeilor si la ora sase suntem inapoi la cabana, incantati de plimbarea noastra pe cel de al doilea varf al tarii. Seara trece repede, suntem obositi de drum. Cerul este promitator si somnul vine repede, iar noi alunecam catre tara viselor...
Marti dimineata strangem incetisor corturile, ne facem rucsacurile si o luam alene catre vale. Soferul intarzie si ne trecem vremea cercetand rocile din albia raului Serbota. In cele din urma pornim si ajungem catre 3 dupa amiaza la drumul national Brasov - Sibiu. Facem autostopul si reusim sa prindem acceleratul de 5.30 catre Bucuresti. Tura noastra se incheie, ca de obicei, cu discutii despre urmatoarea iesire. Ne asteapta o saptamana intreaga in Retezat !

Piatra Craiului 3-5 iulie 2009

"...si-as vrea sa vii si tu, sa mergem impreuna,

sa impletim acolo a Craiului cununa..."

Plecam , in ciuda prognozei meteo, hotarati sa strabatem creasta Pietrei Craiului, alta tura nefinalizata de anul trecut, cand, in noiembrie, ne-am trezit cu o ploaie de zile mari ce ne-a stricat toate planurile... Baietii, hotarati sa-si faca incalzirea, pornesc de dimineata: Rusu cu Sorin prin Busteni pe Valea Azugii si, de la Diham, spre Rasnov, Adi, Vierme si Bogdan pe la Zarnesti, prin Zanoaga. Dupa ce se intalnesc la refugiul de la Curmatura, urca pe Turnu si strabat segmentul de creasta, insotiti de nori si tunete, pana in Padina Popii. Eu, cu Ioana si Mihu ajungem spre seara cu chiu cu vai (a se citi cu trenul personal). Vremea ne da de stire in Poiana Zanoaga ca nu e de acord cu planurile noastre...

Sambata de dimineata ne lamurim si noi ca ziua nu e tocmai buna pentru creasta: grup mare, nori cu nemiluita, ceata si vant... Ne resemnam in fata unei cani de cafea si, pe la 10 pornim catre Saua Crapaturii cu gand sa urcam macar Piatra Mica. Facem, insa, stanga-mprejur in ritmul tobelor celeste. Ne facem de treaba pe la cabana cu cateva cani de ceai si un pachet de carti de joc. Dupa amiaza, cerul pare a se limpezi, asa ca ne montam repede spre Piatra Mica. Urcam sustinut si dupa patruzeci de minute atingem varful Piatra Mica(1816 m). Trecem repede, pentru ca tobele incep iarasi sa bata. Micul platou e plin de flori, care mai de care mai imbietoare: garofite, clopotei, cornuti, flori de nu ma uita. Pierduta sub un colt de piatra o Garofita Pietrei Craiului se arata, timid, privirilor... La cruce facem in fuga o poza, sa fie, si pornim spre Poiana Zanoaga. Coboram repede (aprox 15 m/ minut), amintindu-ne de aceeasi coborare facuta in februarie, cu gheata sub bocanci si noaptea peste capete... De aici pana la refugiu poteca e drum de placere. Ne trecem seara cu cate o bere si planuri pentru luna septembrie.

Duminica vremea pare mai relaxata, dar creasta este invaluita de nori, asa ca hotaram sa coboram prin Valea Crapaturii( traseul nu este marcat, dar poteca, pe care o prindeti in josul Poienii Curmaturii, va scoate usor in Prapastii, oferindu-va prilejul de a gusta un ceas de liniste) pentru a asista la demonstratiile pregatite de Salvamont Zarnesti cu ocazia implinirii a 40 de ani de functionare. Lume multa, multi veterani, oameni de munte. Doua tiroliene stau agatate intre versanti. Alpinisti de 60-70 de ani se catara cu bucurie in concursul rezervat batranilor. Avem prilejul de a vedea la un loc legende vii ale alpinismului romanesc. In programul manifestarii, o demostratie de salvare cu elicopterul, intrat pe firul Prapastiilor pana deasupra noastra, ne taie rasuflarea. Cateva ore asistam uluiti la spectacol printre strigate de uluire si aplauze...

Drumul de intoarcere, este mult mai lung decat la venire. Plecam catre casa un pic abatuti. Maria Sa nu ne-a lasat nici de asta data sa ne indeplinim planul, dar nu-i cu suparare. O sa-l regasim bucurosi peste cateva zile, cand ne vom intoarce cu gandul spre alte poteci...