Romani la inaltime

Istoria alpinismului romanesc de mare altitudine este, practic, inexistenta inainte de 1989. Conditiile dificile legate de obtinerea actelor necesare, precum si echipamentul precar si lipsa posibilitatilor de procurare au facut ca romanii sa porneasca spre marile inaltimi cu o intarziere de aproape un secol.

Printre primele incercari se numara expeditia din 1985 in Himalaya la care au participat Taina si Emil Coliban, naturalistul Ovidiu Bojor, Marius Marcus si medicul Cezar Vergulescu, mort lovit de o piatra. Scopul echipei era cucerirea varfului Gurja Himal (7.165 m). DEsi echipa s-a destramat dupa tragicul accident, Marius Marcus impreuna cu un alpinist nepalez au atins totusi varful.

Expeditia spre Broad Peak din anul 1987 a fost un esec, varful fiind urcat abia in 1992 de Constantin Lacatusu, in cadrul unei expeditii americane.

In 1992, prima echipa feminina romaneasca de Himalaya, formata din Taina Coliban si Sanda Isaila, dispare in incercarea de escaladare a varfului Dhaulagiri (8.167 m).

Dupa o tentativa nereusita in anul 1994, la 17 mai 1995 Constantin Lacatusu devine primul roman care ajunge pe Everest, ca membru al unei expeditii internationale.

In 1996 o alta echipa romaneasca, condusa de Razvan Petcu vizeaza atingerea varfului Nanga Barbat (8.125 m), dar se opreste la aproximativ 8.000 de metri. Razvan Petcu si Gabriel Stana incearca sa forteze inaintarea, dar dispar sub o uriasa avalansa. Mihai Cioroianu, unul dintre supravietuitorii expeditiei, reuseste in anul urmator sa atinga varful, impreuna cu trei spanioli.

O alta expeditie romaneasca pe Nanga Parbat, organizata de Clubul Alpin Transilvania, in 1998, este oprita la 7800m de vremea neprielnica. In acelasi an echipa Galescu-Lacatusu esueaza la 7500m in incercarea de a urca pe Cho Oyu. Totusi, Mihai Cioroianu reuseste sa urce Gasherbrum II, impreuna cu un coechipier italian.

In 1999 Mihai Cioroianu moare in tentativa de ascensiune a piscului K2 (8.611 m, al doilea varf al Terrei).

Desi intarziat, startul romanilor a fost viguros, ei reusind sa urce, in numai 20 de ani cei mai multi optmiari, inregistrand si o serie de premiere mondiale pe diferite continente. Dintr-o enumerare sumara, care sa cuprinda doar pe cei incununati de glorie, nu pot lipsi cateva nume: Ticu Lacatusu, Florin Grama, Cornel Coco Galescu, Marius Gane, Ioan Torok, Horia Colibasanu, David Neacsu, Teodor (Fane) Tulpan, Teodora Vid, Alexandru Gavan, Gheorghe Dijmarescu.

Cristian Lascu, redactor sef la National Geographic, spunea ca in istoria expeditiilor in Himalaya au fost mai multe etape: cea in care muntii se urcau pentru ca acestia exista, apoi cea a expeditiilor pentru a arata ca exista alpinism romanesc, iar acum e momentul in care se incearca sa se demonstreze ca exista alpinisti romani. Iata-i !

Constantin Lacatusu s-a nascut la data de 21 februarie 1961, la Piatra Neamt. A absolvit Facultatea de Geologie din Bucuresti in 1986. Constantin Ticu Lacatusu este primul roman pe Everest, in 1995, precum si singurul roman care a reusit completarea circuitului Seven Summit, odata cu cucerirea in 2001 a Varfului Vinson din Antarctica.

Bogata lui "cariera" de alpinist include numeroase expeditii si reusite pe toate continentele lumii:
1990 - Caucaz (Elbrus Est, Ushba pe ruta nordica, unul dintre cei mai dificili 4-miari din lume, Pic Sciurovski, Chatin-Tau).
1991 - Caucaz: (Donguz Orun – prima ascensiune romaneasca, solo, Ullu Tau)
1992 – Himalaya - Karakorum (Broad Peak (8047m), pe 2 august devinde primul roman pe un varf de peste 8000m)
1993 - Caucaz (Nakra – prima ascensiune romaneasca, Keishi – prima ascensiune romaneasca, Traversarea Nakra – Donguz Orun (7 zile) – premiera romaneasca, Elbrus W - “Acoperisul Europei”, Pic Sciurovski - peretele nordic / ruta Herghiani – premiera romaneasca)
1994 - Himalaya (tentativa pe Everest pana la 8100m, pe fata NNE. Echipa internationala condusa de Russell Brice, incluzand alpinisti faimosi precum frantuzoaica Chantal Mauduit si americanul Marty Schmidt)
1994 - Alpii Valesani (Monte Rosa – cel mai inatlt varf elvetian - prima ascensiune a unei echipe romanesti, Breithorn – peretele NV / ruta Welzenbach - prima ascensiune romaneasca, Matterhorn si Rimpfischhorn – prima ascensiune romaneasca)
1995 - Africa (Mount Kenya / Batian – premiera romaneasca, Point Lenana, Kilimanjaro)
1995 - Himalaya (Everest - ruta nordica (North Ridge/NE Ridge) – prima ascensiune romaneasca a Varfului Everest pe 17 Mai)
1996 - Anzi (Aconcagua si Cerro Cuerno - fata sud-vestica – prima ascensiune Romaneasca, impreuna cu Oliver Batar)
1996 - Himalaya ( tentativa pe Dhaulagiri – al 7-lea varf din lume pe creasta nordestica. Altitudinea atinsa: cca. 7800m)
1997 - Denali (McKinley, prima ascensiune a unei echipe romanesti, impreuna cu Coco Galescu)
1998 - Himalaya(tentativa pe Cho-Oyu impreuna cu Coco Galescu, Cho-Oyu – ascensiune solitara si premiera nationala, fara sprijinul serpasilor nepalezi si fara oxigen artificial, cea mai rapida ascensiune a anului - 11 zile de la sosirea in Tabara de Baza pana pe varf.
1999 - Himalaya (tentativa pe Dhaulagiri intr-o ascensiune de toamna, Lacatusu a atins varful premergator de 8140m)
2000 - Carstensz Pyramid – prima ascensiune româneasca
2001 - Mount Vinson (Vârful a fost atins pe 10 decembrie, în conditii extreme. Acesta a fost ultimul pas din proiectul Seven Summit)
2003 – Himalaya (Machermo Pharilapche, vârf virgin din Khumbu Himal, zona Gokio, alaturi de Viorel Amzaroiu (Mardare) si Vladimir Condratov)
2004 – Alpii Valesani (Castor, Pollux si Liskamm - ascensiuni în premiera româneasca, împreuna cu Cezar Cordun, Simion Poiana si Robert Tutuianu)
2004 – Himalaya(in tentativa pe varful Janak-7090m, vârf virgin din JANAK HIMAL, regiunea Kangchenjunga Nepal, împreuna cu Viorel Amzaroiu si Ioan Torok, ating cca. 6500m pe o ruta dificila si periculoasa pe versantul vestic; Rifil Peak si Tsisima Peak - premiera mondiala)
2006 – vulcanul Teide (3718m), cel mai înalt pisc al Spaniei
2006 – Alpi (Mont Blanc, Grossglockner si ugspitze, împreuna cu Simion Poiana)

Povestea expeditiilor lui Ticu Lacatusu si multe altele pot fi gasite pe www.lacatusu.ro

Florin Grama este in egala masura un adept al alpinismului traditional, al escaladei sportive si al turelor de ski. In prezent locuieste in SUA, continuand cariera de catarator si antntrenand echipa de juniori a Vertical Adventures.

Din palamresul sau putem enumera: Ama Dablam (6812m) Himalaya - premiera romaneasca, Matterhorn (4478m) Alpi, Mt. McKinley (6197m) Denali, Aconcagua (6959m), pe ruta Polish Glacier, Anzi, Demirckazik (3756m), Mt. Taurus.
In tara a realizat numeroase rute in Carpati, inclusiv o traversare de 10 zile, iarna, a Carpatilor Meridionali si o traversare de iarna a Custurii Saratii, considerata cea mai dificila traversare din Romania.

A obtinut numeroase premii la concursuri de escalada si bouldering desfasurate la Herculane,(1994, 1996, 1997, 1998), Caransebes (1999), Retezat(1997) Atlanta (2002, 2003, 2004), Nashville(2003), Miami (2004) etc

Despre pasiunea lui Florin Grama gasiti mai multe pe siteul fgrama.com

Cornel Coco Galescu s-a nascut in 26 decembrie 1964 la Caransebes, la poalele muntilor Tarcu. A mers prima data pe munte la 10 ani, cu dorinta sa invete sa schieze pe Muntele Mic ( 1802m ). "M-am indragostit `la prima vedere` de munte si de schi, sentiment care n-a incetat nici azi, dupa mai bine de 30 de ani", spune Coco.

"Primul traseu de alpinism l-am parcurs in iarna lui 1985 ( Surplomba Cenusie ) alaturi de Micola Zoli, dar foarte multe secrete ale alpinismului le-am invatat de la alpinistii timisoreni: Eugen Seracin, Emil Luzan, Novac Iacob, Nicolae Balmez." Intre 1986-1990 participa si castiga de nenumarate ori la concursuri de schi si alpinism, cum ar fi Campionatul Universitar de Schi Alpin pe zona de Vest, Alpiniada Banatului sau Cupa Romaniei de alpinism.

Parcurge nenumarate trease de vara si de iarna din Bucegi, Piatra Craiului, Cheile Bicazului, Valea Cernei, Retezat, Cheile Turzii, etc. In 1992, castiga Cupa Romaniei la Alpinism, avand coechipier pe George Popa. Impreuna cu George Popa realizeaza si o premiera mondiala in Muntii Kackar din Turcia, cucerind un varf al carui nume va ramane ”Turnul Romanilor”. Participa la scoli de alpinism si salvamont din tara si strainatate ( E.N.S.A. Chamonix ).

In palmaresul sau, alaturi de premii obtinute la competitii interne (1985-1992 intre care Cupa Romaniei la alpinism, obtinuta in 1992), intra expeditii in Alpi(1996, 2004), Caucaz (1990, 1991), Anzi (1998, 2003), Kackar(1993), Taurus (1996), Himalaya(1996, 2003), precum si numeroase premiere: premiera mondiala din Turcia (Turnul romanilor, 1993), premiera romaneasca pe ruta tehnica din Aconcagua, premiera romaneasca pe Vf. McKinley ( Alaska, 1997 alaturi de Ticu Lacatusu ),premiera romaneasca pe Vf. Cerro Solo din Patagonia (2000), ascensiunea solitara pe Vf. Sitta Chuchura din Himalaya, tura pe schiuri din Laponia (2002) , premiera romaneasca din Ama-Dablam Himalaya (2005, alaturi de Florin Grama).

Coco Galescu este fondatorul Clubului Montan Caransebes, alaturi de Florin Grama si Adrian Prelipceanu, autor si colaborator la construirea mai multor panouri de escalada din tara, manager la S.C. Conic srl - producatoare de prize artificiale si autor de articole si documentare cu tematica montana.

Cristian Tecu s-a nascut pe 11 aprilie 1970. A absolvit Facultatea de Hidrotehnica, Timisoara in 1993. In prezent fiind artist al Federatiei Internationale de Arta Fotografica, fotograf, cameraman, editor audio/video si doctorand cu frecventa la Universitatea Politehnica Timisoara – Multimedia

Practica alpinismul din 1988, participand la expeditii in Caucaz (1995, 1997, 1998, 2001 si 2002), Pamir(1996) si Tian Shan (1999). Si-a trecut in palmares varfurile: Gumaci, Ceghet Tau, Germogenov, Djan Tugan, creasta Ushba, Pik Kavkaz pe un traseu în premiera româneasca, Belalakaia, Elbrus (Caucaz), Pik Lenin (Pamir) si Khan Tengri pâna la cota 6800 (Tian Shan), Quitaraju (Cordillera Blanca), Shishapangma Central Summit (Himalaya), iar în Alpi, Petit Dru, si ruta Ma-Ika în premiera româneasca în Grandes Jorasses

Pe 2 octombrie 2006, în atinge Cho Oyu, 8201m, din Himalaya.

O parte a lucrarilor sale poate fi vazuta la adresa: www.momente.ro.

Marius Gane este o alta figura emblematica pentru alpinismul romanesc. In prezent el este salvator montan în cadrul Serviciului Public Salvamont Arges. Are in palmares ascensiuni in Romania dar si in afara ei, ascensiuni solitare de iarna, expeditii in Caucaz, Africa, America de Sud, Nepal si Pakistan. Din multele sale reusite enumeram:

1984-2004 - Escalade estivale si hivernale in Carpati. Premierele de iarna ale traseelor Memorial Emilian Cristea, Scorpionul, ascensiunea solitara hivernala a traseului Fisura Albastra Directa
1991 - Elbrus W (Caucaz)
1992 - Creasta Shelda (Caucaz)
1995 - Traseu deschis in premiera in masivul Aladaglar - Turcia
1996 - Expeditie Nanga Parbat (Karakorum) - fara atingerea varfului
1998 - 2001- Escalade in Alpii Francezi. Premiera hivernala romaneasca a traseului Directa Americana din Petit Dru.
2003 - Aconcagua (Anzi)
2003 - Everest (Himalaya)
2005 - Chopicalquim, Pisco (Anzi)
2008 - Gasherbrum 2 ( Karakourum), fara tabere intermediare amenajate anterior, in stil alpin

Teodor(Fane) Tulpan s-a nascut la 14 iunie 1971 la Sibiu. Pasiunea pentru munte s-a aprins din copilarie, pe coamele Cindrelului, alaturi de bunicul sau.

In anul 1993 intra in Asociatia Salvatorilor Montani Sibiu invatand de la oameni cu experienta ceea ce inseamna mersul pe munte in conditii extreme.
"Imi doream sa merg la altitudinimai mari sa vad cum ma comport si daca mai fac alpinism sau ma apuc de tenis." A inceput in 1996 cu prima expeditie externa in PAMIR, avind ca scop escaladarea vf. Lenin 7.134m, un varf impresionant si dorit de foarte multi alpinisti.

In anul urmator, reuseste sa urce vf. Elbrus si Ghermoghenov,facand si o tentativa la vf. Ushba, cel mai dificil din Caucaz. Reuseste, insa, ascensiunea pe acesta in 1998, in cadrul unei noi expeditii.
In 1999 participa intr-o alta expeditie spre masivul Tien-Shan, avind ca tel vf. Khan Tengri, reusind sa urce chiar de doua ori in interval de o saptamana pe varf, iar ca fapt inedit zboara cu parapanta, in premiera mondiala, de la 6.000 m pana in tabara de baza.

In trei din aceste expeditii partener i-a fost Mihai Sima, alaturi de care a participat si la expeditia Everest 2003. În acest an participa in Argentina la o expeditie de testare/pregatire pe varful Aconcagua impreuna cu majoritatea colegilor din expeditie. Si aici zboara cu parapanta de la Tabara II (5.400 m) pana in tabara de baza (4.100 m).

Pe 22 mai 2003 urca varful Everest, in cadrul unei expeditii romanesti, cunoscuta ca Everest 2003. Grupul a fost format din zece membri, condusi de alpinistul David Neacsu, plus doi cameramani, si ei alpinisti cu vechime. Primul care a atins varful, pe 22 mai – la 8,10 ora locala, a fost sibianul Teodor Tulpan, urmat de Marius Gane si Lucian Bogdan. Al patrulea roman din expeditie care a atins varful a fost Gheorghe Dijmarescu.

In 2004 face o tentativa de a urca pe K2, al doilea varf din lume, retragandu-se la altitudinea de 7400 m din cauza vremii nefavorabile si a unor degeraturi de gradul I la degetele de la picioare.
Teodor Tulpan si-a mai trecut in palmares, in 2005, varful Chopicalque, din Peru, in 2007 varful Kenya , in 2007 Varful Mont Blanc, in 2008 Varful Chandrasila din India, in 2008 Varful Orizaba din Mexic, iar in 2009 Elbrus si Kilimanjaro.

Siteul www.tulpan.ro contine povestea detaliata a expeditiilor sale.

David Neacsu a condus prima expeditie româneasca pe Everest, in 2003. Este deja printre veteranii alpinismului romanesc cu numeroase expeditii in muntii inalti. O scurta trecere in revista a palmaresului sau ar cuprinde:

1990, 1993 – traversarea Carpatilor Meridionali pe timp de iarna;
1991 – Vf. Elbrus, Caucaz
1992 – Vf. Mont Blanc, Alpi
1994 – Vf. Kilimanjaro (prima expeditie româneasca, unde s-a realizat recordul mondial de viteza în ascensiune), apoi Vf. Mount Kenya, ambele din Africa;
1995 – Vf. Mont Blanc, Alpi, ascensiune de iarna;
1996 – Vf. Aconcagua, America de Sud, premiera româneasca;
1996 – Vf. Mont Blanc, Alpi, versantul Italian;
1997 – Vf. Mc Kinley, Alaska;
1997 – Vf. Kilimanjaro si Vf. Kenya din Africa;
1998 – Vf. Huascaran - Anzii Cordilieri, Peru;
2000 – Vf. Illimani, Bolivia, Vf. Cotopaxi, Ecuador;
2002 – Vf. Kala Patthar, Nepal, Vf. Klucev – Kamtchatka, Rusia;
2003 – conduce expeditia Aconcagua 2003;
2003 – conduce expeditia Everest 2003, ocazie cu care, alpinistul Teodor Tulpan stabileste un nou record mondial de zbor cu parapanta pe Everest, in 30 de minute;
2009 - conduce expeditia româneasca Northland Antarctica 2009, Mt. Vinson 4.897, împreuna cu Tulit Zsombor;

Imagini din expeditiilel lui David Neacsu pot fi vazute pe siteul www.himalaya.ro

Horia Colibasanu s-a nascut pe 04.01.1977 la Timisoara. A absolvit Facultatea de Stomatologie, Timisoara, in 2001, in prezent fiind medic. Practica alpinismul din 1998, participand si castigand premii nationale la concursuri de alpinism.

In palmaresul sau intra expeditii in Caucaz (1998, 2002), Tian Shan (1999), Alpi(2003).
In 2004 urca in premiera nationala vârful himalayan K2, stabilind cea mai buna performanta a alpinismului românesc. Expeditia din 2004 pe vârful K2 , al doilea vârf din lume ca altitudine si cu siguranta cel mai greu optimiar, l-a inscris pe Horia Colibasanu, prin atingerea vârfului, pe lista alpinistilor de talie mondiala. Performata lui pe K2 reprezinta momentan cea mai mare realizare a alpinismului românesc si a fost echivalata de catre Agentia Nationala pentru Sport cu un titlu de vicecampion mondial.

In 2006 Horia pleaca impreuna cu Romeo Dunca in expeditia pe Manaslu, alaturandu-se unei expeditii internationale conduse de cel cu care a urcat pe K2 in 2004, Inaki Ochoa de Olza. Pe 29.04.2006 Horia reuseste sa atinga varful alaturi de Inaki si Jorge Egocheaga, tot in premiera romaneasca. Aceasta reusita, cumulata cu cea de pe K2 ii aduce din partea Municipalitatii TIMISOARA titlul de cetetan de onoare al municipiului Timisoara.

In 2007, Horia pleaca din nou spre Nepal in compania aceluiasi Inaki. Tinta lor este varful Dhaulagiri si, beneficiind de aclimatizarea de pe Dhaulagiri, incearca o tentativa fulger pe Annapurna. Pe 1 mai Horia reuseste sa-si treaca in palmares varful Dhaulagiri, acumuland a treia premiera romaneasca in Himalaya. Tentativa pe Annapurna este insa "respinsa" de vreme si de conditii prea periculoase, astfel ca Annapurna ramne „restanta”.

Siteul sau poate fi accesat la www.horiacolibasanu.ro.

Alexandru Gavan este un alpinist si fotograf român. În activitatea sa de alpinist, a cucerit trei vârfuri de peste 8.000 m: Gasherbrum 1, 8.068 m, în premiera romaneasca, Cho Oyu, 8.201 m,Makalu, 8.463 m, al cincilea cel mai inalt varf din lume. La data de 2 octombrie 2006, când a urcat pe Cho Oyu, la doar 24 de ani, a devenint cel mai tânar român care a pus vreodata piciorul pe vârful unui optmiar. De asemenea, pe 12 mai 2008, cand a urcat Makalu, realizeaza prima ascensiune româneasca a vârfului.

Alex Gavan este adeptul unui stil curat, urcand fara oxigen si fara ajutorul serpasilor. "Pentru mine, Everestul n-a fost niciodata un scop in sine. Normal, de cand eram mic, in liceu, visam sa urc Everestul, doar ca acum a venit ca o evolutie fireasca a proiectului meu hima­layan, si anume ascensiunea tuturor varfurilor de peste 8.000 de metri fara oxigen suplimentar." declara in primavara lui 2009, inainte de tentativa de a urca varful Everest, tentativa intrerupta pe 1 mai, din cauza conditiilor neprielnice din zona caderii de gheata Khumbu.

Lucrarile sale si povestea expeditiilor din Himalaya pot fi vazute pe www.cloudclimbing.ro

Vid Teodora s-a nascuta la Lugoj, pe 28 noiembrie 1982, absolvind Facultatea de Geografie-Turism din Timisoara. Este membru al Clubului de Turism „Concordia“ Lugoj si al Clubului Sportiv Alternative TM din Timisoara. Practica schiul alpin, snowboardingul, alpinismul, escalada si speologia.A fost ghid montan si instructor de ski în statiunea Saas-Fee din Elvetia.

Palmaresul sau numara: Barrhorn, Mittaghorn, Egginer, Monte Moro, Jegihorn (Alpi 2003), Allalin, Alphubel (Alpi - 2004), Dom, Nadelhorn (Alpi - 2005), Mont Blanc si Matterhorn (Alpi 2006), Aconcagua (Anzi - 2007) , McKinley (Denali - 2007, prima românca pe acest vârf), ascensiune de iarna pe Mont Blanc (Alpi - 2007), Pico de Aneto (Pirinei - 2007), Lagginhorn, Weissmies (Alpii elevetieni - 2007), premiera româneasca pe fata nordica a vf. Allalin (2008), vf. Tsergo Ri, vf. Surya, vf. Kala Pattar (Nepal - 2008), vf. K2 - pâna în tabara 2 (Karakoroum - 2008).

Teodora Vid este prima femeie din Romania care a urcat un optimar, lucru petrecut in 19 mai 2009 pe varful Cho Oyu.

Puteti afla mai multe despre proiectele sale, trecute sau viitoare accesand: www.thea-vid.ro

Piatra Mare si Prima Zapada

Tura s-a desfasurat in cadrul programului "Tinteste in sus !", vizand initierea membrilor noi ai Asociatiei de Ecoturism Azimut in turismul montan. Au participat, alaturi de mine, Ioana, Simona, Adi, Rusu si Andreea. Am ales pentru prima zi, intrucat prognoza meteo era favorabila, sa strabatem culmea principala a masivului, urcand pe la Bunloc.

Cu chiu cu vai ajungem in Timisul de Jos pe la 11 si ceva de dimineata. Trenul personal strabate 155 km in peste 5 ore (deci o viteza medie de 30 km pe ora...). Coboram repede din tren si ne luam drumul. Alte doua grupuri, mai mari decat al nostru, trec in sus spre 7 Scari. Noi cotim catre stanga, inainte de bariera, in directia cabanei Bunloc.

Cerul e de postav gri, drumul plin de noroi. Doar copacii ne bucura cu hainele lor tomnatice - padurea asta are un stilist bun ! Urcam domol, rucsacurile sunt grele - corturi, saci de dormit, tot tacamul. Spre dreapta, prin goluri de padure, vedem catre Varful Piatra Mare frumoasa vale a Sipoaiei... petece galbene, petece rosii, petece verzi, tivite cu alb.

Sporovaim, ne oprim ades pentru poze, respiram si ne bucuram de linistea padurii, tulburata numai de zapada care se scutura din copaci in adierea vantului, lansand asupra noastra un atac neintrerupt.
Dupa un ceas ajungem la locul vechii cabane; inca un pic si suntem in curtea cabanei Sava-Bunloc. Schimbam doua vorbe cu cabanierul si urcam hotarat spre statia de telescaun.
Pe aici zapada s-a instapanit... punem parazapezile si trecem mai departe de-a coasta catre Bechia. Ocolim larg si depasim mai multe vai in urcus domol.

Doar la Gatul Chivei urcam mai sustinut vreo doua sute de metri. Pe culme ne punem manusile si caciulile pentru ca vantul a devenit cam taios. Dupa un colt de munte ajungem in fata Pesterii de Gheata . Cum ora e cam tarzie si vrem sa punem cortul pe lumina abandonam ideea de a intra, asa ca dupa o pauza de ciocolata ne lasam usor catre Piatra Mica.

Lasam fetele in ritmul lor si o zbughim in sus. Dupa 15 minute de urcus cu sufletul la gura ajungem in platoul pe care este asezata cabana Piatra Mare. Printre nori negri si repezi luna ne zambeste cu toata gura. Ne indreptam spre ruinele fostei cabane, unde mai sunt alte doua corturi. Desfacem rucsacurile si ne apucam de cort. Pana sa terminam, apar din vale si fetele. Desfacem in graba lucrurile si ne retragem cu totii in cabana imbietoare. E cald si pustiu. Ne desfatam cu ceai cald si ciorba de legume. Ne cam codim la gandul ca trebuie sa ne intoarcem in cort, mai ales ca afara sunt deja -5 grade. Sporovaim verzi si uscate. Dupa masa o cana de vin fiert vine numai bine sa ne incurajeze, asa ca, de voie de, nevoie, ne indreptam spre "dormitor". Ne varam in saci si repede-repede Mosu' Ene vine in Piatra Mare.

Ne trezim tarziu, dupa 10 ore de somn. Cortul e plin de apa, de la condensul care s-a scurs si peste saci. Din fericire nu s-au udat prea tare. Strangem alene lucrurile, strangem si cortul si mergem in cabana pentru un ceai. Pe la 12 reusim sa plecam catre varf.

Un cocos de munte ne atrage privirea din marginea padurii cu zborul sau greu si galagios. Urcam pe poteca din dreapta, nemarcata, trecand pe langa arcada de piatra. Turturi mari si plini de promoroaca stau atarnati pe tavanele de piatra. Zapada a acoperit de-a-ntregul pamantul, dar e inca prea mica sa ne incurce la mers. In jumatate de ora suntem pe Claia de Piatra si in inca 20 de minute pe varf. Facem o poza, bem ceaiul cald, carat de la cabana si ne lasam repede in jos catre Coada Pietrei Mari. Lasam in dreapta poteca ce coboara prin canionul Tamina in Timisul de Sus si continuam catre Stana din Pietricica. Inainte de a intra in poiana, insa, prindem marcajul punct albastru si intram in Valea Timisului Sec. Coboram prin padure domol, mirandu-ne de amestecul anotimpurilor si felul in care s-a colorat padurea. Dupa vreo doua ore de mers poteca coboara catre dreapta, accentuat si ajungem in drumul forestier, langa canton. Cautam poteca ocolind larg, prin dreapta cantonul, cu ochii la cainii ce ne latra ca pe ursi, trecem peste un mic baraj si urcam pe Muchia Susaiului, tot ce am coborat ultima jumatate de ora. Inca 40 de minute si suntem in drumul ce leaga Susaiul de Predeal. Tura noastra e gata... Pana la Predeal mergem repede, cu gandul la masa calda pe care ne-am promis-o in asteptarea trenului. Ne incheiem tura cu o masa copioasa, cu ciocolata calda si vin fiert. Semn ca la munte a venit iarna...

Bucegi, sub streasina toamnei

Cand celelalte planuri de munte cad, mergem in Bucegi... e deviza noastra recenta. Cum in Buila nu prea ma lasa inima sa merg cu ploaia anuntata de meteorologi si cu soborul saracit, pun planul B(de la Bucegi) la bataie. Sambata de dimineata urcam in trenul de 7 (mai nou nici la accelerat nu mai gasim locuri), eu, Ioana, Radu si Andrei, iar la 10 fara suntem deja in Busteni. Ne intalnim cu Cici, prietenul nostru din Bran si pornim copacel catre cabina. Planul e sa urcam repede cu cabina si apoi sa mergem pe la Omu si sa coboram pe Valea Gaura in Bran. La telecabina, insa, prima surpriza a zilei: coada de zile mari. De neinteles pentru noi, privind in sus la ceata care acopera masivul. Propunerea de a merge pe jos este repede combatuta: nu avem timp sa ajungem pe zi in Bran (de parca asta a fost vreodata o problema). Asa ca asteptam si asteptam si asteptam vreo doua ore. Urcam repede apoi (12 minute) si suntem sus la 1 de dupa amiaza. Trecem val vartej pe langa Babe si Sfinx si ne pierdem in ceata spre Omu. Drumul e o adevarata placere. Vantul nu bate atat de tare cum asteptam, iar de frig nici vorba. Tot sa mergi. Dar atat, pentru ca privirea se blocheaza repede in negura. Trecem peste Saua Sugarilor, apoi pe sub Cerdac si vedem prin ceata rarefiata Acele Morarului. Usurel, valurile de ceata se topesc sub vantul hotarat. Eu hotarasc sa nu mai ocolesc de asta data varful Ocolit si urc catre stanga, sustinut. Ceilalti se insira alene pe drum.
Norii fug repede dezvelind pret de cateva clipe privelisti de vis. Sus pe varf am un moment de deruta - Cabana si Varful Omu se vad... in jos... Imi amintesc de disputa cu Rusu si ii dau acum dreptate, desi cred ca nici el, ca atatia altii, nu cred sa fi urcat pe acest varf. In fata cabanei, inchisa peste iarna, poposim in compania unor sandvisuri delicioase si a unor biscuiti binefacatori. Ne urnim grabnic apoi catre Saua Hornurilor. Privirea se intoarce ades in urma, catre silueta frumoasa a Omului. In sa hotaram sa mergem peste Scara, pe culmea Tiganesti si sa coboram pe Clincea Prea frumos s-a facut cerul ca sa nu stam cat mai mult sus. Pasii ne indreapta catre Scara pe care urcam aproape in fuga. Abia o jumatate de ora de la Omu pana aici. Norii s-au cam risipit, iar pe varf (de forma unui mic platou) avem o perspectiva minunata asupra zonei nordice a masivului... Bucsoiul, mai cu seama, se arata semet si insingurat...
Coboram repede, catre est deasupra caldarii Tiganesti, lasand catre stanga poteca ce coboara pe Ciubotea si ne continuam drumul catre nord. Siruri de stanci puternic metamorfozate ne insotesc de ambele parti. Sunt surprins de pitorescul zonei. In vale stau adunate apele sarace ale Lacului Tiganesti, singurul natural din masiv. In urma noastra zidul de piatra al Scarii. De jur imprejur turnuri de cetate. Sfincsi si babe sa tot numeri. Soarele in cumpat peste spinarea Pietrei Craiului. De atata frumos si rododendronii au innebunit si au inflorit a doua oara... Depasim, beti de frumusetea momentului, cateva culmi paralele si ne coboram pronuntat pe Clincea. In marginea padurii poteca se lasa ghicita, dar o dibuim printre molizi. Trecem de Poiana Clincei si urma de bordei ciobanesc de aici, evitam poteca pronuntata catre stanga si mergem prin desis tot inainte. O mica saritoare ne scoate din monotonia potecii. O "sarim" si intram de-a binelea in padure. Drumul e frumos, padurea se inalta treptat, poteca se lasa alene spre vale. Seara izvoraste din vai. Un indicator ne pune pe jar: 3 (trei) ore pana la Bran. Noi am plecat deja de 2 ore jumate de la Omu si erau socotite patru, asa ca banuim ceva putred la mijloc. Ne pregatim frontalele si continuam. Ne dor talpile de atata coborat, dar promisiunea ciorbei pregatita de Iulica ne misca inainte. O rupem ades la fuga, incurajati de pantele domoale si ingrijorati de timpul inca mare pe care-l mai avem de mers. Surpriza, insa, dupa doar o ora ajungem la partia de schi din Bran. Gata. Inca 5 kilometri si suntem in Predelut, acasa la Cici. Drumul prin sat il facem la lumina frontalelor. De-o parte si alta, meri grei de rod ne ispitesc din intuneric. Mancam pe saturate. Mere rosii, mere galbene, mere puzderie. Ne dor dintii, dar nu rezistam nici unei tentatii. Descoperim de fiecare data alt gust... Romania, trista tara vesela, importatoare de mere, e totusi tara merilor...
Pe la 8 seara ajungem in casa prietenului nostru. Ne bucuram de dusul cald, de masa buna si vinul prietenos. Mergem la somn pe rand, inainte de miezul noptii...
Duminica ne trezim tarziu si cu dureri de picioare. Cum timpul nu ne mai permite, hotaram sa ne plimbam peste Magurile Branului. Drum frumos, printre frunze si mere rosii. Facem poze cu nemiluita. De sus, printre valuri de ceata, admiram indelung Scara si culmile nord-vestice ale Bucegilor, pe unde am trecut ieri dupa amiaza. De cealalta parte Craiul se ascunde in neguri. Peste tot flori - de vara, de primavara, de toamna... Coboram agale, luand ca reper Castelul Branului. Tura noastra se incheie in fata castelului, in apropierea locului unde a fost depusa cu multi ani in urma inima reginei. Lesne de inteles de ce, pentru ca si inima mea este legata de aceasta minunata zona...