Piatra Mare si Prima Zapada

Tura s-a desfasurat in cadrul programului "Tinteste in sus !", vizand initierea membrilor noi ai Asociatiei de Ecoturism Azimut in turismul montan. Au participat, alaturi de mine, Ioana, Simona, Adi, Rusu si Andreea. Am ales pentru prima zi, intrucat prognoza meteo era favorabila, sa strabatem culmea principala a masivului, urcand pe la Bunloc.

Cu chiu cu vai ajungem in Timisul de Jos pe la 11 si ceva de dimineata. Trenul personal strabate 155 km in peste 5 ore (deci o viteza medie de 30 km pe ora...). Coboram repede din tren si ne luam drumul. Alte doua grupuri, mai mari decat al nostru, trec in sus spre 7 Scari. Noi cotim catre stanga, inainte de bariera, in directia cabanei Bunloc.

Cerul e de postav gri, drumul plin de noroi. Doar copacii ne bucura cu hainele lor tomnatice - padurea asta are un stilist bun ! Urcam domol, rucsacurile sunt grele - corturi, saci de dormit, tot tacamul. Spre dreapta, prin goluri de padure, vedem catre Varful Piatra Mare frumoasa vale a Sipoaiei... petece galbene, petece rosii, petece verzi, tivite cu alb.

Sporovaim, ne oprim ades pentru poze, respiram si ne bucuram de linistea padurii, tulburata numai de zapada care se scutura din copaci in adierea vantului, lansand asupra noastra un atac neintrerupt.
Dupa un ceas ajungem la locul vechii cabane; inca un pic si suntem in curtea cabanei Sava-Bunloc. Schimbam doua vorbe cu cabanierul si urcam hotarat spre statia de telescaun.
Pe aici zapada s-a instapanit... punem parazapezile si trecem mai departe de-a coasta catre Bechia. Ocolim larg si depasim mai multe vai in urcus domol.

Doar la Gatul Chivei urcam mai sustinut vreo doua sute de metri. Pe culme ne punem manusile si caciulile pentru ca vantul a devenit cam taios. Dupa un colt de munte ajungem in fata Pesterii de Gheata . Cum ora e cam tarzie si vrem sa punem cortul pe lumina abandonam ideea de a intra, asa ca dupa o pauza de ciocolata ne lasam usor catre Piatra Mica.

Lasam fetele in ritmul lor si o zbughim in sus. Dupa 15 minute de urcus cu sufletul la gura ajungem in platoul pe care este asezata cabana Piatra Mare. Printre nori negri si repezi luna ne zambeste cu toata gura. Ne indreptam spre ruinele fostei cabane, unde mai sunt alte doua corturi. Desfacem rucsacurile si ne apucam de cort. Pana sa terminam, apar din vale si fetele. Desfacem in graba lucrurile si ne retragem cu totii in cabana imbietoare. E cald si pustiu. Ne desfatam cu ceai cald si ciorba de legume. Ne cam codim la gandul ca trebuie sa ne intoarcem in cort, mai ales ca afara sunt deja -5 grade. Sporovaim verzi si uscate. Dupa masa o cana de vin fiert vine numai bine sa ne incurajeze, asa ca, de voie de, nevoie, ne indreptam spre "dormitor". Ne varam in saci si repede-repede Mosu' Ene vine in Piatra Mare.

Ne trezim tarziu, dupa 10 ore de somn. Cortul e plin de apa, de la condensul care s-a scurs si peste saci. Din fericire nu s-au udat prea tare. Strangem alene lucrurile, strangem si cortul si mergem in cabana pentru un ceai. Pe la 12 reusim sa plecam catre varf.

Un cocos de munte ne atrage privirea din marginea padurii cu zborul sau greu si galagios. Urcam pe poteca din dreapta, nemarcata, trecand pe langa arcada de piatra. Turturi mari si plini de promoroaca stau atarnati pe tavanele de piatra. Zapada a acoperit de-a-ntregul pamantul, dar e inca prea mica sa ne incurce la mers. In jumatate de ora suntem pe Claia de Piatra si in inca 20 de minute pe varf. Facem o poza, bem ceaiul cald, carat de la cabana si ne lasam repede in jos catre Coada Pietrei Mari. Lasam in dreapta poteca ce coboara prin canionul Tamina in Timisul de Sus si continuam catre Stana din Pietricica. Inainte de a intra in poiana, insa, prindem marcajul punct albastru si intram in Valea Timisului Sec. Coboram prin padure domol, mirandu-ne de amestecul anotimpurilor si felul in care s-a colorat padurea. Dupa vreo doua ore de mers poteca coboara catre dreapta, accentuat si ajungem in drumul forestier, langa canton. Cautam poteca ocolind larg, prin dreapta cantonul, cu ochii la cainii ce ne latra ca pe ursi, trecem peste un mic baraj si urcam pe Muchia Susaiului, tot ce am coborat ultima jumatate de ora. Inca 40 de minute si suntem in drumul ce leaga Susaiul de Predeal. Tura noastra e gata... Pana la Predeal mergem repede, cu gandul la masa calda pe care ne-am promis-o in asteptarea trenului. Ne incheiem tura cu o masa copioasa, cu ciocolata calda si vin fiert. Semn ca la munte a venit iarna...

Bucegi, sub streasina toamnei

Cand celelalte planuri de munte cad, mergem in Bucegi... e deviza noastra recenta. Cum in Buila nu prea ma lasa inima sa merg cu ploaia anuntata de meteorologi si cu soborul saracit, pun planul B(de la Bucegi) la bataie. Sambata de dimineata urcam in trenul de 7 (mai nou nici la accelerat nu mai gasim locuri), eu, Ioana, Radu si Andrei, iar la 10 fara suntem deja in Busteni. Ne intalnim cu Cici, prietenul nostru din Bran si pornim copacel catre cabina. Planul e sa urcam repede cu cabina si apoi sa mergem pe la Omu si sa coboram pe Valea Gaura in Bran. La telecabina, insa, prima surpriza a zilei: coada de zile mari. De neinteles pentru noi, privind in sus la ceata care acopera masivul. Propunerea de a merge pe jos este repede combatuta: nu avem timp sa ajungem pe zi in Bran (de parca asta a fost vreodata o problema). Asa ca asteptam si asteptam si asteptam vreo doua ore. Urcam repede apoi (12 minute) si suntem sus la 1 de dupa amiaza. Trecem val vartej pe langa Babe si Sfinx si ne pierdem in ceata spre Omu. Drumul e o adevarata placere. Vantul nu bate atat de tare cum asteptam, iar de frig nici vorba. Tot sa mergi. Dar atat, pentru ca privirea se blocheaza repede in negura. Trecem peste Saua Sugarilor, apoi pe sub Cerdac si vedem prin ceata rarefiata Acele Morarului. Usurel, valurile de ceata se topesc sub vantul hotarat. Eu hotarasc sa nu mai ocolesc de asta data varful Ocolit si urc catre stanga, sustinut. Ceilalti se insira alene pe drum.
Norii fug repede dezvelind pret de cateva clipe privelisti de vis. Sus pe varf am un moment de deruta - Cabana si Varful Omu se vad... in jos... Imi amintesc de disputa cu Rusu si ii dau acum dreptate, desi cred ca nici el, ca atatia altii, nu cred sa fi urcat pe acest varf. In fata cabanei, inchisa peste iarna, poposim in compania unor sandvisuri delicioase si a unor biscuiti binefacatori. Ne urnim grabnic apoi catre Saua Hornurilor. Privirea se intoarce ades in urma, catre silueta frumoasa a Omului. In sa hotaram sa mergem peste Scara, pe culmea Tiganesti si sa coboram pe Clincea Prea frumos s-a facut cerul ca sa nu stam cat mai mult sus. Pasii ne indreapta catre Scara pe care urcam aproape in fuga. Abia o jumatate de ora de la Omu pana aici. Norii s-au cam risipit, iar pe varf (de forma unui mic platou) avem o perspectiva minunata asupra zonei nordice a masivului... Bucsoiul, mai cu seama, se arata semet si insingurat...
Coboram repede, catre est deasupra caldarii Tiganesti, lasand catre stanga poteca ce coboara pe Ciubotea si ne continuam drumul catre nord. Siruri de stanci puternic metamorfozate ne insotesc de ambele parti. Sunt surprins de pitorescul zonei. In vale stau adunate apele sarace ale Lacului Tiganesti, singurul natural din masiv. In urma noastra zidul de piatra al Scarii. De jur imprejur turnuri de cetate. Sfincsi si babe sa tot numeri. Soarele in cumpat peste spinarea Pietrei Craiului. De atata frumos si rododendronii au innebunit si au inflorit a doua oara... Depasim, beti de frumusetea momentului, cateva culmi paralele si ne coboram pronuntat pe Clincea. In marginea padurii poteca se lasa ghicita, dar o dibuim printre molizi. Trecem de Poiana Clincei si urma de bordei ciobanesc de aici, evitam poteca pronuntata catre stanga si mergem prin desis tot inainte. O mica saritoare ne scoate din monotonia potecii. O "sarim" si intram de-a binelea in padure. Drumul e frumos, padurea se inalta treptat, poteca se lasa alene spre vale. Seara izvoraste din vai. Un indicator ne pune pe jar: 3 (trei) ore pana la Bran. Noi am plecat deja de 2 ore jumate de la Omu si erau socotite patru, asa ca banuim ceva putred la mijloc. Ne pregatim frontalele si continuam. Ne dor talpile de atata coborat, dar promisiunea ciorbei pregatita de Iulica ne misca inainte. O rupem ades la fuga, incurajati de pantele domoale si ingrijorati de timpul inca mare pe care-l mai avem de mers. Surpriza, insa, dupa doar o ora ajungem la partia de schi din Bran. Gata. Inca 5 kilometri si suntem in Predelut, acasa la Cici. Drumul prin sat il facem la lumina frontalelor. De-o parte si alta, meri grei de rod ne ispitesc din intuneric. Mancam pe saturate. Mere rosii, mere galbene, mere puzderie. Ne dor dintii, dar nu rezistam nici unei tentatii. Descoperim de fiecare data alt gust... Romania, trista tara vesela, importatoare de mere, e totusi tara merilor...
Pe la 8 seara ajungem in casa prietenului nostru. Ne bucuram de dusul cald, de masa buna si vinul prietenos. Mergem la somn pe rand, inainte de miezul noptii...
Duminica ne trezim tarziu si cu dureri de picioare. Cum timpul nu ne mai permite, hotaram sa ne plimbam peste Magurile Branului. Drum frumos, printre frunze si mere rosii. Facem poze cu nemiluita. De sus, printre valuri de ceata, admiram indelung Scara si culmile nord-vestice ale Bucegilor, pe unde am trecut ieri dupa amiaza. De cealalta parte Craiul se ascunde in neguri. Peste tot flori - de vara, de primavara, de toamna... Coboram agale, luand ca reper Castelul Branului. Tura noastra se incheie in fata castelului, in apropierea locului unde a fost depusa cu multi ani in urma inima reginei. Lesne de inteles de ce, pentru ca si inima mea este legata de aceasta minunata zona...

Linkuri utile

Iata cateva siteuri cu sfaturi utile legate de drumetie, de achizitionarea unor produse etc:
http://gorp.away.com/index.html (http://gorp.away.com/gorp/gear/main.htm)
http://www.hikingandbackpacking.com/gear_buying_advice.html
http://www.traildatabase.org/
http://www.hikemore.com/hiking-gear/gear-guide.htm
http://hike.mountainzone.com/
http://www.sonomaoutfitters.com/

Lectura placuta !