Cine se teme de urs ?

SPECIA Bruna

Ursii formeaza o familie de mamifere terestre de talie mare, cu membre scurte si masive, cu gheare lungi, neretractile. Desi numara doar 8 specii, Ursidaele sunt raspandite pe aproape tot globul pamantesc.

Ursii bruni, stiintific numiti Ursus arctos, traiesc in emisfera nordica, din Kamceatca pana in Alaska, numarand, in prezent, 10 subspecii, de la micutul urs sirian, pana la marele grizzly din Kodiak.

Ursul carpatin, o subspecie aparte, dupa parerile unora, traieste, in salbaticie, maxim 25 de ani. Masculul adult cantareste, in medie, intre 140 si 350 de kg. In lungime masoara intre 1,7 m si 2,5 m, de la coada la bot, putand avea o inaltime, la greaban, intre 95 si 150 cm.

Ursul brun are blana lunga si deasa, cu doua rânduri de peri, spicul si puful. Desi culoarea de baza este cea brun-cafenie, variatiile sunt dosebit de mari, de la roscati la cei aproape negri, in functie de anotimp. Unele exemplare prezinta pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevarat guler, asemanator cu cel al ursului gulerat din Himalaya. Coada este scurta, iar urechile, rotunjite si ochii mici. Dentitia este tipica de omnivor, cu canini puternici si molari rotunjiti.

Solitar si predominant nocturn, traieste in padurile mari de fag si brad, de la munte sau de la poalele acestora. Isi face barlog in pesteri, pe sub arborii cazuti sau in desis, in care, iarna se adaposteste permanent, cazand intr-o stare de letargie. In acest timp, ursul nu mananca nimic.

Sezonul de imperechere este intre lunile mai si iulie. Dupa o gestatie de 7-8 luni, femela naste 1-3 pui. Acestia raman alaturi de mama in primii 2-3 ani de viata, pana la nasterea urmatoarei generatii.

Ursul este un animal inteligent si foarte oportunist. Nu are o vedere prea buna, este miop, insa are un miros foarte fin, apreciat a fi de 300 de ori mai acut decat al omului. Poate alerga rapid pe distante scurte (~40 km/h), se catara cu mare indemanare si este un foarte bun inotator.

Animal omnivor, este un mare amator de jir sau ghinda, pentru care face uneori deplasari destul de lungi. Mananca cu placere ciuperci, pere, mere padurete, facand mari pagube in livezile cu arbori fructiferi. Coacazele, murele, zmeura sunt, de asemenea, in meniu, alaturi de porumb si ovaz. Marea lui slabiciune este mierea albinelor, pe care o fura de cate ori are ocazia, in ciuda intepaturilor. Ursii consuma, de aemnea, insecte, mici animale si cadavre, foarte rar vanand animale de talie mare. Uneori dau iama prin stani, cazandu-le prada oi, cai sau magari.

ECOLOGIE

In ultimii 50 de ani, statutul ursilor din Romania s-a modificat de mai multe ori. Initial persecutati, ca daunatori, ursii au devenit treptat importanti pentru valoarea lor cinegetica (suma totala platita pentru vanarea ursilor in Romania insumeaza 15-20% din totalul sumei obtinute din vanatoare la nivel national), fiind impuse masuri speciale pentru vanatoarea lor. Astazi, desi considerati o specie in pericol, conform Conventiei de la Berna, pot fi vanati conform criteriilor din perioada comunista.

Fapt este, indiferent de legi si oameni, ca Romania este detinatoarea celei mai mari populatii de urs din Europa (exceptand Rusia), prezenta permanent si ocazional pe cca. 52 000 km2. Aceasta suprafata rerpezinta cca. 20-25% din suprafata Romaniei fiind localizata in zonele de deal si de munte ale Carpatilor. Conform estimarilor autoritatilor, exista, in Romania, aproximativ 6000 de ursi, numarul dat de specialisti fiind, insa, cu 25%-30% mai mic.

Specia, in ciuda cifrelor, este amenintata de o serie de factori: dezvoltarea infrastructurii, lipsa coordonarii investitiilor din turism cu nevoile legate de conservarea mediului, modificarile repetate ale legislatiei privind managementul conservarii faunei in Romania, lipsa capacitatii institutionale de implementare la nivel national, regional si local. Nevoia normala de dezvoltare, mass-media, care accentueaza, in mod aberant, conflictele dintre oameni si ursi, populatia, slab si gresit educata, pun o presiune uriasa asupra ecosistemelor naturale, omitand ca elementul cheie al pastrarii unei populatii de ursi sanatoase, din punct de vedere ecologic, este dimensiunea acesteia, corelata cu dimensiunea arealului natural ocupat.

In conditiile distrugerii sau segmentarii arealului, aproape tot ce stiam despre relatia dintre oameni si ursi s-a schimbat. In mod normal, in salbaticie, ursul evita contactul cu oamenii. In zonele turistice, insa, ursii cauta prezenta oamenilor, asociind-o, evident, cu hrana. Prezenti la periferia oraselor, ursii renunta la modul lor natural de hranire si, fiind foarte oportunisti, se hranesc din gunoaie. Acestui fapt, oarecum normal, i se adauga, insa, si altele mult mai daunatoare, cum ar fi "mituirea" lor, cu mancare, pentru poze.

HOMO TURISTICUS VS URSUS ARCTOS

Sigur, intr-o confruntare directa, omul nu are nicio sansa. Totusi, el este cel care trebuie sa ia deciziile corecte in intalnirile neprevazute. Mare la stat, ursul are o psihologie simpla. Cateva reguli "de bun simt" pot rezolva, uneori chiar inainte de a se produce, conflictele cu ursii.

Ursului nu-i plac oamenii...
Sub nicio forma, nici ca musafiri, nici ca adversari, nici ca hrana. In marea majoritate a apropierii de om, ursii evita intalnirea cu acesta, ocolindu-l. Ca dovada, putini se pot lauda ca au vazut ursul in timpul unei drumetii, desi au trecut prin zone pline de urme.

Ursul cauta, intotdeauna, de mancare...
Astfel, va fi atras de cele mai fine mirosuri, nu numai de mancare, dar si de produse cosmetice sau gunoaie. In cazul camparii, in zone vizitate de ursi, o solutie, aproximativa, este suirea alimentelor in copac, sau in perete, ori pe stanci. Tinute in cort, ele sunt un adevarat magnet pentru nasul antrenat al vesnicului infometat. De altminteri, aceasta situatie genereaza cele mai multe neplaceri turistilor.

Ursului nu-i plac surprizele...
Prin urmare, fara a face zarva, drumetii trebuie sa-si semnaleze prezenta, vorbind indeajuns de tare, mai cu seama in zonele cunoscute ca populate de ursi. Contactul cu ursul trebuie evitat, chiar daca acesta este calm si, aparent, inofensiv, ocolindu-l la departare, pentru a nu incalca cea de a patra regula...

Ursului nu-i place inghesuiala...
Unii sunt mai toleranti, dar majoritatea au un spatiu "personal", dincolo de care, prezenta umana este perceputa ca amenintare. Un potential periculos il are situatia in care ursul doreste sa se retraga, iar omul ii blocheaza calea.

Ursul evita grupurile...
Analizand cazurile de atac, expertii au ajuns la concluzia ca ursul nu ataca grupuri mai mari de trei persoane. Sigur, aceasta este doar o constatare statistica, nicidecum un adevar fundamental. Observatia poate, totusi, sa-i linisteasca pe cei care tremura in grup de teama mosului Martin.

Pe langa situatiile, cele mai numeroase, in care intalnirea cu ursul tine de frumusetea unei drumetii pe munte, se intampla si cazuri nefericite in care ursul, din diferite cauze, ataca. In mod evident, orice om aflat intr-o astfel de situatie se teme. Teama, insa, nu trebuie sa se transforme in panica, pentru ca aceasta duce, in cele mai multe cazuri la decizii gresite. Nu exista o reteta pe care sa o aplicam in aceasta eventualitate, parerile, asupra celei mai potrivite tactici fiind impartite.

O buna parte dintre cunoscatori, recomanda "capitularea totala", in pozitia culcat, cu fata spre pamant si cu mainile deasupra capului, pentru a proteja zonele vitale. Pozitia trebuie mentinuta pana cand ursul se indeparteaza, altfel existand posibilitatea reluarii atacului. In anumite situatii, grave, ursul poate percepe omul ca pe o prada. Cand atacul nu se opreste relativ repede, iar ursul continua sa muste, este necesara folosirea fortei, prin aplicarea unor lovituri, preferabil, in zonele sensibile (nas).

Altii sunt de parere ca, in situatia atacului, cea mai eficienta este intimidarea. Ursul trebuie "convins" ca ataca un adversar puternic, prin producerea unor zgomote puternice sau prin agitarea mainilor in aer. Sub nici o forma nu trebuie lovit, cu pietre, crengi, obiecte ascutite.

Ce spune STATISTICA ?

Statistica, se pare, lucreaza pentru noi. Desi subiectul este de cele mai multe ori abordat emotional, cu lozinci stupide de genul: "Daca vrei sa te feresti de urs, stai acasa !", faptele arata clar ca URSUL NU CONSTITUIE UN REAL PERICOL PENTRU TURISTI !

In SUA, in ultima suta de ani au fost inregistrare aproximativ 60 de atacuri soldate cu moartea victimelor. In comparatie, doar intre anii 1980 si 2000, in aceeasi tara, au fost inregistrate aproximativ 200 de atacuri fatale produse de caini, cei mai buni prieteni ai omului... Cel mai curios este ca, desi in accidentele de circulatie, mor in aceeasi tara, anual, aproximativ 40.000 de oameni, oamenii percep ursul ca pe un pericol atunci cand merg in salbaticie...

Moldoveanu, 22-24 iulie

Dupa ce, in toate iesirile de anul asta, am avut parte de ploaie, gandul unei ture prin Fagaras, cu echipa mare si formata din incepatori, imi cam taie entuziasmul. Imi pun, totusi, speranta in prognoza meteo, care e favorabila. Plecam la drum cu acceleratul de 7.30, Bucuresti - Satu Mare, eu, Adi, Andrei si Dan, dintre cei "mari", Nuca, Ina, Radu, Alex, Laurentiu, dintre cei "mici". Voie buna si prietenie, drumul, care dureaza 4 ore, pare scurt... Le citesc emotia si nerabdarea de a urca pe Moldoveanu in privire si in intrebarile pe care le pun, amintindu-mi de propriile mele ganduri dintr-o vara indepartata cand am plecat sa urc prima data in Fagaras.
In Brasov gasim repede un sofer de microbuz dispus sa ne duca pana la Manastirea Sambata, lucru care ne convine de minune, intrucat trenuri nu prea mai circula pe ruta Brasov - Sibiu, iar cursele auto sunt si ele, destul de rare. Drumul, de-a lungul partii estice a Fagarasilor, este o incantare. Satele, adunate pe vale, dupa tipic sasesc, cu porti mari, zidite, isi itesc in zarea albastra acoperisurile rosii de tigla... Codlea - Zeiden, Sercaia - Scharken, Fagaras - Fogarasch... drumul aluneca frumos, ca intr-o poveste clasica...
La Manastirea Sambata ajungem la ceasul al doilea al amiezei. Nerabdatori sa ne dezmortim si sa ajungem sus, lasam pe alta data vizitatarea lacasului brancovenesc. In plus, nori cenusii urca spre munte si in departare artileria cereasca si-a inceput asaltul. Ne insiram pe drumul forestier si pornim in sus. Prima ora trece repede si, odata cu ea, drumul pietruit se pierde sub poteca ingusta... Trecem peste mai multe poduri de lemn, bine intretinute, castigand treptat altitudine. Pe partea stanga a vaii, opusa noua, o casacada frumoasa ne atrage privirile. Norii au acoperit tot cerul, dar ploaia intarzie sa cada - ce bine ! Trei femei batrane, coboara pe vale. Vorbesc simplu si bland. Vremea-i a bine, norii se indeparteaza. Or fi fost ursitoarele ?! Curand valea ni se deschide si, catre stanga vedem silueta frumoasa a Pietrei Caprei. In fata, Fereastra Mare a Sambetei deseneaza rotund linia orizontului. Inca un pas, ajungem la cabana. Suntem asteptati si primim repede locuri intr-o camera cu paturi, destul de curata... In afara de noi, in cabana mai sunt o pereche, ce mica-i lumea !, pe fata o cunoastem din AEST, si vreo 5-6 turisti din specia porcus turisticus, care au adus cu ei un generator si o combina - maneaua-i mai frumoasa cand linistea e deplina... Ne trecem orele serii preocupati cu masa si cu cate o bere sau un ceai - dupa gusturi...
Ne trezim cu noaptea-n cap, mancam repede, strangem si pornim spre creasta. Cerul e limpede, doar pe fundul vaii sta tolanita o negura cenusie. Urcam repede, cu spor, rotindu-ne privirea printre frumusetile vaii - Coltul Balaceni, casada de pe Muchia Dragusului, Fereastra Mare. Poteca este tivita cu mii de flori multicolore, aerul, imbatator. Oboseala pe care o simtim cu totii este proaspata si vie. Iesim sus pe la 8.30. Creasta ne intampina cu strai gatit. Spre sud, masivul Dara domina orizontul. In nord, Valea Sambetei, ca un balaur rapus, se intinde supusa spre sesurile Tarii Fagarasului. Poposim cateva clipe, prilej de a ne reface resursele si, catinel, incepem urcusul domol catre Slanina sau Budrul, varf pe care-l ocolim aproape. Silueta semeata a crestei Vistea-Moldoveanu, de neconfundat, are un efect magnetic asupra ochilor nostri. Numaram trei obstacole: Galasescu, Racorele, Hartopu Ursului. Un nor buclucas s-a intepenit spre nord-est, atragandu-ne privirile in clipele de ragaz. Coboram in Fereastra Mica si, apoi, reluam urcusul, sustinut, catre Galasescu. Ajungem aproape de varf, cu rasuflarea taiata, dar bucurosi ca putem privi iarasi spre apus, catre tinta drumetiei noastre. Vaile, ce pornesc prapastios din creasta, de-o parte si de alta, adapostesc ochi de cer - lacuri efemere, putin adanci. Trecem pe curba de nivel de pe Muntele Galasescu Mic pe Galasescu Mare, ocolind un varf, in urcus domol. Catre nord zarim Valea Vistisoarei, neimblanzita. Valea dinspre miazazi se asterne mai cuminte, dezvelind privirii pietre albe slefuite indelung de-a lungul erelor geologice. Trupa noastra se cam desira pe spinarea muntelui. Ne regrupam de mai multe ori si urcam, fiecare in ritmul sau. Mai e un pas- Hartopul Ursului. Ajungem sus, pe rand. Pana in refugiul Vistea Mare coboram agale. Placut surprinsi, il gasim renovat, cu acoperisul schimbat, curat si... gol. Ne strangem in cele din urma cu toti. Cobor, impreuna cu Laurentiu, dupa apa. Gasim un izvor, aproximativ in lina refugiului, cam cu o suta de metri mai jos. Toata distractia, cu gasitul izvorului, umplutul a 18 litri si urcusul abrupt, costa aproximativ o ora. Ne incropim o masa pe cinste, in adapostul, din ce in ce mai necesar, al refugiului. Ceata ne invaluie din toate partile si, departe, se aud, in rastimpuri, tunete. Amanam, cuminti, urcare pe varf - oricum nu am vedea nimic. Cei mici isi scot sacii si atipesc pe rand. Noi, ceilalti, ne invartim in jurul refugiului, admirand si incercand cate putin, hornurile de pe fata nordica. Pereti mari, ce loc frumos de catarare, se intind catre Valea Vistei. Orele amiezei trec incet, fara vreo urma ca vremea s-ar imbuna. Pe la patru incepe sa ploua marunt. Intram si noi in refugiu, resemnati. Din cand in cand, deschidem usa refugiului, poate-poate... Gandul bun nu ne paraseste si, pe la 5.30, cerul se mai curata de nori. Ceata s-a ridicat. Pornim in graba catre Vistea Mare. Intram apoi in custura ce-l leaga de Moldoveanu. Cu atentie si emotie, trecem prin Spintecatura si, in 30-40 de minute, ne insiram la poza de varf. Suntem in cel mai inalt punct al tarii. In toate partile, cetatea imensa a Fagarasului ne infatiseaza privelisti de basm. Pe vai, fuioare de ceata danseaza lenes in lumina amiezii tarzii. Abia banuita, seara izvoraste prin codrii de la poale. Suntem toti, imbatati de frumos... Coboram, fara sa ne grabim, inapoi la refugiu. Doua grupui mari se itesc in Portita. Unii isi intind corturile langa refugiu, altii urca spre Vistea, cu gand de a merge la Podragu. Noi ne vedem linistiti de ale noastre. Stam muti, privind cum soarele coboara incet peste Muchia Vistei. Traim clipe de poveste...
Intunericul ne readuce la cele lumesti. Masa de seara, povesti, sacii de dormit imbietori. Cum nu se inghesuie nimeni la refugiu, lasam deoparte corturile si dormim pe priciurile imbietoare.
De dimineata regasim acelasi peisaj. Strangem, cam cu regret, si coboram spre Valea Vistei. Poteca pierde repede altitudine. Valea este de o frumusete aparte. In partea superioara ridica un zid impresionant de peste 50 de metri. O santintela vegheaza intrearea in Portita Vistei, zisa a turistilor. Cooram atenti catre fundul vaii. Ne adunam, pe rand, langa apa unui parau limpede si rece. Fetele, aprinse de efort, zambesc larg, in fundul ochilor, o luminita tainica licare jucaus. Tura noastra s-a incheiat. Frumos. Mai departe, coboram prin padure, pe o poteca frumoasa. Prin luminisuri, ferigi viguroase, pe coastele muntilor, adanc sapate, urmele suvoaielor. Ne contrariem, intalnind un grup, foarte dezlanat, de patruzeci, dupa spusele lor, de tineri, care nu prea stiu regula salutului intre muntomani. Oricum, la o scurta cercetare, nu stiu inca multe alte reguli. Ma intreb care-or fi conducatorii grupului si ce-o fi in mintea lor... Ne vedem de drum, nerabdatori sa ajungem la drumul forestier. De aici, inca o ora si suntem in drumul de tara ce leaga Orasul Victoria de Complexul Sambata. Din fericire, soferul, prevazator, este pe aproape, asa ca pe la doua pornim spre Brasov. O tura cu sincronizare perfecta. In Brasov, prindem, la fix, un tren intarziat si scapam de furtuna ce se dezlantuie in urma noastra...

Piatra Mare

Prezentare

Nu este un munte al superlativelor ca Fagarasul, Retezatul sau Piatra Craiului, nu are aura legendara a Ceahlaului sau Bucegilor, nici macar aspectul fotogenic al Ciucasului. Este un munte bland, mic si usor de strabatut in orice anotimp. De fapt, asta are in cea mai mare masura: accesibilitatea. Piatra Mare este un munte cuminte, cochet, asezat numai bine: in sudul depresiunii Brasov, intre Muntii Postavar (nord vest), Bucegi (vest), Baiului (sud) si Ciucas (est).

Muntele poate parea sarac in destinatii turistice: Canionul 7 Scari, Prapastia Ursilor, Canionul Tamina, Pestera de Gheata, Coada Pietrei Mari, Piatra Scrisa, Varful Piatra Mare, fiind cam singurele "cu nume", care ne vin in minte. Cele nenumite sunt, insa, mult mai multe si, cu siguranta, mai frumoase. Frumoasele privelisti care se deschid spre rasarit, toamna, catre abruptul impresionant al Bucegilor, luminile Brasovului licarind in vale, intr-o noapte de iarna cu cer curat, sau pajistea alpina incarcata cu bujor de munte in zilele calde ale Sanzienelor, va vor aduce mereu inapoi, ca un drog pasnic si facator de bine...

Limite si alcatuire

Spre est, Piatra Mare se invecineaza cu Muntii Garbovei, de care sunt despartiti prin Valea Garcinului. Spre sud, muntii mici ai Predealului se intaind dincolo de Valea Timişului Sec de Sus. La vest, Valea Timisului il desparte de Postavar, fratele bun al Pietrei Mari. Inspre nord, nimic nu umbreste maretia acestui munte, ce se ridica deasupra depresiunii Brasovului cu peste 1200 m.

Piatra Mare are o alcatuire masiva, de forma unei culmi lungi, intinse, aproximativ, pe directia nord-sud, care face un nod in apropierea varfului Piatra Mare (1844 m), intr-un platou nu foarte intins, dar de o frumusete aparte. Aceasta culme, care porneste din sud-vestul orasului Sacele, are forma unei insiruiri de varfuri de inaltime medie, despartite prin mai multe sei: Bolnocul, Bechia, Gatul Chivei (1 639 m), Piatra Mica (1 610 m). Urca apoi, prin Sura de Piatra catre varful Piatra Mare. De aici, spre sud, coboara lin, prin Coada Pietrei Mari, catre Muchia Susaiului. Din aceasta mare culme se desprind, lateral, mai multe culmi secundare. Spre vest coboara, pornind din apropierea Pietrei Mici, Sirul Stancilor, pe care s-au format Prastia Ursilor si Canionul Sapte Scari. Tot spre vest coboara Culmea Carierei, pe care au luat nastere din Valea Pietrei Mici, Cascada si Canionul Tamina. Estul masivului are un aspect mai abrupt, dat de prezenta conglomeratelor, ce determina un relief ruiniform, dominat de coloane, cleanturi si conuri de grohotis.

Pe langa conglomerate, in Piatra Mare se intalnesc calcare, destul de frecvent, si, mai rar, marne, gresii si argile. Petecele de calcar determina numeroase forme de relief caracteristice: lapiezuri (in zonele Piatra Scrisă, respectiv Şirul Stîncilor), doline (in zona cabanelor Bunloc si Piatra Mare), chei (7 Scari, Tamina) si cascade.

Flora si Fauna

Flora masivului este comuna, bine reprezentata de speciile forestiere. Cea mai mare parte a masivului este acoperita de paduri de fag si de amestec, iar in partea superioara de molid. Un ochi atent si curios poate descoperi, insa, prin luminisurile de la poale, pete colorate de viorele (Scilla bifolia), brebenei (corydalis cava), floarea paştelui (anemone nemorosa), crucea voinicului (hepatica transsylvanica), ciuboţica cucului (primula officinalis). Mai sus, pe solul acid din zona molidului, covorul vegetale este alcatuit din măcriş iepuresc (oxalis acetosella) si ferigi (genul Nephrolepsis).

Zona alpina a Pietrei Mari adaposteste, de asemenea, cateva specii predominante. Paiusul rosu (festuca rubra) isi imparte suprematia cu tufe intinse de smardar (rhododendron kotschyi) si de afin(vaccinium myrtillus). Clopoteii (campanula), garofitele(dianthus) si gentianele(gentiana) intregesc tabloul. Ferite privirii, prin stancariile sau poienile inalte ale Pietrei Mari se ascund floarea de colţ (leontopodium alpinum), iedera albă (daphne blagayana), tulichia mică (daphne cneorum), ghinţura galbenă (gentiana lutea).

Fauna Pietrei Mari este bogata şi destul de variată. In păduri se întîlnesc cerbi carpatini, urşi bruni, rîşi, specii ocrotite prin lege, alaturi de jderi, vulpi, mistreţi, iepuri şi, mai rar, lupi.
Spre limita superioară a pădurii zboară cocoşul de munte (Tetrao urogallus), pasăre declarată monument al naturii. Găinuşa de alun (Tetrao bonasia) este răspîndită de la poalele muntelui pînă aproape de pajiştea subalpină.

Turism
Intinderea sa este, de asemenea modesta, aproximativ 80 Kilometri patrati. Cu pas hotarat, poti strabate intr-o singura zi masivul, pornind din oricare din localitatile aflate in apropierea sa si luand ca destinatie pe oricare alta. Puteti porni spre munte din Sacele, Timisul de Sus, Timisul de Jos sau din Predeal, localitati in care se ajunge lesne, din Valea Prahovei (Predeal, Timisul de Sus, Timisul de Jos), sau cu autobuzul din Brasov (Sacele).

Traseele turistice sunt, in mare masura, accesibile tot timpul anului, cu limitarile impuse de sezon sau conditiile meteo. Starea marcajelor este buna, solicitand atentia turistului doar zonele defrisate din limita inferioara. In platou, chiar si in conditii de ceata, prezenta stalpilor indicatori faciliteaza orientarea. De asemenea, configuratia muntelui, impune o logica accesibila celor obisnuiti sa "citeasca" harta.

Alimentarea cu apa nu este o problema pentru Piatra Mare, numeroase izvoare fiind prezenta in tot cuprinsul masivului.

Localitatile de patrundere in masiv prezinta numeroase posibilitati de cazare, pentru toate pretentiile si buzunarele. In zona mai inalta, exista, cu program permanent, doua cabane: Bunloc Sava, situata la altitudinea de 1000 m, la distanta de o ora jumate-doua de Sacele, cu capacitate de cazare redusa si Piatra Mare, la 1600 m, in zona centrala a masivului, punct de intersectie pentru cele mai multe trasee turistice. Capacitate de cazare a acesteia este limitata la 20 de locuri. Ambele cabane sunt construite in ultimii ani, in apropierea unor cabane vechi, arse.

Traseele turistice din Piatra Mare urmaresc, pana in zona superioara, vaile sau culmile descrise. Sa le enumeram, intr-o sumara descriere:
Predeal - Hotel Belvedere — Poiana Stanii Pietricica — Vîrful Piatra Mare

Marcaj: cruce roşie
Durata: 4—5 ore
Traseu accesibil tot tot timpul anului

De la gara, pana in zona Belvedere (Cioplea), se ajunge pe şoseaua care traversează calea ferată langă gara, functie de bunavointa, in cca. 45 min. De aici, o jumatate de ora, traseul insoteste drumul spre Susai. Desprinzandu-ne de acesta, urmam marcajul cruce rosie, care ne va insoti prin padure, in urcus usor, peste o spinare alungita, intrerupta de mai multe sei domoale. Timpul de parcurgere este de 4-5 ore, in functie de anotimp, grup etc. Din varful Piatra Mare se ajunge repede (45-60 min) la cabana Piatra Mare, urmarind marcajul banda rosie.

Predeal - Hotel Belvedere — Timişu Sec de Sus — Poiana Stanii Pietricica

Marcaj: punct albastru
Durata: 3-4 ore
Traseu dificil iarna

O varianta a traseului de mai sus se desprinde mai sus de hotelul Belvedere (cca 200 m) catre stanga (nord), urmarind marcajul punct albastru. Traseul coboara prin padurea deasa in Valea Timisului Sec de Sus, limita intre muntii Predealului si cei ai Pietrei Mari. De aici, urcă prin pădure pe culmea situata între valea Timişului Sec de Sus şi Timişului Sec de Jos, traversează o înşeuare largă şi pătrunde în porţiunea superioară a Poienii Stanii Pietricica. In poiana, traseul se intersecteaza cu traseul anterior si cu traseul ce urca dinspre cabana Rentea, marcat cu triunghi albastru. Timpul de mers pana aici este de aproximativ 2 ore si jumatate. In continuare se poate urca la varf, in aproximativ o ora, sau, ocolind, pe sub Piatra Scrisă, se poate ajunge la cabana, pe traseul triunghi albastru, in circa o ora.


Timisu de Sus — Cascada Tamina — Varful Piatra Mare

Marcaj: banda albastra
Durata: 3—4 ore
Traseu dificil iarna

Din halta Timisul de Sus se urca catre Predeal aproximativ 1500 de metri, pana in dreptul unui drum forestier, ce se desprinde catre stanga (est). După ce traverseaza albia îngustă a Timişului, poteca urcă pe culmea Băii Mici. Dupa aproximativ o ora ajungem in zona unei culmi calcaroase, care se detaşează net faţă de împrejurimi. În această culme, la altitudinea de 1 100 m sunt sculptate cheile şi cascada Tamina. Cheile pot fi strabatute usor, cu ajutorul unor amenajari, scări şi balustrade, in circa 30 de minute, pe o poteca ce coboara prin dreapta culmii calcaroase, in care apele pîrîului Pietrei Mici au format o succesiune de 5 cascade strînse între pereţi verticali, înălţaţi cu peste 50 de metri deasupra unui adevărat labirint clocotitor. In cădere, apa exercită asupra calcarului o acţiune intensă, formînd o serie de marmite circulare sau eliptice. Traseul se continuă pe Valea Pietrei Mici, care este traversată în apropierea unor cabane forestiere, pe lîngă care poteca urcă pieptiş pe versantul stîng prin pădure, pe lîngă o serie de pinteni proeminenţi de calcar. Poteca ajunge in limita padurii, în apropierea unei stîne, desupra careia intalneste traseul cruce abastra. De aici, pana pe varf au mai ramas aproximativ 45 de minute.


Timisu de Jos - Dîmbu Morii — Cheile „Şapte scări” — Cabana Piatra Mare

Marcaj: banda galbena
Durata: 3-4 ore
Traseu dificil iarna

Din halta Timisul de Jos, traseul urmareste drumul national spre Brasov circa o jumatate de ora, pana in dreptul fostei cabane Dambul Morii, in jurul careia s-a dezvoltat un mic sat de vacanta. De aici, urmand drumul forestier catre dreapta (est) ajungem in alte 15 minute la o bifurcatie de trasee, care se desfac în evantai spre cabanele Bolnoc si Piatra Mare. Traseul nostru urmareste, pe banda galbena, valea Sipoaiei. Dupa intrarea în padure, drumul se inclina, o data cu îngustarea treptata a vaii. În apropierea cheilor „Sapte scari” se ramifica spre stînga o poteca de legatura (triunghi albastru) care trece pe sub Prapastia Ursilor, intersectînd traseul "Drumul familial". Poteca se continua pe firul vaii si, în curînd, apare prima treapta de 8 m a canionului, succedata de alte 6 trepte dintre care cea mai înalta atinge 35m. Scarile metalice alterneaza cu podete înguste. Schimbarile bruste de directie împiedica privirile sa cuprinda în ansamblu cheile, cu o lungime de 160 m, care corespund unei diferente totale de nivel de 60 m. Ca si în cazul cascadei Tamina si aici se întîlnesc marmite, clar conturate, care indica tendinta continua de adîncire a firului de apa care le-a creat. La iesirea din chei, este întîlnit imediat un traseu de legatura, care se îndreapta spre „drumul familial". Canionul 7 Scari poate fi ocolit, recomandat cand ingheata, prin dreapta, pe o varianta ce iese deasupra sa. Dupa o portiune mai domoala, poteca se continua abrupt urmarind firul vaii presarate cu bolovani. In partea superioara, poteca urca o serie de serpentine scurte pîna în marginea padurii, de unde se zareste cabana.

Dîmbu Morii — Prăpastia Ursului — Cabana Piatra Mare — Vîrful Piatra Mare

Marcaj: bandă roşie
Durata: 3½—4 ore
Traseu accesibil tot timpul anului

Trecand de podul peste raul Timis, urmam, drumul prin mijlocul satului de vacanta, ca in cazul traseului anterior. Dupa 15 minute intalnim prima bifurcatie de trasee: in dreapta porneste şoseaua forestieră se îndreaptă spre cheile şi cascada „Şapte scări”, in stanga se desfac doua trasee spre cabana Bolnoc, respectiv spre Peştera de Gheaţă. Printre aceste trasee, în lungul pîrîului afluent pe dreapta al văii Şipoaia, se desprinde drumul marcat cu banda roşie, spre cabana şi vîrful Piatra Mare. După ce este străbătută pajiştea de la Dîmbu Morii, traseul se continuă în panta domoală, prin pădurea cu poieni, pînă în apropierea unui abrupt impresionant care poartă denumirea sugestivă de „Prăpastia Ursului” şi poate fi admirat de pe un umăr situat în dreapta potecii. Spre dreapta, pe poteca însoţită de marcajul triunghi albastru, se poate ajunge într-o jumătate de ora la cascada şi cheile „Şapte scări”. După 500 m, o a doua derivaţie scurtă se îndreaptă spre traseul care trece pe la Şirul Stîncilor. În poiana Livada Mare poteca şerpuieşte pe lîngă un izvor, întîlneşte traseul bandă albastră, dinspre Peştera de Gheaţă şi cabana Bolnoc, şi se continuă în comun spre sud.