Piatra Mare

Prezentare

Nu este un munte al superlativelor ca Fagarasul, Retezatul sau Piatra Craiului, nu are aura legendara a Ceahlaului sau Bucegilor, nici macar aspectul fotogenic al Ciucasului. Este un munte bland, mic si usor de strabatut in orice anotimp. De fapt, asta are in cea mai mare masura: accesibilitatea. Piatra Mare este un munte cuminte, cochet, asezat numai bine: in sudul depresiunii Brasov, intre Muntii Postavar (nord vest), Bucegi (vest), Baiului (sud) si Ciucas (est).

Muntele poate parea sarac in destinatii turistice: Canionul 7 Scari, Prapastia Ursilor, Canionul Tamina, Pestera de Gheata, Coada Pietrei Mari, Piatra Scrisa, Varful Piatra Mare, fiind cam singurele "cu nume", care ne vin in minte. Cele nenumite sunt, insa, mult mai multe si, cu siguranta, mai frumoase. Frumoasele privelisti care se deschid spre rasarit, toamna, catre abruptul impresionant al Bucegilor, luminile Brasovului licarind in vale, intr-o noapte de iarna cu cer curat, sau pajistea alpina incarcata cu bujor de munte in zilele calde ale Sanzienelor, va vor aduce mereu inapoi, ca un drog pasnic si facator de bine...

Limite si alcatuire

Spre est, Piatra Mare se invecineaza cu Muntii Garbovei, de care sunt despartiti prin Valea Garcinului. Spre sud, muntii mici ai Predealului se intaind dincolo de Valea Timişului Sec de Sus. La vest, Valea Timisului il desparte de Postavar, fratele bun al Pietrei Mari. Inspre nord, nimic nu umbreste maretia acestui munte, ce se ridica deasupra depresiunii Brasovului cu peste 1200 m.

Piatra Mare are o alcatuire masiva, de forma unei culmi lungi, intinse, aproximativ, pe directia nord-sud, care face un nod in apropierea varfului Piatra Mare (1844 m), intr-un platou nu foarte intins, dar de o frumusete aparte. Aceasta culme, care porneste din sud-vestul orasului Sacele, are forma unei insiruiri de varfuri de inaltime medie, despartite prin mai multe sei: Bolnocul, Bechia, Gatul Chivei (1 639 m), Piatra Mica (1 610 m). Urca apoi, prin Sura de Piatra catre varful Piatra Mare. De aici, spre sud, coboara lin, prin Coada Pietrei Mari, catre Muchia Susaiului. Din aceasta mare culme se desprind, lateral, mai multe culmi secundare. Spre vest coboara, pornind din apropierea Pietrei Mici, Sirul Stancilor, pe care s-au format Prastia Ursilor si Canionul Sapte Scari. Tot spre vest coboara Culmea Carierei, pe care au luat nastere din Valea Pietrei Mici, Cascada si Canionul Tamina. Estul masivului are un aspect mai abrupt, dat de prezenta conglomeratelor, ce determina un relief ruiniform, dominat de coloane, cleanturi si conuri de grohotis.

Pe langa conglomerate, in Piatra Mare se intalnesc calcare, destul de frecvent, si, mai rar, marne, gresii si argile. Petecele de calcar determina numeroase forme de relief caracteristice: lapiezuri (in zonele Piatra Scrisă, respectiv Şirul Stîncilor), doline (in zona cabanelor Bunloc si Piatra Mare), chei (7 Scari, Tamina) si cascade.

Flora si Fauna

Flora masivului este comuna, bine reprezentata de speciile forestiere. Cea mai mare parte a masivului este acoperita de paduri de fag si de amestec, iar in partea superioara de molid. Un ochi atent si curios poate descoperi, insa, prin luminisurile de la poale, pete colorate de viorele (Scilla bifolia), brebenei (corydalis cava), floarea paştelui (anemone nemorosa), crucea voinicului (hepatica transsylvanica), ciuboţica cucului (primula officinalis). Mai sus, pe solul acid din zona molidului, covorul vegetale este alcatuit din măcriş iepuresc (oxalis acetosella) si ferigi (genul Nephrolepsis).

Zona alpina a Pietrei Mari adaposteste, de asemenea, cateva specii predominante. Paiusul rosu (festuca rubra) isi imparte suprematia cu tufe intinse de smardar (rhododendron kotschyi) si de afin(vaccinium myrtillus). Clopoteii (campanula), garofitele(dianthus) si gentianele(gentiana) intregesc tabloul. Ferite privirii, prin stancariile sau poienile inalte ale Pietrei Mari se ascund floarea de colţ (leontopodium alpinum), iedera albă (daphne blagayana), tulichia mică (daphne cneorum), ghinţura galbenă (gentiana lutea).

Fauna Pietrei Mari este bogata şi destul de variată. In păduri se întîlnesc cerbi carpatini, urşi bruni, rîşi, specii ocrotite prin lege, alaturi de jderi, vulpi, mistreţi, iepuri şi, mai rar, lupi.
Spre limita superioară a pădurii zboară cocoşul de munte (Tetrao urogallus), pasăre declarată monument al naturii. Găinuşa de alun (Tetrao bonasia) este răspîndită de la poalele muntelui pînă aproape de pajiştea subalpină.

Turism
Intinderea sa este, de asemenea modesta, aproximativ 80 Kilometri patrati. Cu pas hotarat, poti strabate intr-o singura zi masivul, pornind din oricare din localitatile aflate in apropierea sa si luand ca destinatie pe oricare alta. Puteti porni spre munte din Sacele, Timisul de Sus, Timisul de Jos sau din Predeal, localitati in care se ajunge lesne, din Valea Prahovei (Predeal, Timisul de Sus, Timisul de Jos), sau cu autobuzul din Brasov (Sacele).

Traseele turistice sunt, in mare masura, accesibile tot timpul anului, cu limitarile impuse de sezon sau conditiile meteo. Starea marcajelor este buna, solicitand atentia turistului doar zonele defrisate din limita inferioara. In platou, chiar si in conditii de ceata, prezenta stalpilor indicatori faciliteaza orientarea. De asemenea, configuratia muntelui, impune o logica accesibila celor obisnuiti sa "citeasca" harta.

Alimentarea cu apa nu este o problema pentru Piatra Mare, numeroase izvoare fiind prezenta in tot cuprinsul masivului.

Localitatile de patrundere in masiv prezinta numeroase posibilitati de cazare, pentru toate pretentiile si buzunarele. In zona mai inalta, exista, cu program permanent, doua cabane: Bunloc Sava, situata la altitudinea de 1000 m, la distanta de o ora jumate-doua de Sacele, cu capacitate de cazare redusa si Piatra Mare, la 1600 m, in zona centrala a masivului, punct de intersectie pentru cele mai multe trasee turistice. Capacitate de cazare a acesteia este limitata la 20 de locuri. Ambele cabane sunt construite in ultimii ani, in apropierea unor cabane vechi, arse.

Traseele turistice din Piatra Mare urmaresc, pana in zona superioara, vaile sau culmile descrise. Sa le enumeram, intr-o sumara descriere:
Predeal - Hotel Belvedere — Poiana Stanii Pietricica — Vîrful Piatra Mare

Marcaj: cruce roşie
Durata: 4—5 ore
Traseu accesibil tot tot timpul anului

De la gara, pana in zona Belvedere (Cioplea), se ajunge pe şoseaua care traversează calea ferată langă gara, functie de bunavointa, in cca. 45 min. De aici, o jumatate de ora, traseul insoteste drumul spre Susai. Desprinzandu-ne de acesta, urmam marcajul cruce rosie, care ne va insoti prin padure, in urcus usor, peste o spinare alungita, intrerupta de mai multe sei domoale. Timpul de parcurgere este de 4-5 ore, in functie de anotimp, grup etc. Din varful Piatra Mare se ajunge repede (45-60 min) la cabana Piatra Mare, urmarind marcajul banda rosie.

Predeal - Hotel Belvedere — Timişu Sec de Sus — Poiana Stanii Pietricica

Marcaj: punct albastru
Durata: 3-4 ore
Traseu dificil iarna

O varianta a traseului de mai sus se desprinde mai sus de hotelul Belvedere (cca 200 m) catre stanga (nord), urmarind marcajul punct albastru. Traseul coboara prin padurea deasa in Valea Timisului Sec de Sus, limita intre muntii Predealului si cei ai Pietrei Mari. De aici, urcă prin pădure pe culmea situata între valea Timişului Sec de Sus şi Timişului Sec de Jos, traversează o înşeuare largă şi pătrunde în porţiunea superioară a Poienii Stanii Pietricica. In poiana, traseul se intersecteaza cu traseul anterior si cu traseul ce urca dinspre cabana Rentea, marcat cu triunghi albastru. Timpul de mers pana aici este de aproximativ 2 ore si jumatate. In continuare se poate urca la varf, in aproximativ o ora, sau, ocolind, pe sub Piatra Scrisă, se poate ajunge la cabana, pe traseul triunghi albastru, in circa o ora.


Timisu de Sus — Cascada Tamina — Varful Piatra Mare

Marcaj: banda albastra
Durata: 3—4 ore
Traseu dificil iarna

Din halta Timisul de Sus se urca catre Predeal aproximativ 1500 de metri, pana in dreptul unui drum forestier, ce se desprinde catre stanga (est). După ce traverseaza albia îngustă a Timişului, poteca urcă pe culmea Băii Mici. Dupa aproximativ o ora ajungem in zona unei culmi calcaroase, care se detaşează net faţă de împrejurimi. În această culme, la altitudinea de 1 100 m sunt sculptate cheile şi cascada Tamina. Cheile pot fi strabatute usor, cu ajutorul unor amenajari, scări şi balustrade, in circa 30 de minute, pe o poteca ce coboara prin dreapta culmii calcaroase, in care apele pîrîului Pietrei Mici au format o succesiune de 5 cascade strînse între pereţi verticali, înălţaţi cu peste 50 de metri deasupra unui adevărat labirint clocotitor. In cădere, apa exercită asupra calcarului o acţiune intensă, formînd o serie de marmite circulare sau eliptice. Traseul se continuă pe Valea Pietrei Mici, care este traversată în apropierea unor cabane forestiere, pe lîngă care poteca urcă pieptiş pe versantul stîng prin pădure, pe lîngă o serie de pinteni proeminenţi de calcar. Poteca ajunge in limita padurii, în apropierea unei stîne, desupra careia intalneste traseul cruce abastra. De aici, pana pe varf au mai ramas aproximativ 45 de minute.


Timisu de Jos - Dîmbu Morii — Cheile „Şapte scări” — Cabana Piatra Mare

Marcaj: banda galbena
Durata: 3-4 ore
Traseu dificil iarna

Din halta Timisul de Jos, traseul urmareste drumul national spre Brasov circa o jumatate de ora, pana in dreptul fostei cabane Dambul Morii, in jurul careia s-a dezvoltat un mic sat de vacanta. De aici, urmand drumul forestier catre dreapta (est) ajungem in alte 15 minute la o bifurcatie de trasee, care se desfac în evantai spre cabanele Bolnoc si Piatra Mare. Traseul nostru urmareste, pe banda galbena, valea Sipoaiei. Dupa intrarea în padure, drumul se inclina, o data cu îngustarea treptata a vaii. În apropierea cheilor „Sapte scari” se ramifica spre stînga o poteca de legatura (triunghi albastru) care trece pe sub Prapastia Ursilor, intersectînd traseul "Drumul familial". Poteca se continua pe firul vaii si, în curînd, apare prima treapta de 8 m a canionului, succedata de alte 6 trepte dintre care cea mai înalta atinge 35m. Scarile metalice alterneaza cu podete înguste. Schimbarile bruste de directie împiedica privirile sa cuprinda în ansamblu cheile, cu o lungime de 160 m, care corespund unei diferente totale de nivel de 60 m. Ca si în cazul cascadei Tamina si aici se întîlnesc marmite, clar conturate, care indica tendinta continua de adîncire a firului de apa care le-a creat. La iesirea din chei, este întîlnit imediat un traseu de legatura, care se îndreapta spre „drumul familial". Canionul 7 Scari poate fi ocolit, recomandat cand ingheata, prin dreapta, pe o varianta ce iese deasupra sa. Dupa o portiune mai domoala, poteca se continua abrupt urmarind firul vaii presarate cu bolovani. In partea superioara, poteca urca o serie de serpentine scurte pîna în marginea padurii, de unde se zareste cabana.

Dîmbu Morii — Prăpastia Ursului — Cabana Piatra Mare — Vîrful Piatra Mare

Marcaj: bandă roşie
Durata: 3½—4 ore
Traseu accesibil tot timpul anului

Trecand de podul peste raul Timis, urmam, drumul prin mijlocul satului de vacanta, ca in cazul traseului anterior. Dupa 15 minute intalnim prima bifurcatie de trasee: in dreapta porneste şoseaua forestieră se îndreaptă spre cheile şi cascada „Şapte scări”, in stanga se desfac doua trasee spre cabana Bolnoc, respectiv spre Peştera de Gheaţă. Printre aceste trasee, în lungul pîrîului afluent pe dreapta al văii Şipoaia, se desprinde drumul marcat cu banda roşie, spre cabana şi vîrful Piatra Mare. După ce este străbătută pajiştea de la Dîmbu Morii, traseul se continuă în panta domoală, prin pădurea cu poieni, pînă în apropierea unui abrupt impresionant care poartă denumirea sugestivă de „Prăpastia Ursului” şi poate fi admirat de pe un umăr situat în dreapta potecii. Spre dreapta, pe poteca însoţită de marcajul triunghi albastru, se poate ajunge într-o jumătate de ora la cascada şi cheile „Şapte scări”. După 500 m, o a doua derivaţie scurtă se îndreaptă spre traseul care trece pe la Şirul Stîncilor. În poiana Livada Mare poteca şerpuieşte pe lîngă un izvor, întîlneşte traseul bandă albastră, dinspre Peştera de Gheaţă şi cabana Bolnoc, şi se continuă în comun spre sud.

Aventura in Leaota, 2

View Leaota 1 in a larger map

Cu gustul frustrarii, de la ultima aventura prin Leaota, inca proaspat, pornim spre munte hotarati sa ne atingem obiectivul, mai ales ca de data asta este unul modest: vrem sa urcam pe Valea Badenilor, pana in Curmatura Tancavei si, de acolo, sa coboram la cabana Leaota, urmarind traseul marcat cu albastru in harta Google. In paralel, o a doua echipa, ar trebui sa urce pe Valea lui Coman in Marginea Domneasca si sa coboare prin Romanescu la cabana.

Zis si facut, ne intalnim la 6.30 la autogara IDM, de unde pornesc spre Targoviste curse la fiecare jumatate de ora. Suntem, in prima echipa, eu, Ioana si Nuca, in a doua, Mihu, Laurentiu si Adi. La Targoviste ajungem intr-o ora si jumatate. Soferul, amabil, ne duce catre autogara altei firme, care are curse spre Cetateni. Nu asteptam mult si pornim mai departe. Inca o ora si suntem in comuna Cetateni, locul de start pentru echipa 2, care porneste la drum. Noi ne tocmim cu un nene, care se ofera sa ne duca cu masina pana dincolo de Valea Badeni, scutind vreo 15 km de mers pe jos. Asa se face ca la pe la 11 luam la picior drumul forestier catre cantonul Fagetel.

Valea este de o frumusete aparte: padurea tanara de arini, colorata in verde crud, primavaratic, lasa privirea sa razbata prin ea si sa intrezareasca apa zglobie a Badencei si muchiile ce strajuie valea de o parte si de alta... Ne bucuram de vreamea placuta, numai buna de mers. Cerul este pe jumatate acoperit de nori cumulus, pufosi. Intr-o ora ajungem la intersectia cu drumul ce urca pe Valea Tabrei. Poposim, ragaz de un sendvis, si ne sfatuim in legatura cu vremea. Fetele nu sunt prea incantate de norii amenintatori care se aduna deasupra, colorandu-se, din alb in cenusiu, asa ca hotaram sa scurtam tura pe Valea Tabrei.

Drumul este linistit, urmarind paraul, bine amenajat in prima parte. Trecem pe langa o echipa de muncitori forestieri, care ne linistesc, zicandu-ne ca drumul merge pana sus, in creasta, fara probleme de orientare. Ne avantam increzatori inainte si, nici cand trebuie sa urcam, practic, prin albia raului, nu ne ingrijoram. Mergem inainte. La ora 1, insa, surpriza, drumul se infunda, facand, catre stanga o bretea ce urca vreo 500 de metri, coborand, mai sus, inapoi in firul vaii. Cercetam cu atentie zona, cautand drumul promis, dar nu-i chip: pe aici nu a trecut, in sus, niciun drum. Ochim de jos, catre dreapta, pe piciorul Gruiului, un culoar care pare sa urce in coama, aveam sa aflam, mai tarziu, ca e urma unei avalase, si pornim in sus pe versant. Incercam sa razbatem printr-o vale, dar e imposibil. E plina de busteni, pietre, crengi si buruieni. Urcam, prin dreapta vaii, pe muchie, ocolind mult, in nenumarate bucle. Padurea este de nepatruns. Ce pare de departe o urma de poteca se dovedeste doar un mic luminis, cat sa incapem toti trei... Ne oboseste ca naiba sportul acesta, ce pare fara finalitate... timp de vreo doua ore reusim sa urcam, cu numeroase opriri pentru "orientare", doar vreo suta de metri, diferenta de nivel. Incet, desupra, nevazuti, norii se cuibaresc peste munte... La ora patru, de undeva, de departe, vine semnalul: un tunet anunta cavalcada. Mai avem de urcat vreo 500 de metri diferenta de nivel, plus coborarea spre cabana. Bucuria drumetiei s-a cam stins, odata cu energia risipita aiurea prin boscheti.

Facem stanga-mprejur... Coboram repejor si, cand atingem firul vaii, incepe sa toarne. Furtuna e in toi. Din toate partile artileria cereasca ne asediaza auzul si, uneori, cand ocheste aproape, sufletele... Coboram grabnic prin drumul transformat in albie de rau. Ajungem, la un moment dat, iar, la taietorii de lemne, care sustin ca drumul e acolo, si urca pana in creasta. Doar cand ii cam lamuresc ca viseaza alt drum, recunosc ca, de fapt, e un fel de poteca, care urca prin dreapta, si ca, intr-adevar, nu s-a mai umblat de mult pe ea... Mai tarziu, aveam sa aflam, de la un padurar, ce ne-a gazduit o jumatate de ora in cantonul situat mai jos de Valea Tabrei, ca, de fapt, drumul se bifurca mai jos, pornind pe muchia incercata de noi... Bifurcatia este vizibila, dar am trecut nepasatori pe langa ea, increzatori in spusele tapinarilor. Ar fi trebuit sa ne duca, repede si usor in gol alpin, pe Muchia Gruiului si, de acolo, prin Marginea Domneasca, pe Varful Romanescu... Multumim de iluminare, desi tardiva, domnului padurar, care se oferise sa ne si cazeze, in caz ca am fi vrut sa ramanem... Grabim, insa, spre Badeni, cu gand sa ajungem acasa... nu trece mult si un jeep, coborand din munte, opreste si ne culege din drum. Saru'mana ! Ne duce pana in DN, oferindu-se, de asemenea, sa ne gazduiasca peste noapte daca nu gasim transport... Asteptam 15 minute intr-un magazin si, un alt om cumsecade opreste si ne duce repede-repede pana in Cetateni, de unde, in cateva minute urcam in ultima cursa de Targoviste. Prindem si acolo ultima cursa spre Bucuresti si ajungem acasa pe la 10 noaptea. Urcam intr-un taxi in care se asculta muzica de opera (sic !) si facem o socoteala sumara: in 15 ore am schimbat 8 soferi...

O tura ciudata, care a mers prost, dar care ne-a uimit prin inlantuirea evenimentelor, parca desprinse dintr-un scenariu... Ca sa parafrazez un alt scenariu, ma intreb retoric: "Ce-am invatat din experienta asta ?", si imi raspund, singur, "Nimic !"...

Gentianele

"Pajistile de munte sînt bogate mai ales în gentiane. Sînt fel de fel, de la Gentiana excisa, cu florile ca iesite din pamînt, pîna la altele înalte de-ti ajung pîna la genunchi. Corola tuturora este ca o cupa cu gura în sus. Poate intra înauntru si un bondar. Deschizînd floarea însa, se vede ca insecta nu prea poate sa umble otrocol înauntrul florii. Calea îi este închisa de anterele care se strîng spre mijlocul florii. Ca sa ajunga la nectarul din fund, insecta trebuie sa dea la o parte staminele, deci sa se umple de polen. În vremea aceasta, stigmatul înca nu e deschis. Florile mai batrîne se recunosc tocmai prin aceea ca cele doua stigmate rasfrînte sînt chiar la gura cupei, pe cînd staminele s-au trecut. Sînt anumite dispozitii ca sa se faca fecundatia încrucisata. Gentianele au fel de fel de culori. Unele (Gentiana phlogifolia), de pe locurile calcaroase din Bucegi, Piatra Craiului, au florile subtiri si lungi ca o cupa de sampanie; bat în rosu, pe cînd Gentiana verna, scurta, cu o singura floare, e albastra ca cerul de Neapole. Micuta gentiana-de-zapada (Gentiana nivalis), care se tine tot pe lînga peticele de omat, este de un albastru azuriu, pe cînd Gentiana praecox var. carpatica e mai mult violeta. Sînt si gentiane galbene. În special Gentiana punctata, înalta, încît rasare cît colo din iarba, cu frunzele mai multe la un nod, poarta în vîrf un ghem de flori mari galbene, cu sute de puncte marunte, purpurii, cu dungi late, verzui spre baza si cu stigmatele tot verzi."

Ion Simionescu - Flora Romaniei

Familia gentianelor, Gentianaceae, este o familie de plante cu flori din 87 genuri si peste 1500 de specii. Genul Gentiana cuprinde aproximativ 400 de specii, fiind considerat un gen de mare. Este un gen cosmopolit, care apare în habitatele alpine din regiunile temperate ale Asiei, Europei si Americii. Unele specii, de asemenea, apar în nord-vestul Africii, estul Australiei si Noua Zeelanda. Speciile genului sunt anuale, bienale si perene. Unele sunt sempervirescente(vesnic verzi), altele nu.

Pentru multe gentiane nu se poate realiza cultura în afara habitatului lor natural, dar mai multe specii sunt disponibile pentru cultivare. Gentiane sunt rezistente si iubesc locurile insorite sau umbrite partial. Prefera solurile acide bogate în humus si bine drenate. Se preteaza bine la gradinile pietroase. Numele este un tribut adus lui Gentius, un antic rege ilir, despre care se spune ca a descoperit proprietatile tonice ale plantelor.

Unele specii au proprietati terapeutice, radacinile lor fiind recoltate pentru fabricarea de bauturi tonice. Gentianele sunt, de asemenea, folosite pentru aroma, de exemplu în biter, si bauturi racoritoare care contin "extract din radacina de gentiana". De exemplu, lichiorul frantuzesc Suze este fabricat din gentiana galbena, iar fabrica de bere italiana Del Borgo produce o bere, folosind gentiana ca adjuvant.

Gentianele au frunze opuse, care sunt, uneori, aranjate într-o rozeta bazala, si flori în forma de trompeta, care sunt, de obicei, albastre sau azurii, dar putand varia de la alb, crem si galben la rosu. Multe specii arata, de asemenea, polimorfism considerabil cu privire la schimbarea culorii florii. De obicei, speciile de flori albastre predomina în emisfera nordica, iar speciile cu flori rosii apar predominant în Anzi. Speciile cu flori albe sunt împrastiate peste tot, dar predomina în Noua Zeelanda.

Toate speciile de gentiana au flori tubulare si terminale, de cele mai multe ori pe tipul 5 (5 petale si 5 sepale), dar unele specii prezinta variatii de 4 sau 7. Stilul este destul de scurt sau absent. Corola este adesea tubuloasa, prezinta falduri între lobi, iar unicul ciclu de stamine, episepal, este concrescut cu ea.

In flora tarii noastre sunt raspândite mai mult în regiunile de munte, îndeosebi prin pajisti. Unele traiesc prin paduri, în locuri mlastinoase sau chiar prin balti. Dintre cele mai intalnite specii de gentiane enumeram: Gentiana acaulis, Gentiana asclepiadea, Gentiana bulgarica, Gentiana ciliata, Gentiana cruciata , Gentiana frigida, Gentiana kochiana, Gentiana lutea, Gentiana nivalis, Gentiana orbicularis, Gentiana punctata, Gentiana utriculosa, Gentiana verna. Sa le luam pe rand:

Gentiana acaulis

Cunoscuta sub numele de Cupe, Gentiana acaulis este intalnita, uneori ca Gentiana Excisa, sau ca Gentiana kochiana. Este o planta scunda, cu tulpina foarte scurta, cu inaltimea de aproximativ 2 cm, la baza cu o rozeta de frunze oval eliptice, groase, întinse pe pamînt, la vîrf cu o singura floare mare, îndreptata în sus, în forma de cupa lunguiata, de culoare albastriu-azurie, întunecata, cu nervuri longitudinale de culoare verde-masliniu. Florile cresc pe un peduncul foarte scurt de 3-6 cm lungime. Frunzele sunt sempervirescente, de 2-3.5 cm lungime, prinse într-o rozeta bazala, formând tufe de pana la 10 cm latime. Cupele iubesc locurile pline de soare, inflorind la sfârsitul primaverii si vara, în iunie-iulie, pe pajisti sau in poienile din zona paduroasa, montana.
Gentiana acaulis este o gentiana autohtona mica, specifica Europei centrala si de sud est, din Spania pana în Balcani, crescand, în special, în regiunile muntoase, precum Alpii, Cévennes si Pirinei, la înaltimi intre 800 si 3.000 m. Este o planta perena ce creste pe soluri acide.
Strâns inrudita cu ea este Gentiana Clusii, deseori fiind confundate. Diferenta este data de faptul ca cea din urma creste pe soluri calcaroase si are frunzele mai scurte, iar florile nu au dungi de culoare verde-masliniu.
Gentiana acaulis este prezenta pe monedelor euro, austriece, de un cent.
Alcatuirea florii acestei frumoase plante alpine reprezinta un exemplu de organizare în vederea asigurarii polenizarii ei prin insecte. Astfel, în fundul cupei care formeazi corola, nectarul cautat de insecte se afla în cinci pungi separate, asezate în cerc, ceea ce face ca bondarul care viziteazi aceste locuri si sa-si introduca succesiv trompa de cinci ori în fiecare din pungi; astfel, învîrtindu-se în interiorul, corolei curata cu spinarea sa polenul de pe toate cele cinci stamine asezate tot în cerc în jurul pistilului si apoi îl transporta pe stigmatul altei flori. În cazul în care din diferite cauze floarea nu a fost polenizata cu polen de la alta floare, este cu putinta si o «autopolenizare». Bunaoara, pe vreme rece, în timpul noptii sau spre sfîrsitul perioadei de înflorire, corola se apleaca cu gura în jos si astfel polenul care se gaseste scuturat în fundul ei, cade pe stigmat.

Gentiana asclepiadea

Floarea este numita popular Lumanarica pamantului. Are tulpinile simple, frunzele ovat-lanceolate, iar florile mari, albastre, la interior cu pete întunecate, dispuse axilar, câte 2-3. Creste prin paduri si tufisuri în regiunea de dealuri si de munte. Este o planta medicinala, folosita ca remediu popular contra icterului.

Lumanarica pamantului apare pe bancnota de 10 Ron, alaturi de efigia istoricului Nicolae Iorga.

Gentiana bulgarica

Gentiana bulgarica, numita popular Limba-cucului, este o planta scunda, pîna la 15 cm înaltime, cu tulpina des ramificata. Ramurile, aproape de aceeasi înaltime, poarta pe codite lungi florile de un albastru-violet, de 1—2 cm lungime, cu corola tubuloasa, pe margine cu cinci diviziuni. Caliciul are cinci dinti îngusti, ascutiti, mai lungi decît tubul corolei. Frunzele sînt asezate în perechi; cele de la baza în forma de limba, rotunjite, cele de sus ascutite. Înfloreste în august-septembrie si creste pe pajistile muntilor Bucegi si Piatra Craiului.

Gentiana ciliata

Popular e numita Trambita ciobanului. Infloreste toamna tarziu, din august pana in octombrie, pe pajisti aride si pasuni subalpine. Un semn distinctiv e dat de cilii de marginea petalelor. Un alt semn este dat de numarul petalelor, care este patru, la fel ca la gentiana campestris.

Gentiana cruciata

Este o planta foarte rezistenta. Infloreste din iulie pâna în octombrie. Florile sunt hermafrodite fiind polenizate de bondari, fluturi. Planta prefera soluri bine drenate (nisipoase, sau argiloase), acide, neutre sau bazice(alcaline). Poate creste in semi-umbra sau in locuri descoperite. Radacina este uneori utilizata în fabricarea biterului de gentiana, fiind aperitiva, tonic amara, digestiva, febrifuga. Este utilizat în tratamentul durerilor de gât si raguseala.

Gentiana frigida

Gentiana frigida este alintata popular Ghinturica. Este o planta scunda, cu tulpina de 2—8 cm înaltime, iar la vîrf poarta una-doua flori cu corola în forma de cupa, de 3—3,5 cm lungime, pe margini cu cinci dinti scurti. Are o culoare alb-galbuie, aproape transparenta, avînd pe dinauntru cinci dungi albastre spalacite si fiind adesea presarata cu puncte albastre mai întunecate. Frunzele, în perechi, alungite, rotunjite la vîrf, la baza împreunate pe tulpina în cîte o teaca, vizibil umflata la frunzele de sus. Înfloreste în iulie-august in locuri ierboase si stîncoase.
Este raspandita în tara prin muntii Rodnei, Bucegi, Fagarasului.

Gentiana lutea

Sau Ghintura galbena este o planta robusta, cu tulpini pîna la 1 m înaltime si cu frunze mari, lanceolate larg, late, eliptice, asezate în perechi, de un verde-albastrui, cu cinci-sapte nervuri puternice. Florile mari, galbene, stau în buchete dese la subsuoara perechilor de frunze de la partea de sus a tulpinii, ca în niste cosulete. Corola are un tub scurt si cinci-sase diviziuni lunguiete. Înfloreste în iulie-august. Se gaseste pe coaste ierboase însorite, pe grohotisuri, adeseori, in zone calcaroase si, uneori, în zona paduroasa. Este raspandita cam peste tot prin Carpati. Aceasta frumoasa planta, zvelta si puternica a devenit foarte rara în muntii nostri, deoarece ea a fost recoltata în scopuri medicale, folosita în bolile de stomac si ficat.

Radacina, care poate atinge o grosime de circa 15 cm si o lungime de pana la un metru, se foloseste în farmacie, avînd proprietati tonice si digestive. Recoltata toamna, serveste la prepararea unui rachiu amar, aperitiv. Radacina de gentiana are o lunga istorie de utilizare în tratamentul tulburarilor digestive, fiind un ingredient al multor medicamente brevetate. Contine unii dintre cei mai amari compusi cunoscut si este folosita ca o baza stiintifica pentru masurarea amaraciunii. Este utila în special în starile de epuizare cauzate de boli cronice si în toate cazurile de debilitate, slabiciune a sistemului digestiv si lipsa poftei de mâncare. Este unul dintre cele mai bune intaritoare ale sistemului uman, pentru stimularea ficatului, vezicii biliare si sistemului digestiv si este un tonic excelent cu proprietati purgative pentru a preveni efectele debilitante.
Gentiana lutea este tiparita pe reversul bancnotei de 2000 lekë albanezi, alaturi de efigia regelui Gentius, legendarul patron al genului Gentiana.

Gentiana nivalis

Gentiana nivalis, numita si Ochincele mici la noi, sau gentiana alpina in Europa, este floarea nationala a Elvetiei. Are tulpini de 2—10 cm înaltime, frunzoase, de obicei ramificate de la baza. Ramurile poarta la vîrf cîte o singura floare mica, cu un caliciu cilindric, îngust, cu cinci dinti ascutiti si o corola formata dintr-un tub îngust cilindric, pe dinauntru alb si cu cinci petale, de un albastru intens. Frunzele sînt mici, asezate în perechi. Planta foarte gingasa. Înfloreste în iulie-august. Creste prin pajisti, pe bolovanisuri si în locuri pietroaie, peste tot prin muntii Carpati.

Gentiana orbicularis

Ghintura de colti este o planta pitica, asemanatoare cu ghintura de primavara, însa cu frunzele mici, aproape rotunde, cele inferioare foarte înghesuite una deasupra alteia. Floarea este de un albastru viu. Înfloreste în iulie-august. Creste prin locuri ierboase si stîncoase, fiind raspandita prin muntii Rodnei, Bîrsei, Bucegi, Fagarasului.

Gentiana punctata

Gentiana punctata este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini. Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele, in numar de 5, sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine.In scopuri medicinale, incepand din luna august si pana toamna tarziu se recolteaza rizomii cu radacinile, uscandu-se imediat dupa recoltare. Radacina plantei se foloseste pentru stimularea poftei de mancare sau, fermentata, in productia unor lichioruri.

Gentiana utriculosa

Popular cunoscuta ca Fierea pamîntului, Gentiana utriculosa are o tulpina dreapta, de 5—15 cm înaltime, ramificata de la baza, cu ramurile îndreptate în sus si purtînd fiecare cîte o floare cu un caliciu umflat, lat de 5 mm, cu cinci muchii late, aripate si cinci dinti. Frunzele sînt mici, în perechi, iar cele baza sînt mai îngramadite. Înfloreste în iunie-iulie, pe pajisti sau în regiunile inferioare, peste tot prin Carpati.

Gentiana verna

Numita si ghintura de primavara, Gentiana verna este o planta scunda, cu o rozeta de frunze scurte, ovale, alungite, întinse pe pamînt. Tulpinile, de 2—5 cm, cu cîteva perechi de frunze mici, poarta la vîrf o singura floare de un albastru intens. Caliciul lung, adeseori umflat, cu cinci muchii proeminente, ascutite si cinci dinti. Corola este formata dintr-un tub si cinci petale late, ovale, întinse. Înfloreste din luna mai pîna în august, dupa altitudine.
Se gaseste prin pajisti, pe grohotisuri si in locuri stîncoase, fiind raspandita peste tot prin muntii Carpati.