Bucegi, sub streasina toamnei

Cand celelalte planuri de munte cad, mergem in Bucegi... e deviza noastra recenta. Cum in Buila nu prea ma lasa inima sa merg cu ploaia anuntata de meteorologi si cu soborul saracit, pun planul B(de la Bucegi) la bataie. Sambata de dimineata urcam in trenul de 7 (mai nou nici la accelerat nu mai gasim locuri), eu, Ioana, Radu si Andrei, iar la 10 fara suntem deja in Busteni. Ne intalnim cu Cici, prietenul nostru din Bran si pornim copacel catre cabina. Planul e sa urcam repede cu cabina si apoi sa mergem pe la Omu si sa coboram pe Valea Gaura in Bran. La telecabina, insa, prima surpriza a zilei: coada de zile mari. De neinteles pentru noi, privind in sus la ceata care acopera masivul. Propunerea de a merge pe jos este repede combatuta: nu avem timp sa ajungem pe zi in Bran (de parca asta a fost vreodata o problema). Asa ca asteptam si asteptam si asteptam vreo doua ore. Urcam repede apoi (12 minute) si suntem sus la 1 de dupa amiaza. Trecem val vartej pe langa Babe si Sfinx si ne pierdem in ceata spre Omu. Drumul e o adevarata placere. Vantul nu bate atat de tare cum asteptam, iar de frig nici vorba. Tot sa mergi. Dar atat, pentru ca privirea se blocheaza repede in negura. Trecem peste Saua Sugarilor, apoi pe sub Cerdac si vedem prin ceata rarefiata Acele Morarului. Usurel, valurile de ceata se topesc sub vantul hotarat. Eu hotarasc sa nu mai ocolesc de asta data varful Ocolit si urc catre stanga, sustinut. Ceilalti se insira alene pe drum.
Norii fug repede dezvelind pret de cateva clipe privelisti de vis. Sus pe varf am un moment de deruta - Cabana si Varful Omu se vad... in jos... Imi amintesc de disputa cu Rusu si ii dau acum dreptate, desi cred ca nici el, ca atatia altii, nu cred sa fi urcat pe acest varf. In fata cabanei, inchisa peste iarna, poposim in compania unor sandvisuri delicioase si a unor biscuiti binefacatori. Ne urnim grabnic apoi catre Saua Hornurilor. Privirea se intoarce ades in urma, catre silueta frumoasa a Omului. In sa hotaram sa mergem peste Scara, pe culmea Tiganesti si sa coboram pe Clincea Prea frumos s-a facut cerul ca sa nu stam cat mai mult sus. Pasii ne indreapta catre Scara pe care urcam aproape in fuga. Abia o jumatate de ora de la Omu pana aici. Norii s-au cam risipit, iar pe varf (de forma unui mic platou) avem o perspectiva minunata asupra zonei nordice a masivului... Bucsoiul, mai cu seama, se arata semet si insingurat...
Coboram repede, catre est deasupra caldarii Tiganesti, lasand catre stanga poteca ce coboara pe Ciubotea si ne continuam drumul catre nord. Siruri de stanci puternic metamorfozate ne insotesc de ambele parti. Sunt surprins de pitorescul zonei. In vale stau adunate apele sarace ale Lacului Tiganesti, singurul natural din masiv. In urma noastra zidul de piatra al Scarii. De jur imprejur turnuri de cetate. Sfincsi si babe sa tot numeri. Soarele in cumpat peste spinarea Pietrei Craiului. De atata frumos si rododendronii au innebunit si au inflorit a doua oara... Depasim, beti de frumusetea momentului, cateva culmi paralele si ne coboram pronuntat pe Clincea. In marginea padurii poteca se lasa ghicita, dar o dibuim printre molizi. Trecem de Poiana Clincei si urma de bordei ciobanesc de aici, evitam poteca pronuntata catre stanga si mergem prin desis tot inainte. O mica saritoare ne scoate din monotonia potecii. O "sarim" si intram de-a binelea in padure. Drumul e frumos, padurea se inalta treptat, poteca se lasa alene spre vale. Seara izvoraste din vai. Un indicator ne pune pe jar: 3 (trei) ore pana la Bran. Noi am plecat deja de 2 ore jumate de la Omu si erau socotite patru, asa ca banuim ceva putred la mijloc. Ne pregatim frontalele si continuam. Ne dor talpile de atata coborat, dar promisiunea ciorbei pregatita de Iulica ne misca inainte. O rupem ades la fuga, incurajati de pantele domoale si ingrijorati de timpul inca mare pe care-l mai avem de mers. Surpriza, insa, dupa doar o ora ajungem la partia de schi din Bran. Gata. Inca 5 kilometri si suntem in Predelut, acasa la Cici. Drumul prin sat il facem la lumina frontalelor. De-o parte si alta, meri grei de rod ne ispitesc din intuneric. Mancam pe saturate. Mere rosii, mere galbene, mere puzderie. Ne dor dintii, dar nu rezistam nici unei tentatii. Descoperim de fiecare data alt gust... Romania, trista tara vesela, importatoare de mere, e totusi tara merilor...
Pe la 8 seara ajungem in casa prietenului nostru. Ne bucuram de dusul cald, de masa buna si vinul prietenos. Mergem la somn pe rand, inainte de miezul noptii...
Duminica ne trezim tarziu si cu dureri de picioare. Cum timpul nu ne mai permite, hotaram sa ne plimbam peste Magurile Branului. Drum frumos, printre frunze si mere rosii. Facem poze cu nemiluita. De sus, printre valuri de ceata, admiram indelung Scara si culmile nord-vestice ale Bucegilor, pe unde am trecut ieri dupa amiaza. De cealalta parte Craiul se ascunde in neguri. Peste tot flori - de vara, de primavara, de toamna... Coboram agale, luand ca reper Castelul Branului. Tura noastra se incheie in fata castelului, in apropierea locului unde a fost depusa cu multi ani in urma inima reginei. Lesne de inteles de ce, pentru ca si inima mea este legata de aceasta minunata zona...

Linkuri utile

Iata cateva siteuri cu sfaturi utile legate de drumetie, de achizitionarea unor produse etc:
http://gorp.away.com/index.html (http://gorp.away.com/gorp/gear/main.htm)
http://www.hikingandbackpacking.com/gear_buying_advice.html
http://www.traildatabase.org/
http://www.hikemore.com/hiking-gear/gear-guide.htm
http://hike.mountainzone.com/
http://www.sonomaoutfitters.com/

Lectura placuta !

Retezat 17-20 august 2009

Astetpam tura din Retezat de prin iunie, de cand, in buna traditie, ne stabiliseram turele de peste vara, ca pe o rascumparare a turei din 2001, ramasa mie ca cea mai ploioasa amintire din munti. Culcati pe cer senin si pat de muschi pe malul Lacului Bucura, ne-am trezit pe la 4 de dimineta plutind, literlamente, pe apele lacului, crescut in cateva ore. Cu toate lucrurile ude si noi uzi pana la piele am dormit atunci vreo 2 nopti fara sac si fara izopren, doar cu hainele de pe noi, uscate de caldura corpului. Timp de 5 zile singura caldura pe care am simtit-o a fost cea din inimile noastre pe cand urcam varfurile Retezatului: Peleaga, Papusa, Retezat, Bucura, Judele...
De asta data plecam fara cort, urmand sa stam la cabanele Buta si Gentiana. Echipa e plina de veselie: eu, Budinca, Simona, Vierme si Mielu. Trenul de noapte ne poarta in burta ca un balaur, furisandu-se peste campii, dealuri si vai. Orele noptii trec repede si ajungem la Petrosani odata cu zorii. In jumatate de ora avem legatura la Lupeni, iar acolo, gasim repede o ocazie care ne duce dincolo de Campu lui Neag, pe drumul forestier pana aproape de cabana Buta. Ajungem acolo in timp record pe la 11 de dimineata, ne cazam, mancam un pic si, drept siesta, ne culcam sa recuperam orele pierdute peste noapte. Pe la 3 dupa amiaza ne trezim cu pofta de drum, asa ca pornim avantati catre Piule. Trecem prin marginea padurii peste vreo doua picioare de munte si patrundem intr-un valcel inclinat, plin de grohotis. Multe flori de mac galben si de omeag puncteaza albul vaii. Urcam incet, oprindu-ne ades sa ne potolim rasuflarea. Privirea incepe sa distinga in spate, catre nord siluetele elegante ale Papusii si Pelegii. Dupa vreo 2 ore si jumate ajungem intr-o culme inierbata intre varfurile Piule si Plesa. De acolo pana pe varful Piule (2081m) mai sunt doar 5 minute...
Coboram repejor, manati si de norii care acopera incet tot cerul. Revenim la cabana pe acelasi drum, oprindu-ne din cand in cand sa mancam afine. Seara se scurge incet, norii se imprastie, iar cerul se umple de stele.
Marti de dimineata pornim cu gandul de a ajunge pe Piatra Iorgovanului, completand astfel tura in Retezatul Mic. La 9.30 ajungem in Saua Plaiul Mic, unde vederea, printre cele mai cuprinzatoare din Retezat, cuprinde insirate varfurile Custura, Papusa, Peleaga, Bucura, Judele si Slaveiul. Noi ne indreptam catre vest pe lunga culme a Dracsanului, plina de jnepeni mari si vigurosi. Dupa vreo ora peisajul se schimba: intram intr-o pajiste alpina, plina de oi (aflam mai tarziu ca in turma erau doua mii). Catre dreapta se zareste varful Retezat, iar Piatra Iorgovanului incepe sa creasca inaintea noastra. Spre Peleaga incep a se invartosi nori din ce in ce mai negri. Ne continuam drumul pe sub varfurile Dracsanului si Scorotei si ajungem, dupa vreo trei ore, in valea in care isi are izvorul Jiul Romanesc, sub Varful Albele. Temandu-ne de schimbarea vremii hotaram sa facem cale intoarsa. Cautam trecerea spre Culmea Piule-Plesa, cu gand de a cobori pe la Lacul Buta, dar desisul jnepenilor ne descurajeaza in cele din urma, asa ca revenim pe poteca. Cerul se inchide incet-incet; grabim pasul, dar cand trecem de Saua Plaiului Mic, vremea se indreapta, asa ca trecem catre dreapta, pe curba de nivel, catre Taul Butii, situat pe al doilea circ glaciar al vaii. Ne oprim deseori, cautand prin tufele de afin ce a scapat de culegatorii prezenti in numar mare, care aduna cu "pieptenii lor" toate fructele... Pe malul lacului poposim mai mult, profitand si de faptul ca gasim semnal gsm si putem vorbi cu cei dragi de acasa.
Revenim la cabana pe la orele 3 dupa amiaza. Cerul este insorit pe de-a intregul. Ne bronzam in curtea cabanei in timp ce gatim la primus. Dupa masa, drept siesta, atipim vreo doua ceasuri...
Spre seara ne punem iar bocancii si plecam sa cautam ceva afine sau zmeura... in zadar. Ne resemnam cu o bere Hategana, sub cerul ce sta sa cada sub greutatea miliardelor de stele.
Miercuri ne trezim pe la 4, cu gandul de a prinde rasaritul cat mai sus si de a evita nebulozitatea de la amiaza. Strangem repede, infulecam cate ceva si pornim la lumina frontalelor, astfel ca la 6.30 trecem de Saua Plaiul Mic. Pornim catre dreapta, luand ca reper masivul varf al Custurii. Urcusul este bland lasandu-ne timp pentru a ne bucura de frumusetea privelistii. Dupa vreo 3 ore de la pornire ne lasam catre stanga, evitand varful, pentru a prinde Custura Papusii. Trecem cu atentie peste zone intinse de grohotis si intram in frumoasa custura. Poteca suie si coboara mici diferente de nivel, lasand, de-o parte si de alta, privirea sa se bucure de salbatice vederi. Cerul incepe sa se tapeteze cu nori albi si pufosi. Coboram accentuat in Saua Custurii si recuperam apoi, din greu, urcand pe Papusa. Ceea ce pare a fi varful se dovedeste de doua ori doar un tanc proeminent. Trecem pe rand de amandoua si ajungem, pe rand, sus.

Ajuns mai repede pe varf, ma bucur pret de o jumatate de ceas de o liniste perfecta. Spre rasarit, in valea Raului Barbat, si in nord, in Valea Rea, stau aninate cateva lacuri mici. In vest, sub varf, Taul Pelegii se intinde in soarele bland de sfarsit de vara. In toate partile, varfuri masive, inalte, stau stranse ca la un sobor venit sa ne intampine solemn in ceasul inalt al amiezii. Ma simt, ca de obicei, patruns de un ascuns si deplin sentiment de piosenie in fata lor. Glasul interior sopteste, in limba lui tainica, necunoscuta nici mie de-a intregul, un psalm inaltator.

Loc prielnic, poposim aici mai indelung, regrupandu-ne dupa urcusul destul de solicitant. Pornim apoi catre vest, coborand in Saua Pelegii. De aici poteca suie repede pe fata estica a Varfului Peleaga. Intalnim oameni, manati ca si noi de dorul potecilor. Multime de staini: unguri, cehi, polonezi, nemti, romani mai putini. Pe varf sunt zeci de persoane de toate varstele si natiile, ca la un pelerinaj.
Ne inghesuim intr-o poza de varf si pornim in jos, catre Coltii Pelegii. Depasim inca un varf, presarat de blocuri mari de piatra si ajungem intr-un tarziu in Curmatura Bucurei. Din valea Pietrele se ridica valuri dese de ceata albicioasa. O indefinita stare de neliniste ne cuprinde. Privirea nu razbeste nici inainte, nici inapoi; mergem inainte, ca din inertie. In vale ne regrupam si coboram asteptandu-ne pe rand. Alti oameni urca apasati de rucsacuri grele catre Bucura. Noi trecem pe langa Lacul Pietrele, prin multimea de jnepeni si ajungem in pragul serii la cabana Gentiana. Suntem franti de oboseala, dar bucuria acestei zile ne infloreste pe chip sub forma de zambete. Cu gand sa mai pacalim cateva ore somnul ne facem de lucru pe langa pricuiir. Mancam pe indelete, bem ceai si jucam whist. La zece noaptea suntem in saci.
Joi de dimineata ne strangem lucrurile si spunem la revedere Retezatului. Coboram pe vale, trecem pe langa Cascada Lolaia si oprim la Carnic, de unde ne culege un microbuz, care ne duce la tren in Ohaba. Cu greu, ajungem in Simeria, iar de acolo luam un tren de noapte spre Bucurestiul cotidian, prafuit si fierbinte.