joi, 1 aprilie 2010

Aventura in Leaota

Îndelung aşteptată, primăvara ne trezeşte din semihibernarea cotidiană, In trencu dor de munte. Hotărâm să mergem în Leaota, munte despre care ştiam unde este şi cum se ajunge, dar unde, niciunul dintre noi nu umblase vreodată. Ştiam că e prost marcat, că nu sunt cabane şi nici locuri de acces prea bune, că alţi prieteni de munte s-au rătăcit, că zăpada e încă prezentă pe sus, dar îl alegem, sătui oarecum de veşnica destinaţie - Bucegi. Ne strangem vreo zece: eu, Adi, Alex, Cristina, Dan, Mihu, Radu mic, Radu ghiocel, Rusu si Vierme. Din fericire, spre Leaota exista tren la 5 dimineata, care merge bine - e accelerat, asa ca ajungem pe la 7 in Fieni. Obisnuiti cu orele lungi din trenurile de pe Valea Prahovei, ne trezim in ultimul moment ca trebuie sa coboram. Trecem peste pasarela si gasim un microbuz care asteapta pasageri. Dupa o mica tocmeala il convingem pe sofer sa ne duca dincolo de Runcu, pana la Manastirea Adormirea Maicii Domnului. Practic, de acolo mai facem vreo ora pana la cabana. Drumul e lejer, pe drum forestier, prin padurea de amestec in mugur, tivita pe jos cu covor de ghiocei, viorele si branduse. In niciun munte, pe unde am umblat, nu am vazut mai mare risipa de flori primavaratice. Practic, dacă ieşi de pe drum, îţi umpli sufletul de remuşcări - Sub Romanescuoriunde calci, calci pe flori.

La cabană oprim zece minute, cât să vorbim cu câţiva tineri, veniţi cu atvurile, ce pareau a avea in grija cabana. Sus, intr-o cameră se făcuse foc si se putea sta in conditii acceptabile. Fideli ideii noastre de a traversa in Bucegi, plecam hotarati, catre varful Romanescu. Trecem pe langa stâna aflată în limita pădurii şi, cam intr-o jumatate de ora ajungem pe un prim vârf, inainte de Românescu, deasupra Vaii lui Coman. Oprim de-o poza, pentru ca privelistea e frumoasa. Spre nord se zaresc Bucegii, iţiţi de sub caciuli groase de zăpadă. Spre sud, valuri-valuri Subcarpaţii se întind în depărtare acoperiţi de păduri.

Ne intindem la drum, câte unul, pe Culmea Leaotei, către vârf. Oprim când şi când să ne regrupăm sau să ronţăim un biscuite. Depasim mai multe culmi intinse domol catre sud-est. Adi ramane mereu in urma, dincolo de "obligatiile de coada" a grupului. Deşi e vânt, oprim ades şi îl aşteptăm să ne ajungă. Are un rucsac cât toate zilele, bocanci de iarna, incomozi şi respiră greu. Dar e băiat mare...

Ajungem în dreptul vârfului cu mare intarziere, pe la 4 după amiaza. Cerul, Pe Culmea Leaoteisenin pâna la prânz, a căpătat pete alb-gri de nori cirrus. Ştiam, oricum, că prognoza era de ploaie peste noapte. Încerc, într-o pauză, să urc repede sus, dar imi aleg cam prost ruta, căci zăpada mare şi panta înclinată mă fac să renunţ. Ajung din urma grupul, ce trecuse catre Varful Rătei. Depaşim prudenţi nişte pante ameninţătoare, încărcate de zăpadă, mărind distanţa între noi, şi ajungem aproape de vârf, de unde ar trebui sa coborâm către cantonul Rătei. Aici, însă, nu ne hotărâm ce culme - sunt trei - să alegem. Avem două hărţi şi pe una din ele traseul se desfăşoară pe culmea nordică, pe o alta, pe cea din mijloc. Vântul bate din ce în ce mai tare şi cerul s-a acoperit complet. Pierdem aiurea o jumătate de oră, în negocieri stupide. Cei mici - Radu şi Cristina au îngheţat deja - nu sunt echipaţi prea bine - iar pe mine nu mă încântă deloc ideea să-i duc să doarmă în vreo stână. Cum nici eu nu sunt prea hotarât asupra variantei corecte, iau decizia să fac cale întoarsă. Aşa, cel puţin, ajung într-o cabană încălzită, iar peste noapte n-o să mă ude ploaia. Mă urmează, unii mai hotărâţi, alţii mai puţin, cu toţii.

Istoviţi de drum, la întoarcere nu mai urmăm linia de culme, ci ne întindem de-a lungul drumului de car ce ocoleşte peste culmile laterale. Alegere nu prea fericită, căci drumul se bifurcă pe fiecare din ele, iar noi alegem, la un moment dat, fără să observăm bifurcaţia acoperită de zăpadă, varianta ce cobora. Pe lângă Adi, şi Dan începe să aibă probleme de mers. Alex rămâne cu ei, mult în urmă. Urcăm iarăşi către culme, pentru a prinde drumul bun, şi ne întindem, la limita vederii, ca nişte balize umane, pe pantă, pentru ca cei din urmă să nu coboare cumva în vale. Bocancii ni s-au udat, iar vântul se umflă duşmănos. Suferim cu toţii de frig, cei mici mai cu seamă. Îi trimit înainte, însoţiţi de Mihu, să găsească un loc ferit de vânt. Înaintăm greu, noaptea a coborât peste munte, iar luna plină nu ne e de niciun ajutor, abia bănuită printre norii negri. Ne amăgim de vreo două ori, crezând că am atins culmea bună. Din păcate, am părăsit ruta de dimineaţă, aşa că nu ne putem orienta după urme. Pe bâjbâite, la lumina frontalelor, suim iar în coamă şi găsim urmele. De aici o ţinem înainte după ele. Baieţii ramân în urmă cu Adi şi Dan, eu merg înainte cu Mihu, Radu, Cristina şi Vierme. Mergem poticniţi, aşteptând să vedem lumina frontalelor celor din urmă. Într-un târziu gasim culmea cu pricina şi începem să coborâm. Intrăm în pădure fluierând şi repede-repede, ajungem la cabană. Aici e plin de lume adunată în jurul unui foc de tabară. La plecareNoi urcăm în cameră să ne descotorsim de bocancii uzi din picioare. Punem de ceai, ne schimbăm, întindem masa şi, în cele din urmă, ajung şi baieţii. Am încheiat o tură ciudată. Bucuria de peste zi s-a cam estompat şi nici cântatul la chitară, nici masa caldă nu ne descreţesc pe deplin frunţile. Adormim pe rând, vârâţi în sacii de dormit, cu somn tulburat de cheful vecinilor nostri de cabana. Dimineaţă ni se confirmă temerea, peste noapte plouase în averse. Ne strângem alene lucrurile şi-o pornim la vale pe acelaşi drum, tivit de-o parte şi de alta de flori. Mergem pe jos până în Runcu, iar de acolo luăm taxiul până la Fieni. În aşteptarea trenului de 5 ne omenim cu câte o ciorbă caldă. Drumul înapoi este vesel, tura asta n-a ieşit chiar cum am dorit-o. Dar nu-i bai, căci ne vom întoarce !

vineri, 26 martie 2010

Rata despaduririlor a scazut in ultimi zece ani

In ultimii zece ani rata despaduririlor s-a micsoarat, fata de deceniul trecut, insa, anual suprafete de dimensiunea statului Costa Rica sunt despadurite pentru utilizarea in alte scopuri (agricultura). Aceasta este concluzia ultimului raport, dat publicitatii pe 25 martie 2010 de catre FAO (Food and Agrculture Organization of the United Nations). Acelasi raport arata ca anual sunt despadurite circa 13 milioane de hectare, fata de 16 milioane cat a fost rata in deceniul 1990-2000.

Studiul, numit "The Global Forest Resources Assessment 2010", acopera 233 de tari si teritorii, implicand peste 900 de specialisti din 178 de tari, va fi publicat in totalitate in luna octombrie. Mai trebuie precizat ca o data la cinci ani, FAO publica un astfel de raport.

Acelasi raport mai arata ca Brazilia si Indonezia, care au avut cele mai ridicate pierderi de paduri in anii 90, si-au redus semnificativ exploatarile forestiere. Astfel, Brazilia si-a micsorat rata de la 2.9 la 2.6 milioane, iar Indonezia de la 1.9 la 0.5. Mai mult, in numeroase tari afectate in trecut de acest fenomen, au fost desfasurate proiecte ambitioase de replantare. Este cazul Chinei, Indiei, Statelor Unite si Vietnamului. Acest fapt, combinat cu regenerarea si expansiunea naturala in anumite regiuni, au adaugat mai mult de sapte milioane hectare anual, in deceniul 2000-2010. Urmarea este ca pierderea neta a fost redusa la 5.2 milioane de hectare anual, fata de 8.3 milioane, cat s-a inregistrat in deceniul trecut.

America de Sud si Africa au cele mai mari rate de despadurire, cu 4, respectiv 3.4 milioane de hectare. Oceania a inregistrat, de asemenea, mari pierderi, in parte si din cauza incendiilor din Australia. Pe de alta parte, Asia si-a crescut cu 2.2 milioane de hectare, net, suprafata impadurita, datorita programelor desfasurate pe continent. In America de Nord si Centrala suprafata padurilor a ramas stabila, in timp ce in Europa si-a pastrat rata crescatoare, totusi, mai putin accelerata decat in trecut.

Eduardo Rojas, Assistant Director-General al Departamentului forestier al FAO precizeaza:
"Pentru prima data, putem arata ca rata despaduririlor a scazut, la nivel mondial, ca rezultat al eforturilor sustinute atat la nivel local, cat si global. Nu numai ca tarile si-au imbunatatit politicile si legislatiile legate de paduri, dar au si alocat suprafete impadurite pentru utilizarea lor de catre comunitatile locale si pentru conservarea biodiversitatii. Acesta este un mesaj frumos pentru 2010, Anul International al Biodiversitatii. Oricum, rata despaduririlor este inca mare in multe tari si suprafetele cu paduri virgine continua sa scada, ceea ce arata ca tarile trebuie sa-si intensifice eforturile pentru protectia acestora. "

Padurile sunt liderii planetei la fixarea carbonului, fixand aproximativ 289 gigatone (Gt) in copaci si vegetatie. Carbonul stocat in biomasa, litiera si sol, in paduri, reprezinta mai mult decat tot carbonul aflat in atmosfera.

Pe langa activitatile antropice, un element important in pierderea padurilor il reprezinta incendiile, bolile si daunatorii. 1% din padurile lumii, se estimeaza, sunt afectate anual de incendii, in timp ce insectele afecteza circa 35 milioane de hectarel. De asemeni, hazardele naturale - furtuni si cutremure - contribuie semnificativ la rata despaduririlor.

Potrivit secretariatului UNFCCC(United Nations Framework Convention on Climate Change), cauza principala a despaduririlor este agricultura de subzistenta, vinovata de 48% din pierderi. Agricultura comerciala este responsabila de 32 %, constructiile de 14%, iar taierile de lemn pentru combustibil de 5%.

duminică, 14 martie 2010

Despre avalanse

http://snow-trace.blogspot.com/2010/02/cate-ceva-despre-avalanse.html
http://avalanse.blogspot.com/
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/10-avalanse
http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_despre-avalanse-si-activitatea-de-nivologie-in-romania--avalansele_id_2217_pid_3540.html
http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_despre-avalanse-si-activitatea-de-nivologie-in-romania--nivologia-in-romania_id_2217_pid_3541.html