SPECIA Bruna
Ursii formeaza o familie de mamifere terestre de talie mare, cu membre scurte si masive, cu gheare lungi, neretractile. Desi numara doar 8 specii, Ursidaele sunt raspandite pe aproape tot globul pamantesc.
Ursii bruni, stiintific numiti Ursus arctos, traiesc in emisfera nordica, din Kamceatca pana in Alaska, numarand, in prezent, 10 subspecii, de la micutul urs sirian, pana la marele grizzly din Kodiak.
Ursul carpatin, o subspecie aparte, dupa parerile unora, traieste, in salbaticie, maxim 25 de ani. Masculul adult cantareste, in medie, intre 140 si 350 de kg. In lungime masoara intre 1,7 m si 2,5 m, de la coada la bot, putand avea o inaltime, la greaban, intre 95 si 150 cm.
Ursul brun are blana lunga si deasa, cu doua rânduri de peri, spicul si puful. Desi culoarea de baza este cea brun-cafenie, variatiile sunt dosebit de mari, de la roscati la cei aproape negri, in functie de anotimp. Unele exemplare prezinta pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevarat guler, asemanator cu cel al ursului gulerat din Himalaya. Coada este scurta, iar urechile, rotunjite si ochii mici. Dentitia este tipica de omnivor, cu canini puternici si molari rotunjiti.
Solitar si predominant nocturn, traieste in padurile mari de fag si brad, de la munte sau de la poalele acestora. Isi face barlog in pesteri, pe sub arborii cazuti sau in desis, in care, iarna se adaposteste permanent, cazand intr-o stare de letargie. In acest timp, ursul nu mananca nimic.
Sezonul de imperechere este intre lunile mai si iulie. Dupa o gestatie de 7-8 luni, femela naste 1-3 pui. Acestia raman alaturi de mama in primii 2-3 ani de viata, pana la nasterea urmatoarei generatii.
Ursul este un animal inteligent si foarte oportunist. Nu are o vedere prea buna, este miop, insa are un miros foarte fin, apreciat a fi de 300 de ori mai acut decat al omului. Poate alerga rapid pe distante scurte (~40 km/h), se catara cu mare indemanare si este un foarte bun inotator.
Animal omnivor, este un mare amator de jir sau ghinda, pentru care face uneori deplasari destul de lungi. Mananca cu placere ciuperci, pere, mere padurete, facand mari pagube in livezile cu arbori fructiferi. Coacazele, murele, zmeura sunt, de asemenea, in meniu, alaturi de porumb si ovaz. Marea lui slabiciune este mierea albinelor, pe care o fura de cate ori are ocazia, in ciuda intepaturilor. Ursii consuma, de aemnea, insecte, mici animale si cadavre, foarte rar vanand animale de talie mare. Uneori dau iama prin stani, cazandu-le prada oi, cai sau magari.
ECOLOGIE
In ultimii 50 de ani, statutul ursilor din Romania s-a modificat de mai multe ori. Initial persecutati, ca daunatori, ursii au devenit treptat importanti pentru valoarea lor cinegetica (suma totala platita pentru vanarea ursilor in Romania insumeaza 15-20% din totalul sumei obtinute din vanatoare la nivel national), fiind impuse masuri speciale pentru vanatoarea lor. Astazi, desi considerati o specie in pericol, conform Conventiei de la Berna, pot fi vanati conform criteriilor din perioada comunista.
Fapt este, indiferent de legi si oameni, ca Romania este detinatoarea celei mai mari populatii de urs din Europa (exceptand Rusia), prezenta permanent si ocazional pe cca. 52 000 km2. Aceasta suprafata rerpezinta cca. 20-25% din suprafata Romaniei fiind localizata in zonele de deal si de munte ale Carpatilor. Conform estimarilor autoritatilor, exista, in Romania, aproximativ 6000 de ursi, numarul dat de specialisti fiind, insa, cu 25%-30% mai mic.
Specia, in ciuda cifrelor, este amenintata de o serie de factori: dezvoltarea infrastructurii, lipsa coordonarii investitiilor din turism cu nevoile legate de conservarea mediului, modificarile repetate ale legislatiei privind managementul conservarii faunei in Romania, lipsa capacitatii institutionale de implementare la nivel national, regional si local. Nevoia normala de dezvoltare, mass-media, care accentueaza, in mod aberant, conflictele dintre oameni si ursi, populatia, slab si gresit educata, pun o presiune uriasa asupra ecosistemelor naturale, omitand ca elementul cheie al pastrarii unei populatii de ursi sanatoase, din punct de vedere ecologic, este dimensiunea acesteia, corelata cu dimensiunea arealului natural ocupat.
In conditiile distrugerii sau segmentarii arealului, aproape tot ce stiam despre relatia dintre oameni si ursi s-a schimbat. In mod normal, in salbaticie, ursul evita contactul cu oamenii. In zonele turistice, insa, ursii cauta prezenta oamenilor, asociind-o, evident, cu hrana. Prezenti la periferia oraselor, ursii renunta la modul lor natural de hranire si, fiind foarte oportunisti, se hranesc din gunoaie. Acestui fapt, oarecum normal, i se adauga, insa, si altele mult mai daunatoare, cum ar fi "mituirea" lor, cu mancare, pentru poze.
HOMO TURISTICUS VS URSUS ARCTOS
Sigur, intr-o confruntare directa, omul nu are nicio sansa. Totusi, el este cel care trebuie sa ia deciziile corecte in intalnirile neprevazute. Mare la stat, ursul are o psihologie simpla. Cateva reguli "de bun simt" pot rezolva, uneori chiar inainte de a se produce, conflictele cu ursii.
Ursului nu-i plac oamenii...
Sub nicio forma, nici ca musafiri, nici ca adversari, nici ca hrana. In marea majoritate a apropierii de om, ursii evita intalnirea cu acesta, ocolindu-l. Ca dovada, putini se pot lauda ca au vazut ursul in timpul unei drumetii, desi au trecut prin zone pline de urme.
Ursul cauta, intotdeauna, de mancare...
Astfel, va fi atras de cele mai fine mirosuri, nu numai de mancare, dar si de produse cosmetice sau gunoaie. In cazul camparii, in zone vizitate de ursi, o solutie, aproximativa, este suirea alimentelor in copac, sau in perete, ori pe stanci. Tinute in cort, ele sunt un adevarat magnet pentru nasul antrenat al vesnicului infometat. De altminteri, aceasta situatie genereaza cele mai multe neplaceri turistilor.
Ursului nu-i plac surprizele...
Prin urmare, fara a face zarva, drumetii trebuie sa-si semnaleze prezenta, vorbind indeajuns de tare, mai cu seama in zonele cunoscute ca populate de ursi. Contactul cu ursul trebuie evitat, chiar daca acesta este calm si, aparent, inofensiv, ocolindu-l la departare, pentru a nu incalca cea de a patra regula...
Ursului nu-i place inghesuiala...
Unii sunt mai toleranti, dar majoritatea au un spatiu "personal", dincolo de care, prezenta umana este perceputa ca amenintare. Un potential periculos il are situatia in care ursul doreste sa se retraga, iar omul ii blocheaza calea.
Ursul evita grupurile...
Analizand cazurile de atac, expertii au ajuns la concluzia ca ursul nu ataca grupuri mai mari de trei persoane. Sigur, aceasta este doar o constatare statistica, nicidecum un adevar fundamental. Observatia poate, totusi, sa-i linisteasca pe cei care tremura in grup de teama mosului Martin.
Pe langa situatiile, cele mai numeroase, in care intalnirea cu ursul tine de frumusetea unei drumetii pe munte, se intampla si cazuri nefericite in care ursul, din diferite cauze, ataca. In mod evident, orice om aflat intr-o astfel de situatie se teme. Teama, insa, nu trebuie sa se transforme in panica, pentru ca aceasta duce, in cele mai multe cazuri la decizii gresite. Nu exista o reteta pe care sa o aplicam in aceasta eventualitate, parerile, asupra celei mai potrivite tactici fiind impartite.
O buna parte dintre cunoscatori, recomanda "capitularea totala", in pozitia culcat, cu fata spre pamant si cu mainile deasupra capului, pentru a proteja zonele vitale. Pozitia trebuie mentinuta pana cand ursul se indeparteaza, altfel existand posibilitatea reluarii atacului. In anumite situatii, grave, ursul poate percepe omul ca pe o prada. Cand atacul nu se opreste relativ repede, iar ursul continua sa muste, este necesara folosirea fortei, prin aplicarea unor lovituri, preferabil, in zonele sensibile (nas).
Altii sunt de parere ca, in situatia atacului, cea mai eficienta este intimidarea. Ursul trebuie "convins" ca ataca un adversar puternic, prin producerea unor zgomote puternice sau prin agitarea mainilor in aer. Sub nici o forma nu trebuie lovit, cu pietre, crengi, obiecte ascutite.
Ce spune STATISTICA ?
Statistica, se pare, lucreaza pentru noi. Desi subiectul este de cele mai multe ori abordat emotional, cu lozinci stupide de genul: "Daca vrei sa te feresti de urs, stai acasa !", faptele arata clar ca URSUL NU CONSTITUIE UN REAL PERICOL PENTRU TURISTI !
In SUA, in ultima suta de ani au fost inregistrare aproximativ 60 de atacuri soldate cu moartea victimelor. In comparatie, doar intre anii 1980 si 2000, in aceeasi tara, au fost inregistrate aproximativ 200 de atacuri fatale produse de caini, cei mai buni prieteni ai omului... Cel mai curios este ca, desi in accidentele de circulatie, mor in aceeasi tara, anual, aproximativ 40.000 de oameni, oamenii percep ursul ca pe un pericol atunci cand merg in salbaticie...
