Bulbucul de munte(Trollius europaeus)

Smălţuind coastele mai umede cu auriul florilor lor boghioase sînt bulbucii (…). Din tufişul de frunze mai adînc crestate şi răsfirate ca degetele de la mînă, se înalţă la vîrf de rămurea boţurile de aur ca nişte trandafiri bătuţi. Floarea are o minunată apărare a polenului, spre a nu fi spălat de ploaie. Rar cînd învelişul galben-auriu al florii, potirul verde de la alte flori, este răsfrînt în afară. Ţi se pare că floarea e mereu îmbobocită. Insectele care vin după nectarul bogat ce se află la piciorul petalelor, gălbui şi ele, trebuie să-şi deschidă cu sila drum printre numeroasele antere, vreo sută şi mai bine. S-a observat o curiozitate. Nu toate anterele se deschid în aceeaşi zi. Întîi se deschid cele externe şi apoi staminele se pleacă în afară. A doua zi se deschid anterele mijlocii şi iarăşi se îndoaie în afară. Aceste mişcări se fac cu o punctualitate demnă de admirat. Măcar că cresc uneori multe la un loc în calea vitelor, acestea nu pun gura pe plantă, căci şi ea e otrăvitoare.

FLORA ROMÂNIEI – Ion Simionescu

Bulbucul de munte(Trollius europaeus) aparține familiei Ranunculaceae, alături de multe alte plante din peisajul carpatic ( bujor - paeonia, piciorul cocosului – ranunculus, omag – aconitum etc). Este o plantă perenă, erbacee, deosebită ca aspect și elegantă. Tulpina erectã glabrã, simplã şi înaltă (10-60 cm) prezintă la vârf o singură floare (rareori mai multe). Floarea este mare (pînă la 3 cm în diametru), galbenă, asemãnãtoare cu bujorul având un periant petaloid din 5-15 tepale mari care se acoperã una pe alta, de un galben-verzui pînă la alben-auriu, pe dinafară cu vinişoare verzui, 5 sau mai multe nectarii, androceu cu numeroase stamine, gineceu policarpelar.Frunzele sunt de un verde întunecat, adînc divizate în trei sau cinci, iar cele de la baza tulpinii au codiţe lungi. Fructul este o foliculă. Înfloreşte în mai-iulie.Creşte începînd din zona păduroasă pînă în zona alpină, prin poieni, păşuni, rine, în locuri cu destulă umezeală. Planta este răspîndită în toată ţara, pe pante înierbate, în pășuni, poieni, brâne, în locuri umede și în marginea pădurilor, în zona subalpină și alpină a munţilori Carpaţi.
Valoarea estetică a speciei este însoţită şi de aceea ştiinţifică, deoarece relativa ei instabilitate morfologică şi ecologică ridică încă destule probleme pentru cercetători; la noi prezintă, în acest context, trei varietăţi şi patru forme, încă în studiu. Planta este protejată pe teritoriul României, fiind trecută în Lista roşie a plantelor superioare din România, alături de bujorul românesc, garofiţa Pietrei Craiului, papucul doamnei, floarea de colţ, laleaua pestriţă, narcisa sălbatică, crinul de pădure, liliacul  carpatin etc.
Bibliografie:
Comori ale naturii din România - T.Fodor
Flori din muntii nostri – Al. Beldie
www.wikipedia.org

Greenwashing

Musala si Pirin intr-un singur weekend

In Borovets, ne pregatim de drum

Priveam de multa vreme cu curiozitate, prin google maps, la muntii vecinilor bulgari, dar distanta considerabila si lipsa unui plan bine intocmit au amanat momentul pana in vara aceasta. Cand, multumita organizarii lui Radu, am umplut doua masini si am pornit spre ei. Eu cu Horia, David si Radu intr-o masina, Adi, Mihu si Cezar, in cealalta. Joi dimineata, la 6, pe 23 august, ne intalnim la Unirii, ne burdusim portbagajele si, cu intarzierea de rigoare, plecam. Drumul pana la Giurgiu, refacut, este placut, cu toata circulatia din marginea Bucurestiului. In Vama nu e aglomerat, asa ca trecem repede si doar faptul ca a trebui sa platim 7 euro taxa de pod, aflat intr-o stare mizerabila pe partea romaneasca, ne-a produs oarece neplacere. Cumparam vigneta si o lipim, just in case, in parbriz, apoi ne continuam drumul spre Pleven, pe E83. Surprinzator, desi cam pietros, drumul este excelent, mai ales ca evita majoritatea localitatilor, iar soferii bulgari sunt mult mai civilizati si cuminti decat ai nostri. Dupa vreo 6 ore, scurse in discutii amicale si muzica voioasa, ajungem pe autostrada spre Sofia - se pare ca toate autostrazile bulgaresti duc la Sofia, pentru ca, din ce am vazut, doar asta scria la intrarile pe autostrazile lor.

Refugiul Everest

De pe autostrada trecem pe centura, care este cu 3 clase peste cea a Bucurestiului, iar de pe centura intram pe drumul 82 spre Borovets, prima noastra destinatie, pe care o atingem dupa vreo 9 ore de la plecare. Asezat la poalele Rilei, muntele bogat in ape, Borovets este o statiune asemanatoare cu Poiana Brasov, nu atat de cocheta, dar, categoric, in avantaj datorita pozitiei sale care ii ofera acces la partii situate la peste 2400 m. Gasim parcare, ieftina - 5 leva/zi, chiar langa gondola, de asemenea, accesibila ca pret - 10 leva, urcat si coborat. La banii astia, cumparam si noi 7 bilete si, pe la trei dupa amiaza, suntem la 2400 m, in drum spre Cabana Musala, la care ajungem dupa vreo 45 minute de mers, pe un drum usor, plin de turisti, care de care mai subtire echipat.

Pe Musala, in amurg

La cabana ne intelegem cumva cu cabanierul - engleza este foarte rara in Bulgaria, si primim locuri in doua camere. Suprinzator, paturile au saltele relaxa si asternuturi curate, ceea ce pentru 2400 m si 15 leva pe zi mi se pare remarcabil. Stiind, din auzite, ca mancarea e cam proasta, ne ospatam din traista, intinzand masa mare. Doar berea ni se pare cam scumpa - 5 leva, dar in caldura de august se potriveste prea bine ca sa ne zgarcim. Cum, dupa o masa copioasa e necesara o digestie sanatoasa, plini de neastampar, pornim spre varf, cu gandul sa-l prindem in amurg. Poteca este usurica si urca in trepte printr-o vale plina de lacuri, avand tot timpul ca reper varful Musala. Pe la jumatatea drumului, adica dupa o ora de urcus, ajungem la refugiul Everest, pe la 2700 m. Nu va ganditi la o cosmelie cu geamuri sparte, pentru ca refugiul este cu mult peste majoritatea cabanelor de la noi. Foarte aproape de el se gaseste si o sursa de apa, asa ca nu e nevoie sa carati prea multa de jos. Daca pana aici traseul urmeaza valea, mai departe el se inscrie pe fata estica a unei muchii pe care o urca in serpentine largi. La capatul ei, dupa o jumatate de ora suntem pe varful Musala, cel mai inalt din Balcani, cu cei 2925 de metri ai sai. Etimologia Musalei, Mus Allah, adica aproape de Allah, indreptateste acest fapt. Pe varf, care arata ca un platou, se gasesc doua statii meteo, unde, dupa cum am vorbit cu cei de aici, se poate ramane peste noapte. Din varf exista mai multe posibile continuari, cea mai banala fiind intoarcerea pe acelasi drum, pe care o alegem si noi, noaptea fiind pe aproape. Pozam pe indelete, orice subiect si nesubiect, soare, umbre, pietre si fete zambarete. O data cu soarele coboram catre cabana, unde ajungem pe rand, sub lumina stinsa a lunii aflate in ultimul patrar. Seara ne-o trecem cu indeletniciri casnice - mancare, bere si palavre.

Pe creasta "Musalei"

Vineri de dimineata ne trezim devreme - nu chiar ca in Carpati, dar destul cat sa avem vreme sa mai urcam o data pe Musala si sa ajungem, in aceeasi zi, la Bansko. Motivul repetarii urcararii pe Musala - o creasta ce porneste spre est de sub varf, pe care o ochisem joi si pe care, vazand poteca, am vrut sa o strabatem. Merita tot efortul... Aceasta creasta, de fapt o custura, coboara vreo suta de metri si apoi urca pe Malka Musala, un alt varf de peste 2900 m. Din varf coboara spre nord, cam in directia cabanei, o alta creasta, mai putin accidentata, dar care ofera o perspectiva foarta frumoasa asupra Musalei si care ne duce, destul de repede, pe varful Irecek. De aici, directia se schimba catre est, coborand intr-o sa larga. Luam ca reper o formatiune stancoasa, alcatuita din lespezi mari si cenusii, prezente, de altminteri peste tot in Rila. Aflaram ca bulgarii o numesc Sfinx, dar, cu toata straduinta noastra, nu am putut sa o asimilam sfincsilor cunoscuti de noi... In nordul acestei formatiuni gasim o poteca ce coboara de-a dreptul in caldarea glaciara ce adaposteste si cabana Musala. O urmam si in jumatate de ora suntem inapoi la cabana, unde, in intampinarea weekendului, incep sa se stranga hoarde de turisti. Socotit cu pauzele dese pentru fotografii, plimbarea aceasta, de o frumusete aparte, ne-a consumat vreo patru ore.

Sfinxul din Rila

Ajunsi la cabana, ne strangem cuminti rucsacurile, mancam si pornim, pe rand, catre gondola. Pe la ora patru dupa amiaza plecam catre Bansko, spre al doilea obiectiv al turei, varful Vihren. Urmam pentru asta ruta prin Dupnita si Blagoevgrad, chiar daca gps-urile noastre ne-ar fi dus prin munti, complet aiurea. Drumul este simtitor mai aglomerat intre Dupnita si Simitli, urmand drumul ce trece in Grecia. In doua ore ajungem la Bansko si, cu greu, gasim strada Pirin, de altminteri cea mai insemnata din localitate. Impresia este covarsitoare, fiind intr-un imens oras turistic, nou, dar aproape gol. Pentru magazine si restaurante a trebuit sa coboram catre partea veche, dupa parerea mea, mult mai interesanta. Noi avem, insa, rezervare la Winslow Apartments, un hotel cu studiouri imense - doua dormitoare, camera de zi cu bucatarie si doua bai, aproape de marginea orasului. Pretul, socotit pentru o persoana, 15 euro pentru doua nopti.

Pe Vihren

Sambata dimineata urcam in masini si urmam strada Pirin, afara din Bansko, catre cabana Vihren. Drumul este bun, dar in partea superioara se ingusteaza, fapt deranjant, dat fiind traficul turistic foarte intens. Impresia pe care ne-o face muntele, vizibil din departare, prin silueta sa eleganta si alba este diferta de cea a Musalei. Suntem convinsi ca albul se datoreaza calcarului, dar, urcand, ne miram de masivitatea acestor munti, neobisnuita pentru acest mineral. Aflam mai tarziu ca Muntii Pirin, al caror nume provine de la zeul suprem al panteonului slav - Perun, asemeni muntilor Rila sunt formati, de fapt, din granit. In Pirin, insa, glaciatiunea a scos la iveala un strat de marmura alba care ofera aspectul aparte. Daca ne miram de numarul si slaba echipare a turistilor in Rila, aici ramanem muti de-a dreptul. Sunt sute de oameni pe fata muntelui in urcus spre varf, cei mai multi in tenisi si pantaloni de plaja. In prima portiune mergem, cam jumatate de ora, printre jnepeni inalti, bucurandu-ne ca scapam de soarele, deja iute. ingustimea potecii ne cam incurca, insa, fortandu-ne sa depasim prin boscheti sau sa mergem foarte incet, dupa soborul turistic. Depasind desisul de jnepeni, iesim in marginea unui prag glaciar. Mai departe urcam pieptis si ajungem, dupa o alta jumatate de ora, intr-o sa, la 2500 m. De aici, poteca se rasfira in zeci de variante pe fata muntelui. Fiecare alege ce parcurs isi doreste... urcand de-a dreptul pe fata masiva a muntelui. Dupa o ora si jumatate de mers apasat, socotit de la cabana, suntem in varf, alaturi de vreo 60 alti turisti, adunati cu mic cu mare. Numai catei numaram vreo 5, din diferite rase.

Creasta Conceto

Pozam de varf dupa ce stam la coada si coboram in saua nordica, luand ca reper un varf din capatul crestei Conceto. Numarul temerarilor scade treptat, cu cat ne departam de Vihren. Recuperam repede ce am coborat de pe varf si ne trezim in Piatra Craiului, sau cel putin asta este prima impresie, pentru ca muntele nu-si pierde masivitatea. Schimbam orientarea, catre vest, ochind varful Banskoe Sohodol, aflat in capatul crestei. Trecem peste varful Cutelo, al doilea ca inaltime din Pirin, cu 2908 m si intram in partea cea mai salbatica. Suspendata la cateva sute de metri, aceasta mica portiune este o adevarata bijuterie. Ne bucuram de fiecare pas. Spre nord, o vale glaciara cu morene si pereti abrupti, de un alb aproape orbitor ne taie respiratia. Spre sud panta mai domoala, se pierde intr-o vale larga si insorita. La jumatatea crestei, o aparitie ne smulge sunete de admiratie. O floare de colti s-a cocotat pe marginea haului, intr-o mica fisura si ne zambeste din poveste. Trecem cuminti si muti spre ultimul varf din itinerar - Banskoe Sohodol. Dupa o pauza necesara facem cale-ntoarsa, urmand poteca ce trece pe sub creasta, pe fata muntelui. Curand ajungem inapoi in saua nordica a Vihremului si, de acolo, coboram spre refugiul Kazana, admirand fata nord-vestica a varfului, mult mai spectaculoasa. Un perete de peste 500 de metri uneste firul vaii cu cerul. Visam la rute de catarare, care de care mai fanteziste. Trecand de Kazana, poteca isi schimba infatisarea, trecand pe fata estica muntelui. Depasim o serie de valcele pline de vegetatie ce coboara abrupt catre valea larga in care este situata cabana. Pe ultima portiune prindem poteca urmata de dimineata, inchizand cercul magic al ascensiunii pe Vihren. Revenim la Bansko cu un zambet larg intiparit pe fata si cu sufletele luminate de albul stralucitor al Pirinului, dupa vreo 7 ore de drumetie de prima clasa.

Floare de colti

Duminica dormim pana tarziu, ne ospatam copiosi, strangem alene bagajele si pornim cu greu spre casa. Incurcam putin drumul din cauza unor lucrari de reparatie, dar revenim in traseu, gratie unor oameni amabili cu infatisare de raketi. Alegerea rutei de intoarcere nu s-a dovedit la fel de inspirata, drumul 84, spre Belovo, fiind foarte plin de gropi. Ne ia vreo doua ore si jumatate, dar scapam, in cele din urma si intram pe autostrada spre Burgas. Cei aproape doua sute de kilometri, pana la Stara Zagora trec, insa, mult mai repede si, pe la trei schimbam directia spre nord. Gasim Veliko in lumina puternica a amiezii. Ne topim de caldura, amintindu-ne brusc de campia dunareana spre care ne indreptam. Orasul, despre care auzisem lucruri minunate, ma dezamageste putin prin lipsa facilitatilor turistice. Altminteri, locul este cat se poate de pitoresc. Casele aninate pe coasta muntelui, falezele ce inconjoara peste tot valea Yantrei, istoria de care musteste in tot locul. Vizitam ruinele de pe Tsarevets si regretam lipsa placutelor explicative in engleza - textele sunt in bulgara, rusa si germana. Intinsa pe intregul deal, citadela mai adaposteste azi Catedrala Patriarhala, Turnul lui Baldwin - imparatul latin al Bizantului, executat aici, ruinele palatului tarilor si sala tronului. Zidurile, reconstruite in secolul 20, impresioneaza prin dimensiuni si, mai cu seama, prin aspectul impenetrabil. Pierdem mai mult de o ora trecand cu pasi mici prin cotloanele maretii cetati de altadata, numita, in evi intunecati, a treia Roma. Ne incheiem periplul bulgar intr-o cafenea din apropierea citadelei. Cu aer boem, livresc si vetust, cafeneaua este decorata cat se poate de eclectic, adunand la un loc tot felul de obiecte decorative sau nu, cel mai impresionant, din punctul meu de vedere, fiind o placa de antrenament pentru escalada, agatata de o grinda.

Veliko Tarnovo

Ultima parte a drumului am strabatut-o, fara rabdare, cu pedala acceleratiei apasata peste limita legala, in lumina dulce a amurgului. Trecem, iarasi, surprinzator de repede prin vama si, iata-ne, dupa vreo ora acasa. O tura frumoasa, frumoasa, frumoasa, pe care o recomand tuturor celor care vor sa ia o pauza de Bucegi, Fagaras sau Piatra Craiului, din care, cu siguranta, isi vor aminti o gramada de privelisti, aflati departe de ei...

Harti si infos:

http://travel.valek.net/maps.cgi

http://www.planinite.info/index_ENGL.htm
Restul pozelor:
https://picasaweb.google.com/109442227521660271943/MusalaSiVihren