Imbracamintea

Imbracamintea drumetului pe munte trebuie sa raspunda catorva necesitati precise: sa fie comoda, sa ofere protectie la factorii de mediu (impermeabilitate, izolare termica, rezistenta la vant) si sa fie rezistenta sa diverse solicitari fizice (intindere, frecare, temperaturi scazute). Este necesar ca imbracamintea sa urmeze principiul stratificarii (este preferabil sa imbraci doua sau mai multe piese subtiri decat una groasa); astfel primul strat de haine este cel care regleaza umiditatea (el trebuie sa permita vaporilor de apa sa treaca spre exterior), deasupra acestuia se imbraca un strat izolator, care sa asigure confort termic, iar ultimul strat trebuie sa fie rezistent la apa si vant.

Ar trebui, in consecinta, evitata folosirea bumbacului (moale si confortabil, dar greu, cu indice de uscare scazut si cu mare putere de absortie a apei). Sunt foarte eficiente, in schimb, materialele moderne bazate pe fibre artificiale (poliester, polartec, fleece, drytech etc). Ar mai trebui mentinate si o serie de membrane care se aplica pe diferite texturi pentru a asigura impermeabiliteatea acestora cum ar fi: goretex, windstopper, mp+, hyvent, eVent. Diferentele intre ele sunt date de raportul dintre indicele de permeabilitate (Moisture Vapor Transfer Rate) si cel de respirabilitate.

Folosirea pieselor de vestimentatie din materiale noi aduce, pe langa un plus de confort, si o considerabila reducere a greutatii rucsacului (in loc de 5-6 tricouri de bumbac, eu folosesc la o tura de o saptamana 2-3 bluze de poliester).

Pentru a sistematiza ar trebuie sa incepem cu inceputul:

• Sosetele ar trebui sa fie indeajuns de groase si bine fixate pe picior, pentru a nu favoriza rosaturile; preferabil sa nu fie din bumbac (absoarbe transpiratia, se usuca greu si se cuteaza); exista cateva firme care vand in Romania o mare varietate de ciorapi speciali pentru drumetie (www.lorpen.com, www.mundsocks.com)

• Pantalonii este preferabil sa fie lungi (shorturile sunt bune cu anumite rezerve - soarele puternic poate sa va produca arsuri, vantul poate patrunde mai usor si va poate scadea temepratura corpului, crescand, in consecinta, consumul energetic, nu va protejeaza impotriva zgarieturilor, intepaturilor sau muscaturilor animalelor salbatice). As recomanda pantalonii din poliester datorita grutatii scazute si faptului ca se usuca foarta repede, permitand totodata evacuarea vaporilor de apa din transpiratie. Exista mai multe materiale patentate pentru pantaloni (se utilizeaza si la bluze). Pentru conditii nefavorabile de vreme exista un pantalon special care se pune peste - suprapantalonul, fabricat din materiale impermeabile si respirabile. In zilele friguroase de iarna pot fi folositi si pantalonii din polartec sau fleece (nu ofera o buna protectie la vant). O chestiune aparte ar fi legata de lenjeria de corp, care ar fi preferabil sa fie fabrica tot din materiale usoare, stransa pe corp, cu un bun indice de respirabilitate.
  

• Bluzele sunt foarte asemanatoare ca textura, diferenta facandu-se la grosime si, eventual prin aplicarea unei membrane (windstopper). Primul strat il formeaza bluza de corp (din drytech sau poliester), este urmata de bluze de polar 100, 200 samd, in functie de nivelul temperaturii sau al activitatii pe care o veti desfasura. Important este sa existe posibilitatea de a acoperi bluza de polar cu o jacheta impermeabila. Vara poate fi utilizat tricoul cu maneci scurte, dar, ca si in cazul pantalonilor, eu prefer sa folosesc bluze cu maneca lunga.

• Jacheta este foarte importanta, in orice anotimp. Ea asigura protectia la vant si apa, fara de care stratele interioare isi pierd eficienta. Pentru 3 sezoane este bine sa fie fabricata dintr-un material mai subtire si sa aiba un indice de respirabilitate cat mai bun. Pentru iarna e recomandabila o jacheta cu dubla laminare. Tot aici ar putea fi mentionata si pufoaica sau canadiana, cu precizarea ca in drumetie se intampla destul de rar si doar in conditii de ger aprig, sa folosim pufoaica. Ca o alternativa la jacheta clasica ar putea fi folosite jachetele cu membrana windstopper/softshell, insa acestea, desi sunt rezistente la apa, nu sunt impermeabile. In legatura cu alegerea jachetei as atrage atentia asupra cusaturilor, care trebuie sa fie vulcanizate, a fermoarelor(de obicei se folosesc fermoare YKK) si a sistemului de aerisire.

Fara a face o abordare comerciala as indrazni sa spun ca pretul echipamentului se regaseste in calitatea acestuia. Pretul poate fi un indiciu si pentru a depista produsele contrafacute; de aceea as recomanda ca inainte de achizitionare incercati sa cautati pe siteul firmei producatoare, in catalog, produsul care vi se ofera !

Drept incheiere iata o scurta lista cu magazine din Romania care comercializeaza produse pentru drumetie :

• www.montline.ro
• www.hysport.ro
• www.alpinexpe.ro
• www.ascent.ro
• www.mormota.ro
• www.montrek.ro
• www.himalaya.ro
• www.military-shop.ro
• www.kaki.ro
• www.decathlon.ro
• www.craimont.ro
• magazin.par-alpingrup.ro
• www.montangrup.ro
• www.surmont.ro
• www.climbeer.ro
• www.mmsport.ro

Va continua...

Smardarul

„Sus temperatura e scăzută si capricioasă de la zi la zi, vînturile care suflă cu putere, vremea scurtă de vegetatie, redusă la 3—4 luni, lumina mai puternică si umezeală mai multă, fac ca arbustii care se încumetăpînă pe marile înăltimi să se reducă la rădăcini adînci, ca să-i întepenească bine, iar trunchiurile rămîn numai ca niste crengute, cicură de flori. Asa trăieste Smârdarul, frumosul smârdar (Rhododendron kotschyi) care azvîrle primăvara jarul boghioaselor sale flori pe coasta Bucegilor, fiind văzute si de jos, din drum de fier, cum intri în Sinaia.”

Ion Simionescu - DIN FAUNA SI FLORA ROMÂNIEI

     Rhododendron (din grecescul: rhodos, "trandafir", si dendron, "arbore") este un gen numeros (peste 800 de specii) de plante(arbori si arbust) din familia Ericaceae orginar din estul Asiei si, în ciuda numelui alternativ de "bujor de munte", nu trebuie confundat cu bujorul propriuzis (Paeonia officinalis) care face parte dintr-o altă familie botanică, respectiv cea a Ranunculaceelor. Un alt nume popular este cel de "cocozar".
     

     Dintre plantele lemnoase, în zona alpină din Romania se găsesc aproape numai tufe taratoare, care formează adesea adevărate păduri pitice. Cei mai răspanditi arbusti din această zonă sînt: jneapănul, ienupărul pitic, aninul de munte, sălciile pitice, smârdarul (sau rododendronul), merisorul, afinul, coacăza. Tufărisurile de smardar nu depăsesc 30–50 cm înăltime. Specia apare în raristile din etajul inferior, dar cea mai mare dezvoltare o are în acest etaj, mai ales pe culmile interioare si culmile nordice, pe versantii însoriti, pe soluri sărace,  acide. Acoperirea cu zăpadă în timpul iernii asigură protectia contra gerului, dar o condiŃie importantă este aceea ca zăpada să se topească repede, pentru a nu se reduce durata sezonului de vegetatie. Smardarul este uneori însotit de afin (Vaccinium myrtillus) si merisor (Vaccinium vitisidaea).

    Uneori tufele de smârdar acoperă complet solul. Alteori covorul este întrerupt si smârdarul vegetează în pâlcuri, fâsii sau formează trepte de-a lungul coastei. Spatiile dintre tufe sunt ocupate cu specii din pajistile subalpine sau de pâlcuri de azalee de munte (Loiseleuria procumbens). În alte zone (coastele si seile puternic vântuite) Loiseleuria procumbens formează covoare dese si scunde, continue sau întrerupte de eroziuni eoliene.

     Fiind o plantă care creste în conditii climaterice si de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Frumusetea florilor sale - care emană un miros si o aromă asemănatoare visinelor - si care apar de obicei pe la sfârsitul lunii iunie si la începutul lunii iulie, si raritatea sa, face ca smârdarul să fie o plantă ocrotită si protejată ca atare. Smârdarul este peren si îsi păstrează frunzele verzi tot timpul anului. Înfloreste în iunie-iulie si, uneori, încă o dată toamna. 

    Are numeroase ramuri neregulat încovoiate. Frunzele sunt îngrămădite la vîrful ramurilor au formă ovală sau eliptică, de l—2,5 cm lungime, scorŃoase, pe fată de un verde întunecat, lucitoare, pe dos cu numeroase puncte ruginii, cu marginile putin răsfrînte în jos.

    Florile sunt de un rosu-roz aprins, plăcut mirositoare, asezate în mănunchi pe codite scurte, cu un caliciu foarte scurt si o corolă formată dintr-un tub cu cinci diviziuni.Florile sînt organizate în asa fel încît sa se evite fecundatia cu propriul polen. Altfel, se dezvoltă mai întîi staminele care produc polenul de timpuriu, cînd stigmatul (vîrful pistilului) nu este încă în stare de a primi polenul, într-o a doua faza se dezvoltă si stigmatul care acum poate primi polen de la alte floare. Prin această dezvoltare succesivă a celor două organe sexuale, se asigura o polenizare încrucisată, mai avantajoasă pentru perpetuarea speciei. 

    Florile sînt polenizate numai de bondari cu trompe lungi, putînd ajunge la nectarul din fundul tubului corolei. O serie de peri care se găsesc pe gîtul corolei si pe stamine nu îngăduie pătrunderea insectelor mici care ar încerca să ia nectarul fără a îndeplini polenizarea.

 

    Adeseori pe frunze se găsesc niste umflături cărnoase rosietice sau galbene, pînă la mărimea unei cirese. Acestea sînt «gale» care se produc în urma pătrunderii în frunzi a unei ciuperci microscopice care excită tesuturile si produce dezvoltarea lor anormală.

    Dintre numeroasele specii de Rhododendron, aceasta este singura care creste in muntii nostri, în zona alpină si subalpină, în goluri de munte, pe coaste si pe brâne. Planta este putin pretentioasă la hrană, crescînd pe soluri sărace, neprielnice multor altor plante. În schimb, este gingasă fată de geruri, vîrfurile tulpinilor degerînd în mod obisnuit în iernile aspre si fără zăpadă. Iată de ce Smârdarul se întinde numai pe acele locuri care sînt acoperite de zăpadă în timpul iernii, evitînd crestele bătute de vînt si dezgolite de zăpadă. Pe de altă parte, nu-i priesc nici locurile în care zăpada se aduni în cantităti prea mari si se topeste prea tîrziu, scurtandu-i timpul necesar completei sale dezvoltări.

    Florile smârdarului au proprietăti tămăduitoare pentru numeroase afectiuni, facând din acesta un adevărat panaceu. Ele sunt mucilaginoase si contin aminoacizi esentiali. Alti componenti activi sunt cristalele microsublimate si polifenolii. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se prepară siropuri, dulceată si ceaiuri medicinale.

    Smârdarul a fost pus in evidentă si clasificat pentru prima oara de botanistul austriac Theodor Kotschy (1813-1866) , si deasemenea de maghiarul Lájos von Simonkai (1851-1910).

    Rhododendron este un gen foarte larg raspandit, in intreaga emisfera nordica exceptand zonele uscate si in emisfera sudica in Asia de sud est si in nordul Oceaniei.
   

    Specia are cea mai mare diversitate in muntii Himalaya, in centrul Nepalului si in muntii din Indo-China, Korea, Japan si Taiwan. Numeroase specii sunt si in zona tropicala din sudestul Asiei si nordul Australiei, cu 55 specii cunoascute in Borneo si 164 in Noua Guinee. Mai putine specii sunt intalnite in America de Nord si Europa iar in America de Sud si Africa nu au niciun reprezentant.

    Rhododendron arboreum (Lali Gurans) este planta nationala Nepalului, iar Rhododendron niveum este copacul national in Sikkim, India.  

Garofita Pietrei Craiului

“...micuţa Dianthus callizonus, ce-i drept o raritate, poate fi luată ca tipul artei întrebuinţate de natură pentru pictarea unei flori.... E una din podoabele Carpaţilor noştri, de care Alpii ar putea fi invidioşi.”
Ion Simionescu

     

    Garofita Pietrei Craiului a produs prin raritatea ei o vie nedumerire in randul oamenilor de stiinta; planta nu este intalnita in nici unul din masivele muntoase invecinate si nici nu se aseamana cu vreuna din garofitele din Europa, intrunind caracterele a doua grupe sistematice ale genului: “Alpini” si “Glauci”. Originea ei insa nu a fost pe deplin lamurita.  

    Se pare ca se aseamana cu o garofita din China, fiind o specie relicta, apartinand unui trunchi primitiv al genului din care s-au despins in alte parti ale Europei speciile actuale de garofite alpine. Una din ipoteze presupune ca aceasta specie s-a pastrat intr-o enclava carpatica in care s-au conservat conditiile de clima si sol initiale. Astfel planta ar fi supravietuit pana astazi fara a suferi transformarile prin care au trecut celelalte specii. Ipoteza pare valida daca urmarim pozitia geografica a Pietrei Craiului si structura sa geologica.

    Planta apartine familiei Caryophyllaceae, care la randul ei apartine ordinului Caryophyllale. Este o famile foarte numeroasa, cosmopolita, care numara 88 de genuri si peste 2000 de specii din zonele temperate. Multe dintre ele sunt plante decorative, si multe sunt foarte raspandite. Cele mai multe cresc in bazinul Mediteranei si in regiunile de granita dintre Asia si Europa. In emisfera sudica traiesc foarte putine plante din aceasta familie, remarcabila fiind Colobanthus quitensis, planta dicotiledonata cea mai sudica si una dintre cele doua specii de plante cu flori ale Antarcticii. 

    Tulpina scundă, de 5—10 cm înălţime, poartă la vîrf o singură floare cu corola de circa 3 cm în diametru, formată din cinci petale late, la vîrf dinţate, de culoare roşie-carmin, la bază cu o pată purpurie, împestriţată cu alb şi cu peri albi, mătăsoşi, strălucitori. Floarea prezintă în centru un inel purpuriu pestriţ, deosebit de caracteristic. Pe dos, petalele sînt albe-verzui. Frunzele înguste şi alungite, de 2—4 cm lungime, sînt aşezate în perechi. Înfloreşte în lunile iulie si august.Creşte numai pe brînele şi coastele abrupte din Piatra Craiului, fiind planta endemică pentru acest masiv si declarata monument al naturii.

   

    Garofita Pietrei Craiului a fost descoperita de doi botanisti ardeleni, cu mai bine de 150 de ani in urma. Dupa o obositoare expeditie pe crestele salbatice ale Pietrei Craiului, Kotschy si Schott au adus in lumea stiintei o floare rara, de o neasemuita frumusete: Dianthus Callizonus (garofita cu prea frumoase brauri). Ion Simionescu descria planta: “Petalele rasfrante larg sunt de un ros de carmaz sters. Pe ele sunt trase dungi, in lung, de un ros mai inchis, ira spre launtrul florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici de aceeasi culoare mai inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar in mijloc, un joc de verde si alb neintrecut… ”  

     Familia garoafelor cuprinde plante cu tulpinile articulate, formate din noduri şi internoduri. Frunzele sunt simple, totdeauna cu marginea întreagă şi opuse, de obicei sesile şi cu baza concrescută într-o teacă în jurul tulpinii. Stipelele lipsesc totdeauna. Florile sunt grupate în inflorescenţe dihazii. Floarea este bisexuată, cu simetrie radiară, pe 5 cicluri şi pe tipul 5, mai rar pe tipul 4.

    Caliciul are sepalele libere sau concrescute şi este persistent la fruct. Corola este totdeauna cu petalele libere, adesea bifidate sau numai dinţate la creştet, uneori sunt avortate (Sagina). Androceul este format din 2 cicluri ide stamine, dar cel intern se poate reduce la unele specii. Ovarul este superior sau semiinferior şi cu o singură lojă, uneori în partea inferioară cu 2-5 loji şi cu 3-5 stigmate libere.

    Fructul este o capsulă multispermă, cu dehiscenţa apicală, printr-un număr de dinţi egal sau dublu faţă de numărul carpelelor. Rareori fructul este unisperm şi indehiscent, o nuculă sau cărnos, o bacă (Cucubalus). Genul dianthus, care in limba greaca inseamna floare divina, (dios(zeu) , anthos(floare)) cuprinde aproximativ 300 de specii anuale si perene, numeroase varietati si hibrizi. Sunt foarte usor de cultivat si foarte apreciate pentru culorile vii si parfumul lor delicat.
   

     In muntii romanesti traiesc alaturi de garofita Pietrei Craiului si alte specii: Dianthus spiculifolius, Dianthus superbus, Dianthus glacialis subsp. Gelidus, Dianthus carthusianorum, Dianthus armeria, Dianthus armeriastrum, Dianthus banaticus,Dianthus campestris , parte dintre ele fiind ocrotite prin lege.

Bucegi 20, 21 iunie

Motto: "Turistul nu stie niciodata unde a fost, calatorul nu stie niciodata unde se duce"

Turele cele mai frumoase sunt cele mai putin pregatite. Desi era stabilit sa mergem in grup undeva prin Piatra Mare sau Ciucas, pana vineri toata lumea si-a schimbat planurile, asa ca am ramas singurul cu mancarime in bocanci. Sambata dimineata ma trezesc tarziu, neavand vreun plan... caldura mare, aer irespirabil... ne hotaram, eu si Ioana, sa mergem la o scurta plimbare prin Sinaia si, poate, o tura pe Jepi pana la Babe. Ne punem bocancii in rucsacuri si plecam la gara. Luam un tren pe la vreo 15.30. Cerul este deplin, niciun nor nu-i tulbura albastrul...Dupa Breaza Bucegii incep sa ne faca semne, asa ca schimbam rezervarea de la Sinaia cu una la Miorita si ne incaltam bocancii... Ajungem in Sinaia la 17.40 si gonim spre telegondola sa mai scurtam nitel drumul. pe drum opreste o masina si ne intreaba de drumul spre cota - ma invoiesc sa i-l arat daca ne ia si pe noi, asa ca ajungem chiar mai repede decat speram. De la cota 1400 pornim in sus pe drumul de vara.

Vremea este minunata, privim inapoi spre Muntii Baiului. Urmaresc cu privirea poteca urmata cu doar o saptamana in urma... Soarele se lasa domol peste culme. Multime de flori, liniste si pace... Urcam repede  si ajungem la cabana pe la 19.45. Nici aici nu e prea populat, doar cativa turisti stau la o masa in restaurant. Luam cu noi cate o bere si iesim sus pe platou. Soarele se lasa peste creasta Craiului oferindu-ne un spectacol magic de umbre si lumini. Ne tolanim ca doua pisici prin iarba socotind ce chin o fi acum in Bucuresti. Incet amurgul intuneca zarile si briza de munte starneste duhurile vailor. Ne ridicam din iarba imbietoare si ne retragem spre cabana. Un ceai pe terasa cu ochii spre Valea Prahovei, plina de licurici electrici, si somn usor, de munte...

Duminca de dimineata cerul e neschimbat. Un albastru nebun ne aprinde privirile si pofta de drumetie. Plecam pe la 9 spre Babele. Ocolim Furnica, plina peste masura de bujor de munte, trecem repede prin Saua Calugarilor si prin mare de jnepenis de pe Piatra Arsa si ajungem pe Muntele Jepii Mici. Schimbam iarasi planul si coboram direct la Caraiman. Grupuri de turisti urca pe vale... noi pornim incetisor pe Brana Caraimanului. Privirea este rapita de valcelele inclinate catre Valea Jepilor. Dupa trei sferturi de ora ajungem in platoul de la Cucea Eroilor. Si aici e lume multa - macar nu fac gratar, desi peste tot sunt cutii de bere si peturi goale.  Dupa o pauza de ciocolata ne intoarcem pe frumoasa brana la cabana Caraiman. Bem un ceai de fructe si apoi  luam firul potecii in jos. Traseu solicitant cu multe cabluri si zone inclinate. Ioana este in culmea disperarii. Nu rateaza niciun cablu. Taras-grapis coboara incet cu sufletul la gura. Eu am timp astfel sa ma bucur de frumusetea locului. Este, cred, alaturi de Valea Rosiile din Parang si Valea Vistei din Fagaras - mult mai putin umblate, printre cele mai frumoase vai din muntii nostri. La Cascada Caraiman ne luam un moment de respiro. Prin iarba deasa dibui o floare de stanjenel de munte. Stancarie cat vezi cu ochii, coboram pas cu pas numarand sutele de metri coborate in cateva minute... Dupa vreo doua ore trecem pe fata nordica a muntelui Jepii Mici si intram in padure. Poteca se mai domoleste, dar sta tot cocotata pe fata muntelui, dezvaluind catre stanga, printre copaci, privelisti ametitoare. Trecem repede peste poteca umbrita si dupa inca vreo 40 de minute ajungem in Busteni. Acceleratul de 18.20 de la Timisoara intarzie ca de obicei, dar nu-i bai ! Ne-am luat portia de munte si sufletele noastre sunt pregatite pentru spectacolul dezolant al civilizatiei...

O socoteala scurta arata: 24 de ore la munte, adica 1440 de minute, adica 86400 de clipe minunate...

Garbova, 13 iunie 2009

Plecam din Bucuresti sapte: Eu, Mihu, Iulian (vierme), Radu (mielu), Cristina (nuca), Andrei (18 fingers) si Adi(budinca) sosit cu intarziere (prietenii stiu ce somn sanatos are) pe ultima suta de metri. Pana la Sinaia calatorim confortabil - acceleratul este, de departe, cea mai buna varianta de tren - cu discutii intre prieteni. Atmosfera este vesela si toti asteptam o alta tura frumoasa; vremea se anunta prietenoasa, iar momentul - sfarsitul unui an scolar, respectiv inceputul sesiunii - este numai bun.

Tura aleasa este inceputa in decembrie, dar neterminata din cauza unui viscol teribil, care ne-a gonit de sub Piscul Cainelui...

De data asta sansele noastre sunt mai bune; urcam sustinut, trecem de Cabana Piscul Cainelui (nedeschisa circuitului public) si la vreo ora de la plecarea din gara ajungem pe Piciorul Cainelui (~1350 m). De aici poteca (cu marcaj punct albastru se cam pierde - in conditii de vizibilitate buna nu este o problema; altminteri trebuie urmata culmea care duce catre Piscul Cainelui) iese in luminis...

Vremea incepe sa se strice, nori cenusii se aduna peste Bucegii invecinati. Sunt, insa, destul de rasfirati si soarele razbate printre ei, asa ca mergem linistiti mai departe prin multimea de flori. In nici trei ore suntem sus pe Pisc. Privirea se umple din toate partile de privelisti minunate. Spre vest, masivul Bucegi cu impresionantul lui abrupt prahovean. Spre est Valea Doftanei si, dincolo de ea, masivii Ciucas si Grohotis. Spre nord, mai mult banuita, Piatra Mare cu pietrele ei dezgolite. Peste tot poteci bine conturate coboara catre satele celor doua vai ce delimiteaza masivul. Pe linia crestei drumul de care ce urca din Azuga si coboara in Comarnic pare potrivit pentru ture cu bicicleta (de altminteri am si intalnit un grup de 13 ciclisti in apropierea varfului Baiul Mare).

Sub Baiul Mare incepe sa ploua. Ne retragem in marginea padurii si asteptam sa se opreasca, timp in care ne refacem fortele cu biscuiti ciocolata si stafide. Nu duraza mult si cerul se lumineaza. Revenim repede pe creasta si prindem drumul ce ocoleste prin est zona cea mai inalta a masivului. Ne abatem si urcam pieptis varful Baiul Mare pentru nelipsita fotografie de grup.

Portiunea aceasta, cu o lungime de maxim un kilometru are intr-adevar aspectul unei creste, parcurgerea ei fiind simpla si in acelasi timp delicioasa. Cerul se insenineaza de tot si o priveliste unica se dezvaluie privirii, uimindu-ne: Varful Furnica este rosu de bujori de munte (Rhododendron kotschyi).

Coboram domol catre culmea Zamora, de unde le culegem pe fete, care au ales sa continue drumul de car si incepem agale sa coboram spre Busteni. Pantele sunt pline de flori, unele mai imbietoare ca altele. Gasim printre numeroase exemplare de Piciorul Cocosului (Ranunculus repens L.) o mica familie de

Narcise (Narcissus angustifolius) frumos mirositoare. Trecem prin mijlocul unei stane aseazata de-a curmezisul drumului si intram in padure. Pana in Busteni scurtam frecvent coborand prin padurea inalta de amestec.

Pana la gara ne strecuram pe stradute frumoase, imbatati de parfumul florilor si frumusetea peisajului. Ajungem cu putin inainte de plecarea ultimului tren catre Bucuresti. Tura noastra s-a incheiat... prilej bun pentru noi vise de poteci...

Pe drum

La munte, la mare, prin oras, cu pasul, cu trenul, cu barca, singur sau cu prietenii, drumul este implinirea destinului nostru - calatori prin excelenta prin ale lumii. Calatoria incepe o data cu nasterea, dar nu se termina vreodata... drumul nostru, doar, trece intre stele...
E bine sa fii calator, este chiar singura cale spre fericire, in masura in care drumetul nu se ataseaza de lucrurile pamantesti, nu-si face planuri si nu se opreste din cautare. Cautarea noului si frumosului... cautarea adevarului. Viata este miscare inlauntrul si in afara noastra.
In ceea ce ma priveste am ales muntii ca tinta ideala a pasilor mei, sperand sa gasesc acasa ceea ce caut printre ei: liniste, vigoare, inalt...
Calatoria la munte si pe munte te schimba, te transforma, te lumineaza.
Pe munte nu esti ferit vreodata de probleme, mintea si trupul sunt obligate sa ramana treze. Pe munte, departe de oameni, iti doresti apropierea semenilor tai. Pe munte, nevoia celui de langa tine este nevoia ta si nu se poate sa nu-i sari vreodata in ajutor...
Calatoria pe munte nu este pentru sportivi, este, mai cu seama, un urcus spiritual, limitele pe care trebuie sa le invingi nu sunt ale naturii ci ale propriei tale fiinte...