luni, 26 iulie 2010

Moldoveanu, 22-24 iulie

Dupa ce, in toate iesirile de anul asta, am avut parte de ploaie, gandul unei ture prin Fagaras, cu echipa mare si formata din incepatori, imi cam taie entuziasmul. Imi pun, totusi, speranta in prognoza meteo, care e favorabila. Plecam la drum cu acceleratul de 7.30, Bucuresti - Satu Mare, eu, Adi, Andrei si Dan, dintre cei "mari", Nuca, Ina, Radu, Alex, Laurentiu, dintre cei "mici". Voie buna si prietenie, drumul, care dureaza 4 ore, pare scurt... Le citesc emotia si nerabdarea de a urca pe Moldoveanu in privire si in intrebarile pe care le pun, amintindu-mi de propriile mele ganduri dintr-o vara indepartata cand am plecat sa urc prima data in Fagaras.
In Brasov gasim repede un sofer de microbuz dispus sa ne duca pana la Manastirea Sambata, lucru care ne convine de minune, intrucat trenuri nu prea mai circula pe ruta Brasov - Sibiu, iar cursele auto sunt si ele, destul de rare. Drumul, de-a lungul partii estice a Fagarasilor, este o incantare. Satele, adunate pe vale, dupa tipic sasesc, cu porti mari, zidite, isi itesc in zarea albastra acoperisurile rosii de tigla... Codlea - Zeiden, Sercaia - Scharken, Fagaras - Fogarasch... drumul aluneca frumos, ca intr-o poveste clasica...
La Manastirea Sambata ajungem la ceasul al doilea al amiezei. Nerabdatori sa ne dezmortim si sa ajungem sus, lasam pe alta data vizitatarea lacasului brancovenesc. In plus, nori cenusii urca spre munte si in departare artileria cereasca si-a inceput asaltul. Ne insiram pe drumul forestier si pornim in sus. Prima ora trece repede si, odata cu ea, drumul pietruit se pierde sub poteca ingusta... Trecem peste mai multe poduri de lemn, bine intretinute, castigand treptat altitudine. Pe partea stanga a vaii, opusa noua, o casacada frumoasa ne atrage privirile. Norii au acoperit tot cerul, dar ploaia intarzie sa cada - ce bine ! Trei femei batrane, coboara pe vale. Vorbesc simplu si bland. Vremea-i a bine, norii se indeparteaza. Or fi fost ursitoarele ?! Curand valea ni se deschide si, catre stanga vedem silueta frumoasa a Pietrei Caprei. In fata, Fereastra Mare a Sambetei deseneaza rotund linia orizontului. Inca un pas, ajungem la cabana. Suntem asteptati si primim repede locuri intr-o camera cu paturi, destul de curata... In afara de noi, in cabana mai sunt o pereche, ce mica-i lumea !, pe fata o cunoastem din AEST, si vreo 5-6 turisti din specia porcus turisticus, care au adus cu ei un generator si o combina - maneaua-i mai frumoasa cand linistea e deplina... Ne trecem orele serii preocupati cu masa si cu cate o bere sau un ceai - dupa gusturi...
Ne trezim cu noaptea-n cap, mancam repede, strangem si pornim spre creasta. Cerul e limpede, doar pe fundul vaii sta tolanita o negura cenusie. Urcam repede, cu spor, rotindu-ne privirea printre frumusetile vaii - Coltul Balaceni, casada de pe Muchia Dragusului, Fereastra Mare. Poteca este tivita cu mii de flori multicolore, aerul, imbatator. Oboseala pe care o simtim cu totii este proaspata si vie. Iesim sus pe la 8.30. Creasta ne intampina cu strai gatit. Spre sud, masivul Dara domina orizontul. In nord, Valea Sambetei, ca un balaur rapus, se intinde supusa spre sesurile Tarii Fagarasului. Poposim cateva clipe, prilej de a ne reface resursele si, catinel, incepem urcusul domol catre Slanina sau Budrul, varf pe care-l ocolim aproape. Silueta semeata a crestei Vistea-Moldoveanu, de neconfundat, are un efect magnetic asupra ochilor nostri. Numaram trei obstacole: Galasescu, Racorele, Hartopu Ursului. Un nor buclucas s-a intepenit spre nord-est, atragandu-ne privirile in clipele de ragaz. Coboram in Fereastra Mica si, apoi, reluam urcusul, sustinut, catre Galasescu. Ajungem aproape de varf, cu rasuflarea taiata, dar bucurosi ca putem privi iarasi spre apus, catre tinta drumetiei noastre. Vaile, ce pornesc prapastios din creasta, de-o parte si de alta, adapostesc ochi de cer - lacuri efemere, putin adanci. Trecem pe curba de nivel de pe Muntele Galasescu Mic pe Galasescu Mare, ocolind un varf, in urcus domol. Catre nord zarim Valea Vistisoarei, neimblanzita. Valea dinspre miazazi se asterne mai cuminte, dezvelind privirii pietre albe slefuite indelung de-a lungul erelor geologice. Trupa noastra se cam desira pe spinarea muntelui. Ne regrupam de mai multe ori si urcam, fiecare in ritmul sau. Mai e un pas- Hartopul Ursului. Ajungem sus, pe rand. Pana in refugiul Vistea Mare coboram agale. Placut surprinsi, il gasim renovat, cu acoperisul schimbat, curat si... gol. Ne strangem in cele din urma cu toti. Cobor, impreuna cu Laurentiu, dupa apa. Gasim un izvor, aproximativ in lina refugiului, cam cu o suta de metri mai jos. Toata distractia, cu gasitul izvorului, umplutul a 18 litri si urcusul abrupt, costa aproximativ o ora. Ne incropim o masa pe cinste, in adapostul, din ce in ce mai necesar, al refugiului. Ceata ne invaluie din toate partile si, departe, se aud, in rastimpuri, tunete. Amanam, cuminti, urcare pe varf - oricum nu am vedea nimic. Cei mici isi scot sacii si atipesc pe rand. Noi, ceilalti, ne invartim in jurul refugiului, admirand si incercand cate putin, hornurile de pe fata nordica. Pereti mari, ce loc frumos de catarare, se intind catre Valea Vistei. Orele amiezei trec incet, fara vreo urma ca vremea s-ar imbuna. Pe la patru incepe sa ploua marunt. Intram si noi in refugiu, resemnati. Din cand in cand, deschidem usa refugiului, poate-poate... Gandul bun nu ne paraseste si, pe la 5.30, cerul se mai curata de nori. Ceata s-a ridicat. Pornim in graba catre Vistea Mare. Intram apoi in custura ce-l leaga de Moldoveanu. Cu atentie si emotie, trecem prin Spintecatura si, in 30-40 de minute, ne insiram la poza de varf. Suntem in cel mai inalt punct al tarii. In toate partile, cetatea imensa a Fagarasului ne infatiseaza privelisti de basm. Pe vai, fuioare de ceata danseaza lenes in lumina amiezii tarzii. Abia banuita, seara izvoraste prin codrii de la poale. Suntem toti, imbatati de frumos... Coboram, fara sa ne grabim, inapoi la refugiu. Doua grupui mari se itesc in Portita. Unii isi intind corturile langa refugiu, altii urca spre Vistea, cu gand de a merge la Podragu. Noi ne vedem linistiti de ale noastre. Stam muti, privind cum soarele coboara incet peste Muchia Vistei. Traim clipe de poveste...
Intunericul ne readuce la cele lumesti. Masa de seara, povesti, sacii de dormit imbietori. Cum nu se inghesuie nimeni la refugiu, lasam deoparte corturile si dormim pe priciurile imbietoare.
De dimineata regasim acelasi peisaj. Strangem, cam cu regret, si coboram spre Valea Vistei. Poteca pierde repede altitudine. Valea este de o frumusete aparte. In partea superioara ridica un zid impresionant de peste 50 de metri. O santintela vegheaza intrearea in Portita Vistei, zisa a turistilor. Cooram atenti catre fundul vaii. Ne adunam, pe rand, langa apa unui parau limpede si rece. Fetele, aprinse de efort, zambesc larg, in fundul ochilor, o luminita tainica licare jucaus. Tura noastra s-a incheiat. Frumos. Mai departe, coboram prin padure, pe o poteca frumoasa. Prin luminisuri, ferigi viguroase, pe coastele muntilor, adanc sapate, urmele suvoaielor. Ne contrariem, intalnind un grup, foarte dezlanat, de patruzeci, dupa spusele lor, de tineri, care nu prea stiu regula salutului intre muntomani. Oricum, la o scurta cercetare, nu stiu inca multe alte reguli. Ma intreb care-or fi conducatorii grupului si ce-o fi in mintea lor... Ne vedem de drum, nerabdatori sa ajungem la drumul forestier. De aici, inca o ora si suntem in drumul de tara ce leaga Orasul Victoria de Complexul Sambata. Din fericire, soferul, prevazator, este pe aproape, asa ca pe la doua pornim spre Brasov. O tura cu sincronizare perfecta. In Brasov, prindem, la fix, un tren intarziat si scapam de furtuna ce se dezlantuie in urma noastra...