luni, 31 mai 2010

Aventura in Leaota, 2



View Leaota 1 in a larger map

Cu gustul frustrarii, de la ultima aventura prin Leaota, inca proaspat, pornim spre munte hotarati sa ne atingem obiectivul, mai ales ca de data asta este unul modest: vrem sa urcam pe Valea Badenilor, pana in Curmatura Tancavei si, de acolo, sa coboram la cabana Leaota, urmarind traseul marcat cu albastru in harta Google. In paralel, o a doua echipa, ar trebui sa urce pe Valea lui Coman in Marginea Domneasca si sa coboare prin Romanescu la cabana.

Zis si facut, ne intalnim la 6.30 la autogara IDM, de unde pornesc spre Targoviste curse la fiecare jumatate de ora. Suntem, in prima echipa, eu, Ioana si Nuca, in a doua, Mihu, Laurentiu si Adi. La Targoviste ajungem intr-o ora si jumatate. Soferul, amabil, ne duce catre autogara altei firme, care are curse spre Cetateni. Nu asteptam mult si pornim mai departe. Inca o ora si suntem in comuna Cetateni, locul de start pentru echipa 2, care porneste la drum. Noi ne tocmim cu un nene, care se ofera sa ne duca cu masina pana dincolo de Valea Badeni, scutind vreo 15 km de mers pe jos. Asa se face ca la pe la 11 luam la picior drumul forestier catre cantonul Fagetel.

Valea este de o frumusete aparte: padurea tanara de arini, colorata in verde crud, primavaratic, lasa privirea sa razbata prin ea si sa intrezareasca apa zglobie a Badencei si muchiile ce strajuie valea de o parte si de alta... Ne bucuram de vreamea placuta, numai buna de mers. Cerul este pe jumatate acoperit de nori cumulus, pufosi. Intr-o ora ajungem la intersectia cu drumul ce urca pe Valea Tabrei. Poposim, ragaz de un sendvis, si ne sfatuim in legatura cu vremea. Fetele nu sunt prea incantate de norii amenintatori care se aduna deasupra, colorandu-se, din alb in cenusiu, asa ca hotaram sa scurtam tura pe Valea Tabrei.

Drumul este linistit, urmarind paraul, bine amenajat in prima parte. Trecem pe langa o echipa de muncitori forestieri, care ne linistesc, zicandu-ne ca drumul merge pana sus, in creasta, fara probleme de orientare. Ne avantam increzatori inainte si, nici cand trebuie sa urcam, practic, prin albia raului, nu ne ingrijoram. Mergem inainte. La ora 1, insa, surpriza, drumul se infunda, facand, catre stanga o bretea ce urca vreo 500 de metri, coborand, mai sus, inapoi in firul vaii. Cercetam cu atentie zona, cautand drumul promis, dar nu-i chip: pe aici nu a trecut, in sus, niciun drum. Ochim de jos, catre dreapta, pe piciorul Gruiului, un culoar care pare sa urce in coama, aveam sa aflam, mai tarziu, ca e urma unei avalase, si pornim in sus pe versant. Incercam sa razbatem printr-o vale, dar e imposibil. E plina de busteni, pietre, crengi si buruieni. Urcam, prin dreapta vaii, pe muchie, ocolind mult, in nenumarate bucle. Padurea este de nepatruns. Ce pare de departe o urma de poteca se dovedeste doar un mic luminis, cat sa incapem toti trei... Ne oboseste ca naiba sportul acesta, ce pare fara finalitate... timp de vreo doua ore reusim sa urcam, cu numeroase opriri pentru "orientare", doar vreo suta de metri, diferenta de nivel. Incet, desupra, nevazuti, norii se cuibaresc peste munte... La ora patru, de undeva, de departe, vine semnalul: un tunet anunta cavalcada. Mai avem de urcat vreo 500 de metri diferenta de nivel, plus coborarea spre cabana. Bucuria drumetiei s-a cam stins, odata cu energia risipita aiurea prin boscheti.

Facem stanga-mprejur... Coboram repejor si, cand atingem firul vaii, incepe sa toarne. Furtuna e in toi. Din toate partile artileria cereasca ne asediaza auzul si, uneori, cand ocheste aproape, sufletele... Coboram grabnic prin drumul transformat in albie de rau. Ajungem, la un moment dat, iar, la taietorii de lemne, care sustin ca drumul e acolo, si urca pana in creasta. Doar cand ii cam lamuresc ca viseaza alt drum, recunosc ca, de fapt, e un fel de poteca, care urca prin dreapta, si ca, intr-adevar, nu s-a mai umblat de mult pe ea... Mai tarziu, aveam sa aflam, de la un padurar, ce ne-a gazduit o jumatate de ora in cantonul situat mai jos de Valea Tabrei, ca, de fapt, drumul se bifurca mai jos, pornind pe muchia incercata de noi... Bifurcatia este vizibila, dar am trecut nepasatori pe langa ea, increzatori in spusele tapinarilor. Ar fi trebuit sa ne duca, repede si usor in gol alpin, pe Muchia Gruiului si, de acolo, prin Marginea Domneasca, pe Varful Romanescu... Multumim de iluminare, desi tardiva, domnului padurar, care se oferise sa ne si cazeze, in caz ca am fi vrut sa ramanem... Grabim, insa, spre Badeni, cu gand sa ajungem acasa... nu trece mult si un jeep, coborand din munte, opreste si ne culege din drum. Saru'mana ! Ne duce pana in DN, oferindu-se, de asemenea, sa ne gazduiasca peste noapte daca nu gasim transport... Asteptam 15 minute intr-un magazin si, un alt om cumsecade opreste si ne duce repede-repede pana in Cetateni, de unde, in cateva minute urcam in ultima cursa de Targoviste. Prindem si acolo ultima cursa spre Bucuresti si ajungem acasa pe la 10 noaptea. Urcam intr-un taxi in care se asculta muzica de opera (sic !) si facem o socoteala sumara: in 15 ore am schimbat 8 soferi...

O tura ciudata, care a mers prost, dar care ne-a uimit prin inlantuirea evenimentelor, parca desprinse dintr-un scenariu... Ca sa parafrazez un alt scenariu, ma intreb retoric: "Ce-am invatat din experienta asta ?", si imi raspund, singur, "Nimic !"...